Mirela  Nicolae, realizator al emisiunii „IClasă”, la Radio România Cultural: „Radioul naţional a fost nu doar o şcoală pentru neiniţiaţi, ci şi o mare familie”  

 

Lucrează în radio de aproape treizeci de ani, iar în prezent realizează emisiunea despre educație “IClasă”, sâmbăta și duminica, de la ora 14:00, la Radio România Cultural. Mirela Nicolae, căci la ea ne referim, făcea contabilitate la spitalul pentru copii “Grigore Alexandrescu” când și-a dat seama că își dorește, de fapt, altceva. Despre cum a ales radioul și despre oamenii minunați pe care i-a întâlnit aici, despre pasiunea pentru călătorii și cât e de complicat să faci o emisiune radiofonică pe timp de pandemie povestește, în cele ce urmează, Mirela Nicolae:

 

Când aţi decis că pasiunea pentru radio trebuie transformată într-o profesie?

În toamna anului 1990 eram studentă şi profesam contabilitate la Spitalul pentru copii „Grigore Alexandrescu”. Nu-mi plăcea ce făceam deşi, la sugestia expresă a mamei, mă pregătisem de la 14 ani pentru o carieră economică. Şi, într-o zi, am avut o revelaţie. Mi-am dat demisia, iar un an mai târziu, pe 25 septembrie 1991, am intrat prin concurs, colaboratoare la Radio România Cultural. E drept, radioul nu mi-era străin. Crescusem cu el şi cu televizorul: de la cinci ani colaboram, sporadic, la Radioteleviziunea Română. În copilărie şi puţin în adolescenţă am lucrat cu trei talentaţi realizatori din acei ani: Vasile Mănuceanu (fugit în străinătate şi vorbitor, parcă, la Vocea Americii), Gheorghe Scripcă şi Aurel Dinu.

Cu siguranţă, în cariera de aproape trei decenii aţi strâns nenumărate amintiri. Ne puteţi împărtăşi una din ele?

Înregistram Revelionul Cultural 1997-1998. Eram în studioul de teatru George Constantin (T2) cu mai mulţi colegi şi, după o zi de muncă de vreo 12 ore, obosiserăm cu toţii. A fost suficient să se bâlbâie unul dintre ei că nu m-am mai putut concentra şi m-a pufnit un râs isteric. După mine au început şi ceilalţi. Cred că am râs vreo jumătate de oră continuu. Ne sufocam de râs: redactori, regizori, tehnicieni. Am avut vreo şapte-opt tentative de a relua înregistrarea. A fost în zadar. Era suficient să deschidem gura şi isteria veselă reîncepea. Am băut cu toţii apă, ceai, am făcut exerciţii de respiraţie. De pomană! Cred c-am terminat înregistrările pe la 10 seara. Din echipă făceau parte ing.Luiza Mateescu, regizorul Atila Vizauer (pe atunci, realizator), regizorul muzical Nicolae Neagoe,  colegii mei Sorina Goia, Cristian Bleotu şi Răzvan Dolea. Partea „frumoasă” a fost a doua zi: după viza profesională, eu şi domnul Neagoe a trebuit să refacem o propoziţie. Imaginaţi-vă că în 1997,  revelionul radiofonic, care dura cinci ore, se lucra pe banda magnetică pusă pe nişte role uriaşe în calupuri de maximum o oră şi jumătate. Ei, bine, modificarea trebuia făcută în partea a doua a programului. Am rezolvat dar, tot din cauza oboselii, am derulat greşit banda pe magnetofon. Banda s-a încurcat toată şi-am stat amândoi să desfacem, să tăiem, să lipim şi să refacem jumătate din producţie. În seara zilei de 30 decembrie 1997 am plecat de la radio, tot pe la 10 seara cu un Revelion muncit şi care-avea să ne aducă o audienţă foarte bună.

                              La radioul public aţi relaţionat cu oameni minunaţi. Cine sunt aceştia?

Timp de multe zeci de ani, radioul naţional a fost nu doar o şcoală pentru neiniţiaţi, ci şi o mare familie. Indiferent de vremuri, profesioniştii de-aici i-au primit, învăţat, chiar educat pe aspiranţii la glorie. Coeziunea care era între salariaţi se vedea şi se trăia atât la înregistrări, în birourile din redacţii cât şi în afara instituţiei. Din păcate, în ultimul deceniu, formula aceea a dispărut. Nici oamenii nu mai sunt aceiaşi pentru că lumea se schimbă: suntem mai mercantili, mai nepăsători faţă de interesul public, arivişti. Despre oamenii aceia minunaţi pe care i-am cunoscut din copilărie şi de la care am învăţat meserie se pot scrie multe cărţi. Eu le datorez cariera multora dintre ei: Andrei Banc, primul meu şef, realizator de emisiuni ştiinţifice şi redactor şef al Departamentului Ştiinţă-Învăţământ-Educaţie între 1990-1996, Ana-Maria Sireteanu, şefă a secţiei de învăţământ de la acelaşi departament, omul care mi-a intuit potenţialul. Ana-Maria Sireteanu a fost persoana care-a revoluţionat presa culturală radiofonică de la noi, a creat „Gala Premiilor Radio România Cultural”, a revitalizat spectacolele „Arta poetică”, a pus pe baze noi, moderne, umane, relaţia dintre jurnalişti şi ascultători. Îi port un mare respect regizorului muzical Nicolae Neagoe, binecunoscut iubitorilor de teatru radiofonic, care-a avut o îndelungată carieră (62 de ani) şi care azi, la aproape 87 de ani, a rămas un om activ şi generos, un mentor şi un bun prieten. Mi-a arătat tainele ilustraţiei muzicale şi-am lucrat împreună nenumărate producţii: de la emisiuni de educaţie până la revelioane culturale sau spectacole de poezie şi muzică. Am învăţat multe de la toţi colegii crainici din anii 1990-2000, coordonaţi de Ionel Tudor, de la instrumentiştii Orchestrelor Naţionale şi de Cameră, de la inginerii de sunet Luiza Mateescu şi Gheorghe Iancu, de la inginerii informaticieni Andrei Boroş, Valeriu Zaharia şi Valeria Fîrtat, de la excelentul comunicator Vladimir Epstein, de la Sorin Popescu, Iuliana Paşca, Liana Groza, Daniel Ursu, toţi regizori tehnici, de la Vasile Manta şi Ion Vova, regizori artistici, sau Liliana Muşeţeanu, fostă şefă a arhivelor instituţiei, ori Gina Alecu, bibliotecară. Sunt nenumăraţi oameni pe care vreau  să-i amintesc, dar spaţiul limitat mă împiedică. Mă voi referi şi la marii mei prieteni, regizorul Mihai Lungeanu (multiplu laureat UNITER) cu care-am făcut nenumărate proiecte şi am scris scenarii, Gabriel Basarabescu, realizator şi talentat compozitor, unul din primii oameni care m-a încurajat să fac emisiuni în direct, sau realizatorul Răzvan Dolea, istoric şi fost profesor, una dintre cele mai strălucite minţi radiofonice din ultimele trei decenii. Desigur, îi păstrez o infinită recunoştinţă Elenei Petrescu (Calciu), ziaristă de radio şi televiziune, redactor-şef al Redacţiei Învăţământ - Programe Educaţionale (1996-2004), specialistă în programe şi proiecte europene, care m-a încurajat să mă reinventez în profesii moderne, adiacente celei de ziarist. Sunt mulţi colegi de la care am învăţat ceva, nume uitate azi sau trecute într-un sertar al memoriei: Liliana Hinoveanu-Ursu de la Radio Craiova, Valentin Marica de la Radio Tg.Mureş, Steliana Bajdechi de la Radio Constanţa, Dan Ursuleanu, Marius Grozea, Dan Popovici, Eugenia Grosu-Popescu, Teodora Stanciu, Dumitru Capoianu, Sorin Iorga, Paul Grigoriu. Dar sunt şi mulţi colaboratori de la care am învăţat. Cu unii dintre ei am legat amiciţii strânse: traducătoarea Olga Jora Popovici, poeţii Constanţa Buzea şi Viorel Sâmpetrean, istoricul Adrian Majuru, ziariştii Sorin Ivan şi Florin Antonescu, comunicatoarea Ileana Racoviceanu.

Sunt îndrăgostită de Valea Oltului și Munții Vrancei și ador să merg în Deltă

Care sunt subiectele pe care le selectaţi, în mod curent, pentru informarea ascultătorilor?

Sunt subiecte de actualitate educaţională alese, cu precădere, din zona educaţiei nonformale. De peste un deceniu sunt fascinată de această ramură a educaţiei: cea din afara orelor de şcoală. Am promovat şi promovez proiecte din această zonă, realizate, mai ales, de organizaţii nonguvernamentale. Dar salut şi demersurile de-a inventa şi/sau redescoperi educaţia pe care le fac firmele, instituţiile de stat şi private. În găsirea temelor am un sprijin deosebit de la specialiştii din Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, entitatea care gestionează fondurile naţionale pentru programele Erasmus+ şi Corpul European de Solidaritate.

 

E complicat să faci o emisiune de radio în timpul pandemiei?

Nu, nu e complicat. E mai mult deprimant. Procesul şcolar online e la fel de bogat precum cel din mediul real. Zilnic sunt nenumărate ateliere, conferinţe naţionale şi internaţionale transmise pe platforme dedicate sau pe reţele sociale, aşa că am de unde selecta.

Eu lucrez materialele în calculator din anul 2000. Cunosc mai multe softuri audio, iar posibilităţile tehnice de azi ne permit, mie şi colegilor, să realizăm o emisiune de-acasă în condiţii decente de sunet. Desigur, din sufragerie ori dormitor nu poţi produce teatru radiofonic, documentare sau feature, anchete. Mă rog, poţi, dar nu la standarde ridicate. Pentru realizarea unor producţii de calitate ai nevoie de aparatură şi studiouri profesionale. Deprimarea îmi vine din lipsa contactului real, faţă în faţă, din lipsa „terenului” care-mi place nespus şi pentru care-am ales această meserie. Cred că un ziarist de studio este un ziarist incomplet de-aceea mi se pare nefirească situaţia în care lucrăm. Dar, repet, nu e complicată.

Una dintre pasiunile dvs. sunt călătoriile. Există un loc care v-a rămas aproape de suflet? Dar unul în care să reveniţi după ridicarea restricţiilor provocate de pandemie?

Sunt multe locuri în care revin cu plăcere. Sunt îndrăgostită de Munţii Vrancei. Mi-am petrecut vacanţele copilăriei în staţiunea Soveja, situată la aproximativ 80 de km de Focşani. În anii '70-'80 ai veacului trecut, Soveja era una din cele mai moderne staţiuni balneoclimaterice din Europa Centrală şi de Sud-Est. Aici veneau la tratament, minerii bolnavi de silicoză. Printr-o înţelegere a statului comunist cu alte state se tratau persoane din ţară, dar şi din Polonia sau Republica Democrată Germană (RDG). După 1990, staţiunea a decăzut treptat, devenind un loc cu multe vile şi cabane private. Soveja rămâne unul din arealele cu cel mai pur  aer de la noi.

Ador să merg în Deltă. Din păcate, nu am ajuns în ultimii ani. Fauna şi flora, apa ei sunt un adevărat spectacol vizual pentru mine, o minunată terapie. E fascinant şi liniştitor să vezi apusul soarelui de la Sf. Gheorghe, să priveşti acel punct în care Marea Neagră întâlneşte Dunărea.

Sunt îndrăgostită de Valea Oltului, apreciez posibilităţile balneare şi turistice ale staţiunilor din această zonă. Recent, am constatat că administraţiile locale au modernizat locurile, iar serviciile oferite de pensiunile şi hotelurile de-aici sunt la standarde europene.

Iubesc toate călătoriile mele din ţară şi străinătate. Mi-ar plăcea să trăiesc în Spania. Acolo m-am simţit acasă. Ador Parisul pe care-l cunosc destul de bine şi unde-am senzaţia că diverse energii creative binecuvântează ambele maluri ale Senei. Mi-ar plăcea să revin la Paris cât de curând. Şi la Veneţia, locul unde am plâns din cauza frumuseţii arhitecturale pe care artiştii medievali au integrat-o în lagună.

 Realizați o emisiune despre educație. Ce înseamnă pentru dumneavoastră un om educat?

Un om educat e un om care are şapte ani de-acasă, un om care ştie să spună „Bună ziua” când intră într-o încăpere şi „La revedere” când iese de-acolo. Ştie să zică „Mă scuzaţi!” când greşeşte şi „Mulţumesc” pentru a-şi arăta recunoştinţa. Un om educat este un om empatic şi tolerant, o persoană care are propria ei credinţă, care înţelege că rolul şi rostul său sunt date de relaţia cu cei din jur, cu cele văzute şi nevăzute. Din păcate, nici instituţia şcolii, nici familia, nici societatea nu mai pun accent pe acest tip de educaţie. Cum spuneam la începutul acestui interviu, lumea s-a schimbat şi noi, o dată cu ea.