O carte pe zi: Conceptul Iocastei în artă...
17 Noiembrie 2018, 06:00
realizator Valentin Protopopescu
Sîmbătă, 17.11.2018, în emisiunea Răsfăţ matinal
Matthew Besdine, The Jocasta Complex. Mothering and Genius, Psychoanalytic Review 55(2), 1968
În lumea ştiinţelor omului mulţi au auzit de complexul lui Oedip, concept psihanalitic formulat de Sigmund Freud şi desemnînd realitatea fundamentală a triangulaţiei psihice inconştiente. Destul de multă lume ştie astăzi şi ce înseamnă acest complex, adică fixaţia libidinală infantilă pentru părintele de sex opus şi opoziţia geloasă faţă de părintele de acelaşi sex, resimţit ca un adversar întru obţinerea afecţiunii din partea adultului mult-prea-dorit.
Un concept ceva mai puţin cunoscut este însă cel omologat de psihanalistul american Matthew Besdine, numit, după mama (şi soţia) personajului antic Oedip, complexul Iocastei. Denumit şi maternaj iocastian, complexul cu pricina se referă la disponibilitatea mamei lui Oedip de a nu „recunoaşte“ valabilitatea unui tabuu fundamental: cel al incestului. Pe scurt, Iocasta, în ciuda unor evidente semne de recunoaştere, refuză să identifice în noul ei soţ pe fiul dispărut odinioară.
Din punctul de vedere al anumitor psihanalişti, conceptul complexului iocastian este „responsabil“ atît pentru potenţialul creator al „geniilor“, cît şi, în cazul politicienilor ori al unor personalităţilor culturale, pentru alegerea ideologiei extremiste de dreapta. Într-o lucrare din 1968, Complexul Jocastei. Maternitate şi geniu, Matthew Besdine prelungeşte intuiţiile freudiene din ediţia revizuită a Interpretării viselor datînd din 1911, dar şi reelaborarea acestora prezentă în eseul despre Goethe, O amintire din copilărie în Poezie şi adevăr, eseu publicat în 1917.
De-atunci, complexul Iocastei a devenit un loc comun în literatura psihanalitică de specialitate, fiind un instrument hermeneutic valoros în descifrarea unor biografii şi opere celebre.
Prin urmare, potrivit psihanalistului american Matthew Besdine, mama supraprotectoare, prin stimulările precoce de ordin senzorial-motor şi intelectual la care îl supune pe copil, năzuieşte inconştient să obţină o dublă recompensă: pe de o parte, ea îşi reface narcisic imaginea de sine, destructurată de evenimente traumatice (văduvie, divorţ sau părăsire de către partener, etc.), iar pe de altă parte, ea îşi apropie un beneficiu libidinal transfigurat moral la nivelul Supraeului, căci atenţia supradimensionată acordată micuţului reprezintă o reevaluare a alegerii de obiect prin eliminarea partenerului sexual şi social şi prin transformarea băieţelului în obiect privilegiat al grijilor materne, copilul devenind astfel un pretext „onorabil” al tendinţei incestuoase prohibite.
De altfel, nu e întîmplător că frecvenţa supradotării e mai mare în cazul copiilor de sex masculin, căci relaţia oedipiană cu aceştia o întreţin îndeosebi mămicile de genul celui definit mai sus.
Foto Matthew Besdine, ediţia franceză, Freud, imagini plastice, dramatice şi filmice ale relaţiei Oedip-Iocasta, link you tube spre un clip al unui spectacol de dans dedicat Iocastei în care dansează Natsumi Tokoro:
https://www.youtube.com/watch?v=tZkWabGe194.
