„O mașină retro spune o poveste″, Alin-Alexandru Ionescu, vicepreședinte al Clubului Retromobil
11 Martie 2021, 13:02
12 dintre cele mai simpatice și accesibile automobile europene din perioada 1950-1970, aparținând Clubului Retromobil, pot fi văzute în „Mega Expoziția Mini Mașinilor”. Până pe 28 martie, vizitatorii vor descoperi fermecătoarele modele vintage precum Volkswagen Beetle, Fiat 500, ROVER Mini și chiar și Dacia Lăstun și Trabant, expuse într-unul dintre mallurile bucureștene.
Mașinile expuse sunt simbolurile unei perioade în care resursele limitate au stimulat creativitatea oamenilor de a găsi soluții prin care să obțină maximum de beneficii cu investiții minime.
Curioșii vor fi surprinși să afle că, în contrast cu credința populară, caroseria Trabantului nu era fabricată din carton, ci dintr-un material numit Duroplast, realizat din reziduuri de bumbac și rășini din fenol. Mai mult, unele exemplare de Dacia 500 „Lăstun”, produse între 1987 și 1991 la Timișoara, aveau o calitate atât de scăzută, încât se defectau imediat ce ieșeau din fabrică. În mod comic, una din cerințele de proiectare pentru Citroën 2CV, mica mașină care poate fi admirată și în celebrul film „Jandarmul din Saint Tropez”, a fost să poată transporta un coș de ouă pe drumurile neasfaltate, fără ca acestea să se spargă.
Andra Petrariu, realizatoarea emisiunii Orașul vorbește, a aflat poveștile acestor mașini, devenite cult, de la Alin-Alexandru Ionescu, vicepreședinte al Clubului Retromobil, sau Mașinistul, așa cum este el cunoscut în mediul online.