Mihaela Ghiță, realizator Radio România Cultural: „Să faci jurnalism de știință la radio chiar mi se părea ceva irezistibil”

Era o tânără care lucra de ceva vreme în domeniul cercetării atunci când a hotărât să înceapă altceva. Și a ales radioul. De ani buni, Mihaela Ghiță, căci la ea ne referim, este jurnalist de știință, la Radio România Cultural. Aici realizează, în cadrul emisiunii Știința 360, rubrica Dimensiunea științifică a artei, de altfel, singura rubrică de artă în cadrul unei emisiuni de știință din media românească.

Cum ajunge o absolventă de Geologie și Geofizică cu experiență în cercetare să facă din radio o meserie, dar și despre primele emisiuni despre internet pe care le-a realizat pe vremea când la noi se dezvoltau, firav, primele site-uri, dar și ce a făcut atunci când și-a dat seama că știința și arta merg mână în mână, povestește, în cele ce urmează, Mihaela Ghiță.

În cadrul emisiunii Știința 360, realizați o rubrică foarte interesantă, Dimensiunea științifică a artei. Ce anume află ascultătorii Radio România Cultural urmărind-o, de marți până vineri, de la ora 14:00?

Dimensiunea Științifică a Artei este prima și încă singura rubrică de artă în cadrul unei emisiuni de știință din media românească. Aici este locul în care afli despre ceea ce se numește art&science (arta inspirată și/sau bazată pe știință), digital art (arta digitală) sau tech art (arta care folosește tehnologia). Pe scurt toate acestea se numesc new media art (arta noilor media). Da, până una alta, poartă numele de artă, deși produsul acestui gen de artă nu seamănă totdeauna cu ceea ce am fost obișnuiți să numim artă.

În principal, mi-am propus să promovez acest tip de artă contemporană care folosește tehnologia și este inspirată de concepte științifice. Dar nu doar atât, sunt o serie de institute de cercetare care își îndreaptă interesul către analize fizico-chimice specifice, cu aparatură spectroscopică, raze X, microscoape electronice, care se adresează restauratorilor, muzeelor, galeriilor, bibliotecilor, celor care dețin obiecte de artă, să îi spunem ”clasică”, de la pictură, obiecte de mobilier, carte veche etc.

Cu alte cuvinte, știința și cercetarea nu sunt deloc în relație de antagonism cu arta. Există prejudecata că arta și știința sunt clar delimitate de o linie de demarcație, ca o graniță de netrecut. Dar, dacă vom privi la microscop această linie, dintr-o dată ea capătă volum și vom descoperi acele fire nevăzute care în fapt le leagă și nu le separă.

Am purtat după mine în jurnalism experiența de cercetător, și pe amândouă le-am dus mai departe în lumea artelor

Cum s-a născut această rubrică? Și când ați descoperit că cercetătorii și artiștii seamănă foarte mult?

Provin din cercetare, am absolvit Facultatea de Geologie și Geofizică și, timp de zece ani, am lucrat în cercetare. Deci știu cum decurge acest fenomen de cercetare științifică și de experimentare. Apoi, am absolvit Universitatea Națională de Arte, unde am studiat cinci ani (licența și master). Deși cunoșteam fenomenul artei noilor media și eram interesată de maniera modernă de exprimare a artiștilor, această școală m-a introdus în lumea artelor și a artiștilor. Aici am descoperit că artiștii, până ajung să producă o lucrare, trec printr-o etapă, așa numită, cercetare artistică. Citesc, se documentează, cercetează ce au mai făcut alții în același fel, care sunt culoarele libere unde ar putea să inoveze, apoi fac experimente. Sunt artiști care fac bioartă, ei experimentează cu materia vie (celule, ciuperci, plante etc), cei interesați de electronică experimentează tot felul de instalații și circuite electronice. Dau doar aceste exemple ca să vă faceți o idee, dar ce vreau să subliniez este că și artiștii, și cercetătorii sunt foarte curioși, investighează lucrurile la limita imposibilului, pentru că doar așa găsești noutatea. Și unii, și alții doresc să răspundă la întrebările fundamentale ale omenirii (cine suntem, de unde venim, care e menirea noastră pe planetă…), și unii, și alții experimentează și unii, și alții inovează. Ceea ce îi desparte este limbajul.

Limbajul științei este destul de încriptat și exclusivist. Noi, jurnaliștii de știință, încercăm să traducem în cuvinte potrivite limbajul științei, pentru publicul cât mai larg, dar ce ar fi dacă ne-am folosi de limbajul artei pentru a face cunoscută știința? Probabil, așa a luat naștere domeniul art&science, care nu e deloc nou. În Austria, de exemplu, festivalul de artă, știință, tehnologie și societate Ars Electronia are o vechime de peste 40 de ani și anual vin sute de mii de vizitatori, din toată lumea, să vadă cum va arăta viitorul.

Ați absolvit, mai întâi, Facultatea de Geologie și Geofizică. Cum ajunge o absolventă de Geologie să lucreze la Radio?

În viața omului există niște momente de inflexiune (e un termen din matematică, punctul de inflexiune este acela în care curba își schimbă sensul concavității). La mine, aceste momente apar cam la zece ani. Era prin anul 1997 când cercetarea trecea printr-un moment foarte greu, o lipsă acută a finanțării, eu mă apropiam de 40 de ani și simțeam că sunt prea bătrână ca să aștept o schimbare în sistemul de cercetare, dar suficient de tânără ca să încep orice altceva.

Ce a avut radioul de nu i-ați putut rezista?

Să faci jurnalism de știință la radio chiar mi se părea ceva irezistibil. Acum, pentru că fac acest exercițiu de rememorare și recuperare a amintirilor, îmi dau seama că pe acest traseu al vieții, când am trecut din ”camera” cercetării în ”camera” jurnalismului și mai apoi în ”camera” artelor, nu am închis ușile după mine. Am purtat după mine în jurnalism experiența de cercetător, și pe amândouă le-am dus mai departe în lumea artelor.

Știi ce are radioul? Are cercetare (poți să îi spui documentare), are experimentare (dacă socotești speciile jurnalistice) și are artă, sau mai bine zis creativitate. În plus, are și adrenalină și, dacă mai adaugi și faptul că îți dă prilejul să cunoști oameni pasionați, care îți povestesc despre munca lor cu atâta însuflețire încât pleci acasă cu gândul că totul este posibil, s-ar putea spune că jurnalismul de radio este irezistibil.

Prin 2010, cred că mi-am dat seama că știința și arta merg mână în mână

În 1998, când ați venit la radio, ați făcut aici o emisiune despre internet, acel internet despre care noi știam atât de puțin. O emisiune cu informații despre o tehnologie revoluționară atunci fără de care practic nu mai putem trăi acum. Cât de complicat a fost să realizați un asemenea gen de emisiune?

Data de 16 aprilie 1993 este ziua cînd România obține conectivitate deplină la Internet, iar prima adresă de email a fost a lui Eugenie Stăicuț, care la vremea aceea era cercetător la ICI - Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică. Primele domenii înregistrate, după ICI, au fost la Institutul Politehnic din București, Institutul de Fizică Atomică, Institutul de Matematică al Academiei Române, Universitatea Tehnică din Timișoara și Centrul de Educație UNESCO. Așadar, prin anii 1998-1999, când eu, ca nou venită în radio, am preluat de la Corina Negrea emisiunea Totul despre internet, mediul acesta era în plină dezvoltare. Cel mai răspândit serviciu era cel de email și începeau firav să se dezvolte primele site-uri, era epoca internet cafe-urilor și a conexiunii prin dial-up, adică prin rețeaua de telefonie fixă când te conectai la internet nu mai puteai vorbi la telefon și invers.

Misiunea noastră, ca jurnaliști de știință, la acea vreme, era să facem cunoscută această tehnologie. Nu toată lumea își permitea un computer, nu orice computer era compatibil cu conexiune la internet, așa că publicul trebuia educat și pregătit pentru această revoluție digitală pe care acum o trăim din plin. Statistici recente arată că utilizatorii din Thailanda petrec, în medie, 9 ore și 38 de minute on line în fiecare zi, față de media americană care este mult mai modestă, de doar 6 ore și 30 de minute.

Dacă a fost complicat să mă ocup de un asemenea subiect? Era mai degrabă fascinant. Eram curioasă, mă interesa, căutam oamenii, specialiștii, cercetătorii care făceau pionierat în domeniu. Cred că prin 2003, dacă îmi amintesc bine, când au apărut webcam-urile, am făcut un prim experiment de transmisie video din studio. Colaboram cu o echipă de tineri care mi-au propus să facem acest experiment și am transmis imagini live, din timpul emisiei, câteva emisiuni la rând. La un moment dat, internetul a devenit suficient de răspândit și cunoscut, computerul a devenit un dispozitiv banal și nu se mai justificau emisiunile de acest gen.

A urmat o emisiune de noapte, pe Radio România Tineret, un talk-show numit “Clubul Internauților”, ”Planeta Radio - Știința la ea acasă”, ”Actualitatea științifică”, dar și rubrici, în alte emisiuni, legate de inventică, cercetare, cercetători români și rezutatele muncii lor. Ce oameni extraordinari ați cunoscut, în acea perioadă? Dar și după aceea?

”Clubul internauților” a fost continuarea emisiunii Totul despre internet, dar care se difuza pe postul România Tineret. Florian Pittiș care conducea postul, la vremea aceea, era un vizionar și el spunea că viitorul aparține internetului. Așa a luat naștere Radio România 3Net, primul post public de radio din țară și din Europa care emite exclusiv pe Internet. Data de naștere este 16 noiembrie 2004 prin dispariţia din FM a postului „Radio România Tineret” înfiinţat în luna martie 1973. Planeta Radio - Știința la ea acasă a fost iarăși o emisiune longevivă, vreo 13 ani, în fiecare săptămână se difuza un talk-show cu și despre cercetători și cercetarea românească, rezultate concrete ale cercetării, proiecte aflate în desfășurare, pentru informarea publicului și nu în ultimul rând pentru promovarea cercetării românești.

Am participat apoi la un simpozion organizat de Institutul de Optoelectronică INOE 2000, unde invitat special era John Asmus, un cercetător american, fizician, care a avut o prezentare legată de picturile rupestre de la Altamira și despre aplicații ale laserului în restaurarea obiectelor de patrimoniu. Prin 2010, cred că acela a fost momentul în care mi-am dat seama că știința și arta merg mână în mână.

Am continuat să urmăresc activitatea colectivului CERTO - Centrul de Excelență pentru Restaurări prin Tehnici Optoelectronice, ei aveau deja un laborator mobil extraordinar de bine dotat cu care au făcut primele curățări cu laser din România la Biserica Doamnei în București, au curățat coloanele și toată dantelăria de piatră, acoperite de praful, fumul și poluanții depuși în timp. Tot acolo, în laborator, au dezvoltat tehnici de diagnosticare a obiectelor arheologice, cu raze X, asta e o radiografiere. Când ne ducem la dentist avem nevoie de o radiografie a mandibulei pentru ca stomatologul să vadă ce se întâmplă sub gingie. Același lucru este valabil în cazul obiectelor găsite în siturile arheologice, care sunt pline de pământ. Uneori, arheologii găsesc conglomerate de obiecte, fragile, uzate de umezeală și veacuri petrecute în subsol. Un astfel de obiect radiografiat a fost un vas ceramic, plin cu pământ. Golirea lui ar fi riscat și spargerea lui, dar locul în care a fost găsit conducea la ideea că este un vas ritualic în care s-ar putea găsi și alte obiecte. Ceea ce radiografia a arătat cu exactitate.

În acea perioadă, când la INOE 2000 se dezvolta laboratorul de restaurare prin tehnici optoelectronice, eram studentă la Universitatea de Artă și de la restaurarea obiectelor de patrimoniu până la arta contemporană inspirată de știință nu mai e decât un pas, pe care l-am și făcut și, mai mult decât atât, s-a născut în mintea mea ideea că cercetătorii împreună cu artiștii ar face o echipă fulminantă.

Într-o vreme, făceam fotografie, în alta, desenam

Sunteți, de asemenea, organizator al rezidențelor FUSION AIR, care implică artiști și cercetători. Despre ce este vorba?

Așa s-a născut FUSION - primele rezidențe artistice în institute de cercetare. În 2018,, cu sprijinul financiar al Fundației9, am adus față în față patru artiști și patru cercetători, din tot atâtea institute de cercetare de pe platforma Măgurele. Am organizat vizite în cele patru institute, cercetătorii și-au prezentat laboratoarele și artiștii au prezentat în amfiteatrul de la Institutul de Științe Spațiale portofoliile lor și ideile care îi preocupă, în fața unui auditoriu format din doctori în fizică, specialiști în laseri, astrofizicieni, directori de institute, o audiență de cel mai înalt nivel academic care a marșat imediat și cu mare entuziasm la ideea de colaborare cu artiștii. Această fuziune s-a soldat cu o expoziție organizată la BRD Scena9, vizitată de peste 1000 de oameni într-o lună de zile. Acum suntem în pregătirea ediției a doua a proiectului FUSION AIR - rezidențe artistice în institute de cercetare 2021. Primele prezentări publice vor avea loc on-line în primele zile ale lunii martie. Avem tot patru artiști și patru institute de cercetare, care vor produce împreună câte o lucrare. Expoziția finală va fi cândva prin luna iunie. De data aceasta finanțarea este de la AFCN.

Floriama Cândea este bioartist și va lucra cu cercetătorii de la Institutul de Fizica Materialelor care studiază un material care să funcționeze ca un mușchi artificial. Peter Gate este antropolog, dar este interesat să transforme sunetul în lumină și va colabora cu cercetătorii de la Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor. Ciprian Ciuclea îmi spunea într-un interviu că se consideră un peisagist interstelar, pentru că este interesat de spațiul cosmic, așa că va colabora cu Institutul de Științe Spațiale. Aura Bălănescu a studiat sculptura, dar este interesată de sculptura imaterială, da, există și așa ceva, și a dezvoltat o teorie conform căreia percepția mediată de tehnologie creează o a treia stare a minții. Ea va colabora cu Institutul de Textile și Pielărie.

Care vă sunt hobby-urile, pasiunile?

Într-o vreme, făceam fotografie, în altă vreme, desenam, dar Dimensiunea științifică a artei și FUSION mi-au ocupat toți neuronii și vreo 12 ore din zi.

Cum sunteți dvs., acasă, în viața de toate zilele?

Sunt, pur și simplu. Așa, în cheie heideggeriană.

Interviu realizat de Anca Nicoleanu