Ascultă Radio România Cultural Live

Preşedintele Director General al Radio România s-a întâlnit cu Ambasadorul Franţei

03 Mai 2018, 16:07

Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, Georgică Severin, a avut astăzi o întâlnire cu Ambasadorul Franţei în RomâniaMichèle Ramis, la sediul Ambasadei Franţei din Bucureşti.

În cadrul întrevederii, la care a participat şi Directorul Institutului Francez din România, Christophe Gigaudaut, ambasadorul Franţei şi-a manifestat deschiderea faţă de intensificarea colaborării cu postul public de radio, prin acordarea de sprijin în privinţa încheierii unui nou acord bilateral între Radio România şi Radio France. Preşedintele Director General al SRR a confirmat sprijinirea proiectelor francofone, în mod special prin intermediul posturilor Radio România Internaţional şi Radio România Cultural.

Un alt subiect l-a constituit cooperarea în cadrul Sezonului Franţa – România 2019, program care cuprinde peste 300 de activităţi artistice, culturale, ştiinţifice şi educaţionale, organizate de instituţii partenere din cele două ţări, precum şi colaborarea cu Institutul Francez în domeniul artelor. Doamna ambasador şi-a manifestat disponibilitatea de a participa la emisiuni de actualitate sau cultură ale Radio România.

Mihai Gavril Dragolea: „Lupul este un arhitect ecologic și un sanitar al pădurii”
Produs de Radio România 05 Februarie 2025, 13:52

Mihai Gavril Dragolea: „Lupul este un arhitect ecologic și un sanitar al pădurii”

Orașul vorbește  cu regizorul  Mihai Gavril Dragolea  despre documentarul  Când ai lup,...

Mihai Gavril Dragolea: „Lupul este un arhitect ecologic și un sanitar al pădurii”
Povestea de iubire a kilogramelor în plus
Produs de Radio România 04 Februarie 2025, 18:11

Povestea de iubire a kilogramelor în plus

„Povestea de iubire a kilogramelor în plus” de Cătălina Pușcașu , trainer și nutriționist, ne pune în...

Povestea de iubire a kilogramelor în plus
Cronicari digitali. Spune-mi unde sunt. Bucureștiul prin lentila lui Bogdan Buzuleac: o călătorie fotografică prin oraș
Produs de Radio România 04 Februarie 2025, 11:00

Cronicari digitali. Spune-mi unde sunt. Bucureștiul prin lentila lui Bogdan Buzuleac: o călătorie fotografică prin oraș

Invitatul  Silviei Teodorescu , creatorul de conținut  Bogdan Buzuleac , ne poartă astăzi printr-un București...

Cronicari digitali. Spune-mi unde sunt. Bucureștiul prin lentila lui Bogdan Buzuleac: o călătorie fotografică prin oraș
În luna îndrăgostiților, Simfonia nr. 4 – „Romantica” de Anton Bruckner, la Sala Radio
Produs de Radio România 03 Februarie 2025, 15:40

În luna îndrăgostiților, Simfonia nr. 4 – „Romantica” de Anton Bruckner, la Sala Radio

Pe 7 februarie 2025, de la ora 19:00, puteți să ascultați la Radio România Cultural concertul Orchestrei Naționale Radio, în...

În luna îndrăgostiților, Simfonia nr. 4 – „Romantica” de Anton Bruckner, la Sala Radio
Avatarurile Orașului Nocturn - Episodul 3: Baronii locali
Produs de Radio România 03 Februarie 2025, 08:00

Avatarurile Orașului Nocturn - Episodul 3: Baronii locali

SERIAL EXCLUSIV. „Avatarurile Orașului Nocturn, de la frici uitate, la nopți prietenoase”. O serie de interviuri...

Avatarurile Orașului Nocturn - Episodul 3: Baronii locali
"Românii în lume" -  Astăzi la Berlin, Stockholm, Helsinki, Rotterdam, Viena, Chișinău, Iași și București
Produs de Radio România 02 Februarie 2025, 04:47

"Românii în lume" - Astăzi la Berlin, Stockholm, Helsinki, Rotterdam, Viena, Chișinău, Iași și București

Duminică 2 Februarie, ora 21:00, Realizator Magdalena Tara

"Românii în lume" - Astăzi la Berlin, Stockholm, Helsinki, Rotterdam, Viena, Chișinău, Iași și București
Arhitecta Mirona Crăciun: “Am câștigat procesul de achiziții publice și apoi, total ilegal, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României, a anulat, din nou, procedura”
Produs de Radio România 31 Ianuarie 2025, 19:16

Arhitecta Mirona Crăciun: “Am câștigat procesul de achiziții publice și apoi, total ilegal, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României, a anulat, din nou, procedura”

Furtul pieselor de tezaur din muzeul Drents din Olanda readuce în discuție situația critică a Muzeului Național de...

Arhitecta Mirona Crăciun: “Am câștigat procesul de achiziții publice și apoi, total ilegal, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României, a anulat, din nou, procedura”
Record deținut de Metallica, doborât de Diana Jipa și Ștefan Doniga
Produs de Radio România 31 Ianuarie 2025, 13:06

Record deținut de Metallica, doborât de Diana Jipa și Ștefan Doniga

Diana Jipa  și  Ștefan Doniga  au primit omologarea oficială din partea  Guinness World Record...

Record deținut de Metallica, doborât de Diana Jipa și Ștefan Doniga
Ascultă live

Ascultă live

18:30 - 18:55
Spre casă
Ascultă live Radio România Cultural
18:20 - 19:00
CONTRACRONOMETRU
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
18:30 - 18:56
ÇáÝĘŃÉ ÇáËÇäíÉ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
18:30 - 19:00
Actualitatea în dezbatere (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
18:30 - 18:56
Srpska redakcija prva emisija
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
17:10 - 19:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru