PORTRET: Mircea Albulescu – un actor de o rară intelectualitate
04 Octombrie 2020, 06:46
Duminică, 4 octombrie, se împlinesc 86 de ani de la naşterea îndrăgitului şi regretatului mare actor Mircea Albulescu.
Pe numele real Iorgu Constantin V.
Albulescu, s-a născut la 4 octombrie 1934, la București. În cartea de
identitate numele său era Iorgu Albulescu – ales de tatăl său, Vasile
Albulescu – dirijor de orchestră militară, în certificatul de naștere
era Constantin Albulescu – numele nașului, iar în viața de zi cu zi era
Mircea Albulescu – numele ales de mama sa, Olga Tempinski.
A urmat școala primară la Liceul „Sfântul
Andrei”, unde la acea vreme predau călugări din Germania și se învăța
intens limba germană, apoi a activat ca artist-amator la Ateneul Popular
şi figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București.
În anul 1950, a fost angajat la Teatrul
Național București, iar doi ani mai târziu a absolvit Școala Medie de
Arhitectură devenind Conductor Arhitect.
În anul 1956, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesoarei Aura Buzescu.
În acelaşi an s-a căsătorit, după ce în
prealabil îşi cunoscuse „aleasa” la un ceai, a plăcut-o apoi a „furat-o”
de lângă băiatul cu care se întâlnea în acea vreme. În urma căsniciei
de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei, însă, din păcate, şi soția sa
a plecat dintre noi în anul 2007, în urma unei boli incurabile.
A jucat în sute de piese pe scenele
Teatrului Municipal (Bulandra) din București (1956 – 1964) unde a fost
adus chiar de doamna Bulandra, Teatrului de Comedie (1965 – 1974) și
Teatrului Național din București (din anul 1974).
Dintre piesele de la Bulandra, amintim
rolul Lopahin – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Marietta Sadova,
Ionel – „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ioan Popa, regia Nicolae
Alexandru Toscani, Prefectul – „Mamouret” de Jean Sarment, regia George
Teodorescu, Happy Loman – „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller,
regia Dinu Negreanu, 1959, Baltazar – „Comedia erorilor” de William
Shakespeare, regia Lucian Giurchescu, 1963.
La Teatrul de Comedie l-am urmărit în
rolurile Ligurio – „Mandragora” de Niccolo Machiavelli, regia Dinu
Cernescu şi Mircea Albulescu, 1970, Buffalo Bill – „Buffalo Bill şi
indienii” de Arthur Lee Kopit, regia Lucian Giurchescu, 1973, Achile –
„Troilus şi Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig, sau în
„Întâlniri” de Horia Lovinescu, regia Mircea Albulescu, 1972.
La Teatrul Naţional a avut zeci şi zeci
de roluri care au dat viaţă unor piese de succes: Cherea – „Caligula”
de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1981, Agamemnon – ”Ifigenia” de
Mircea Eliade, regia Ion Cojar, 1981, Şerban Sineşti – „Jocul ielelor”
de Camil Petrescu, regia Sanda Manu, 1986, Serghei Jeleznov – ”Vassa
Jeleznova” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1988, Bernardo Guy – „Numele
trandafirului” de Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1998, Satin –
„Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Farfuridi – „O
scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, 1999,
Alexei Karenin – „Anna Karenina” de Helen Edmundson după Lev Tolstoi,
regia Alice Barb, 2003, Firs, bătrân lacheu – „Livada de vişini” de A.P.
Cehov, regia Felix Alexa, 2010, sau Profesorul – „Vizita bătrânei
doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Alexander Morfov, 2011.
A mai avut colaborări cu Teatrul
Metropolis, Bucureşti (rolul Mitică – „Trilogia răului” după Belu
Zilber, regia Mihai Mănuţiu, 2006 şi Maurizio – „Bădăranii” de Carlo
Goldoni, regia Dan Tudor, 2013), cu Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti
(rolul Nicolas d`Eu – „Victimele datoriei” de Eugene Ionesco, regia
Mircea Albulescu), Teatrul Mic, Bucureşti (rolul Doctorul Dorn –
„Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, 1993), Teatrul Act,
Bucureşti (rolul colonelului Zwygart – „Ambasadorul” de Thomas
Hurlimann, regia Theo Herghelegiu), Teatrul Odeon, Bucureşti (rolul Nil –
„Echipa de zgomote” de Fănuş Neagu, regia Alexa Visarion, 1980 şi rolul
lui Jossey – „Fraţii” de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija) şi cu
Teatrul Constantin Nottara, Bucureşti (rolul Mailat – „Sângele” de
Horia Lovinescu, regia George Rafael, Kiss – „Unde-i revolverul?” de
Görgey Gábor, regia Mircea Cornişteanu şi rolul Luca Arbore – „Viforul”
de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Alexandru Darie).
Albulescu spunea că rolul cel mai drag
sufletului său era cel din piesa “Danton” de Camil Petrescu, regia Horea
Popescu. După premiera piesei din anul 1974 de pe scena Teatrului
Național din București, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu – în
Danton – o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un
moment de referință în teatrul românesc modern”.
Mircea Albulescu a jucat în foarte multe
filme regizate de Sergiu Nicolaescu şi Mircea Veroiu. În regia primului,
Albulescu a jucat roluri în Dacii – 1967, Mihai Viteazul – 1970, Zile
Fierbinți – 1975, Revanșa – 1978, Pentru Patrie – 1978, Nea Mărin
Miliardar – 1979, Mihail, câine de circ – 1979, Capcana Mercenarilor –
1980, Wilhelm Cuceritorul – 1982, Viraj periculos – 1983, Ziua Z – 1985
şi Noi, cei din linia întâi – 1986.
Dintre filmele lui Mircea Veroiu, cel
despre care Albulescu spune că ajunsese să adapteze rolurile pentru a se
potrivi mai bine actorului, a jucat în Somnul Insulei – 1994, Semnul
șarpelui – 1981, Mania – 1977, Șapte zile – 1973, Scrisorile prietenului
– 1997, Dincolo de pod – 1976, Artista, dolarii și ardelenii – 1980 şi
Craii de Curtea Veche – 1995.
A avut alte colaborări în cinema în filme
regizate de: Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu
Gabrea (Prea mic pentru un război atât de mare, 1970, Dincolo de
Nisipuri, 1973, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul și sălbaticii,
1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Ediție Specială, 1980), Alexa
Visarion (Înghițitorul de săbii, 1981), Nicolae Mărgineanu (Flăcări pe
comori, 1987, Un om în Loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele
verzi, 1971), Dinu Tănase (La capătul liniei, 1982), Mircea Drăgan
(Columna, 1968, Brațele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se
plătește, 1986, Andrei Blaier (Momentul adevărului, 1989).
În paralel cu activitatea sa de pe scenă,
Mircea Albulescu a făcut, timp de 40 de ani, teatru radiofonic,
interpretând peste 300 de roluri memorabile. De asemenea, a avut roluri
și în piese de teatru difuzate la Televiziunea Română. Tot în cadrul
Televiziunii Române, a fost prezentator al emisiunii ”Istoria
literaturii române” realizată de Cornel Mihalache (2004), iar la Pro TV a
prezentat emisiunea ”Am întâlnit și români fericiți” (1997-1998).
Puţină lume ştie că Mircea Albulescu a
fost şi un sensibil poet, fiind autorul a nu mai puţin de şapte volume
de versuri: în 1994 – „Pajura Singurătaţii”, Editura RAI, apoi „Vizite”,
Editura Cartea Românească, 1985, „Bilete de favoare”, Editura RAI,
1996, „Baraka”, Editura Eminescu, 1999, „Bazar sentimental”, Editura
Cartea Românească, 2000, „Fluture în lesă de aur”, Editura CNI Coresi,
2002 şi „Clanţe”, Editura CNI Coresi, 2005.
În perioada 1985 – 2005, a fost profesor
la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi
numărându-se Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira
Deatcu, Manuela Hărăbor și Dragoș Bucur.
În perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994, Mircea Albulescu a fost secretar de stat în Ministerul Culturii.
A fost distins cu numeroase premii şi
distincţii, între care „Ordinul Meritul Cultural” şi „Ordinul Serviciul
Credincios” în grad de Comandor, iar din anul 2002 este Societar de
Onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.
În anul 2003 a obţinut Premiul Național
pentru întreaga activitate artistică, acordat de Ministerul Culturii și
Cultelor, în anul 2005 a obţinut Premiul pentru întreaga activitate,
primit la Gala Premiilor UNITER, iar în anul 2006 a fost distins cu
Premiul Academiei Române 2004 pentru cei 50 de ani de „creație
interpretativă în arta teatrală și cinematografică”.
A fost, de asemenea, membru al Uniunii
Ziariștilor și, din anul 2004, doctor în arte al Universităţii Naţionale
de Artă Teatrală şi Cinematografică cu teza de doctorat „Teatrul
radiofonic – convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în
procesul creaţiei”.
La 10 iunie 2008, a avut loc, la Librăria
Mihai Eminescu din Bucureşti, lansarea volumului „Poezie de teatru.
Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu”, apărut la Editura Ars Longa
din Iaşi, în colecţia „Summa cum laudae”. Cartea a fost prezentată de
colegul Costin Tuchilă, cu participarea autoarei, o altă colegă, Puşa
Roth.
La 10 noiembrie 2008, la barul
Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional
Radiofonic lansa audiţia premierei „Ultimul măscărici”, de Dumitru
Crudu, adaptarea radiofonică şi regia artistică fiind semnate de
Cezarina Udrescu. Spectacolul prilejuia un excepţional recital al
actorului Mircea Albulescu, în rolul unui spectaculos purtător al
tichiei de nebun, înţelept, lucid, înzestrat cu spirit de comedian.
Alături de el, în distribuţie se aflau Ion Grosu, Ionuţ Kivu, Marcelo
Cobzariu, Anne-Marie Ziegler.
La 4 octombrie 2009, marele actor Mircea
Albulescu împlinea 75 de ani, iar la aniversare, Teatrul Naţional
Radiofonic difuza, la Radio România Cultural, recitalul „Contraste” –
cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu, în regia
lui Cristian Munteanu, realizatori Costin Tuchilă şi Puşa Roth. În acest
spectacol, Mircea Albulescu interpreta rolurile Danton, Tache
Farfuridi, Ivan Petrovici Voiniţki, Hagi-Tudose şi Regele Lear.
La sfârșitul anului 2009, actorul a fost
protagonistul primului CD din colecția „Mari actori români”, numit
„Fluture în lesă de aur”, care conține recitalul a 26 de texte poetice.
La 29 octombrie 2010, actorului i-a fost
oferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă
Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” București.
Din anul 2011, are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului.
În decembrie 2014, a fost premiat pentru
„profesionalismul și dăruirea cu care slujește teatrul românesc”, cu
prilejul Galei Premiilor Brâncoveanu, iar în martie 2015 i-a fost
acordat Premiul de Excelență, cu prilejul celei de-a XV-a ediții a Galei
Premiilor Radio România Cultural.
Mircea Albulescu primeşte Premiul de Excelenţă la gala Premiilor Radio România Cultural – 23 martie 2015. Foto: Alexandru Dolea
În noiembrie 2014, actorul a fost supus
unei triple operaţie de bypass la inimă, la Institutul de Boli
Cardiovasculare din Timișoara, după ce a acuzat dureri puternice în zona
pieptului.
Actorul avea și un nepot, Vladimir, de dragul căruia, la 75 de ani a învățat limba engleză și să lucreze pe calculator.
Îndrăgitul actor a trecut la Domnul la 8 aprilie 2016, la Spitalul Floreasca din Bucureşti, la vârsta de 81 de ani.
Criticul Costin Tuchilă, realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune, spunea despre Mircea Albulescu: „Actor de rară intelectualitate, care studiază atent, chiar meticulos, dimensiunile psihologice ale personajului, Mircea Albulescu este înzestrat cu acea ştiinţă a compoziţiei scenice care nu se află la îndemâna tuturor. Ştie când trebuie să strălucească dar mai ales ştie când, într-o scenă, trebuie să treacă pe plan secund pentru a-şi valorifica partenerul sau pentru a nu ieşi câtuşi de puţin din convenţia teatrală. Dar calităţile intelectuale şi tehnica de maestru nu devin niciodată obstacole pentru autenticitatea trăirii, pentru acel fapt irepetabil care conferă atât de mult farmec teatrului. Dacă nu e un actor „de instinct”, la care predispoziţia naturală să primeze, nu se poate spune că Mircea Albulescu este excesiv în elaborare, prea studiat în compoziţie. Dimpotrivă – şi tocmai cultivarea acestui echilibru între spontaneitate, fantezia de moment şi lucrul minuţios al fiecărei nuanţe stilistice e de natură să încânte în jocul său. De multe ori ai impresia că vulcanul va erupe; observi însă cu câtă abilitate a fost condus totul de un artist care ştie dinainte unde trebuie să ajungă.”
RADOR: Razvan Moceanu