Melania Medeleanu, realizator al podcastului ZI DE BINE, difuzat de Radio România Cultural: “Empatia nu e suficientă. Dacă vrei să ajuți un om, ștergi lacrimile, pe ale tale și pe ale lui, îți sufleci mânecile și te apuci de treabă”  

Despre fapte bune și oameni minunați vorbim, săptămâna aceasta, la podcasturile Radio România Cultural unde, de luni până vineri, de la ora 16:00, Melania Medeleanu va spune, alături de invitații ei, povești care inspiră, înduioșează sau motivează, în cadrul podcastului ZI DE BINE.

Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, Melania Medeleanu decide, acum mai bine de zece ani, să renunțe la televiziune și să se dedice cauzelor sociale. Campania pentru MagicHOME, refugiul părinților copiilor bolnavi de cancer, și campania Scut pentru spitale, pe care a făcut-o la Asociația ZI DE BINE la începutul pandemiei, sunt strâns legate de numele ei.

Despre cum a pus pe picioare ZI DE BINE în plină pandemie și cât de receptivi mai sunt românii la nevoile semenilor lor, despre cum face față emoțiilor puternice, când acestea o copleșesc, dar și despre cât de la îndemână ne este să facem un bine, ne spune, în cele ce urmează, Melania Medeleanu:

 

E săptămâna ZI DE BINE, la podcasturile Radio România Cultural. Despre ce se va povesti zilele acestea, aici, de luni până vineri, de la ora 16:00?

Primul episod pe care îl veți asculta e de altfel și motivul care a dus la apariția acestui podcast. Povestea Georgiei, o tânără care s-a luptat ani de zile cu depresia, nu putea rămâne nespusă. Și pentru că Georgia și-a pierdut glasul, mama ei, Ilinca, cu un curaj pe care îl admir nespus, a ales să împărtășească această poveste, în speranța că le-ar putea fi de folos și altor părinți de adolescenți.

Veți asculta apoi o tânără, victimă a traficului de ființe umane, care astăzi luptă cu toate forțele ca alte fete din medii defavorizate să nu pice în aceeași capcană. După cum veți auzi și despre cum poți pune pe picioare arta în Ferentari.

 

Cine este gazda podcastului ZI DE BINE și cine sunt invitații? Ce povești vor spune ei?

Deocamdată eu fac interviurile, dar mi-aș dori mult ca și colegele mele să aibă într-o zi curajul de a pune în cuvinte și întrebări toate ideile grozave pe care le au când microfonul e închis.

Invitații sunt, de obicei, oameni care, prin poveștile lor, te fac să vrei să fii, să poți, să afli mai mult. Povești care inspiră, povești care te înduioșează sau te motivează.

 

Cum și când s-a înființat ZI DE BINE? Ce faceți voi aici?

Nouă ne place să spunem că dăm aripi ONG-urilor mici. Asta ne-am propus. Să descoperim ONG-uri care fac o treabă grozavă la firul ierbii, dar n-au găsit deocamdată resursele -  umane și financiare, pentru a pune pe picioare proiecte mari. Așa că, fie avem noi o idee, fie identificăm ideea cuiva care are nevoie de sprijin și apoi ne punem pe treabă: căutăm finanțare, comunicăm, urmărim și, dacă e cazul, punem umărul la implementarea proiectului, așa încât, atunci când misiunea noastră se încheie, ONG-ul partener să aibă în portofoliu un proiect mare pe care să-l poată duce mai departe și care să-i ajute să găsească și alte surse de finanțare. Așa am făcut,  de pildă, cu Asociația V.I.S., împreună cu care am pus pe picioare anul acesta trei camere de audiere pentru minori, în trei Parchete, un proiect care a avut un asemenea ecou încât, astăzi, astfel de camere sunt replicate în tot mai multe județe, în sprijinul celor câteva mii de copii victime ale infracțiunilor sexuale sau de altă natură.

Niciodată într-un jurnal sau o emisiune n-am avut satisfacțiile pe care mi le-a oferit implicarea în cauzele sociale

Ați înființat ZI DE BINE cam la începutul pandemiei. Cât de complicat a fost? Care sunt cele mai faine chestii pe care le-ați făcut aici până acum?

Fix la începutul pandemiei. Când în România apăruse primul caz de Covid, noi ne propuneam să strângem 50.000 de euro pentru Căsuța Blondie, un centru de recuperare pentru copii abandonați în spitale care suferiseră intervenții chirurgicale complicate. Planurile ne-au fost date complet peste cap de lockdown și de tot ce a urmat. Dar am simțit că nu putem să ne oprim. Așa că astăzi, la un an și jumătate de la lansarea Asociației, suntem la cel de-al 19–lea proiect. Am făcut o grădină terapeutică pentru pacienții unui spital de psihiatrie, camere de audiere pentru minori, am adus în România bastoane inteligente pentru nevăzători, cu soft tradus în limba română, am amenajat un teren de antrenament pentru câini de căutare și salvare, am făcut tabere de croitorie și viață independentă pentru tinere care se apropie de vârsta ieșirii din centrele de plasament. Am construit proiecte pentru adolescenți – de la linia verde pentru adolescenții care se luptă cu depresia, până la Studiourile Ferentari, un spațiu de repetiție pentru tinerii din ghetou. Le găsiți pe toate pe www.zidebine.ro.

 

Cum ați primit propunerea Radio România Cultural de a difuza acest podcast?

Cu mare bucurie. Gândul că poveștile acestor oameni vor ajunge la cât mai mulți ascultători ne încântă și, în același timp, ne dă speranța că, inspirați de aceste povești, ascultătorii Radio România Cultural își vor dori la rândul lor să se implice, fie prin donarea zilei de naștere, fie printr-un sms cu cuvântul SUS la 8845 (2 E). Mai sunt și alte feluri în care ar putea contribui – le găsiți pe toate pe site.

 

După 20 de ani de presă, te-ai dedicat cauzelor sociale, zonă în care, deja, te desfășori de zece ani. Ce te-a determinat să renunți la jurnalism și să te îndrepți spre caritate, spre cauze sociale, umanitare? A existat vreun declic, la un moment dat, care a dus la asta? A fost o decizie bruscă sau una luată după o perioadă de gândire, de căutări?

Decizia de a pleca dintr-o poziție confortabilă, care-mi oferea un oarecare statut, o siguranță, n-a fost niciodată ușoară. Cu toate astea, n-a fost niciodată atât de grea pe cât mi-o închipuiam când mă întrebam, speriată, dacă fac bine sau nu. Sigur că era plăcut  și interesant să fiu gazda principalului buletin de știri al televiziunii la care lucram, să moderez emisiuni sociale sau politice. Cu toate astea, niciodată într-un jurnal sau o emisiune n-am avut satisfacțiile pe care mi le-a oferit implicarea în cauzele sociale. Așa că, atunci când mi-am dat seama că nu le pot face pe toate în același timp și că trebuie să aleg între televiziune și ONG, am ales cu inima împăcată. La ani distanță de la decizie, mă bucur că simt la fel.

 

În atâția ani de implicare în campanii sociale, ai întâlnit numeroase cazuri, unele dintre ele sfâșietoare, greu de dus. Cum faci față emoțiilor foarte puternice care cu siguranță te încearcă și pe tine uneori?

Uneori mai ușor, alteori mai greu. Mă copleșește uneori durerea unui copil bolnav sau a unei mame care se luptă pentru copilul său, dar mi-am dat seama de mult că trăirile astea intense sunt la pachet cu munca într-un ONG. Că nu sunt și nici nu vreau să fiu de fier. În egală măsură însă am înțeles că, oricât de bună ar fi empatia, nu e suficientă. Dacă vrei să ajuți un om, ștergi lacrimile, pe ale tale și pe ale lui, îți sufleci mânecile și te apuci de treabă. E o vreme pentru muncă și o vreme pentru lacrimi.

Pe cât de multă intoleranță și mojicie vezi în spațiul public, pe atât de multă empatie și implicare există în spatele reflectoarelor

 

Cât de complicat este să lupți pentru cauze sociale în România lui 2021? Sunt receptivi românii în astfel de situații? Empatizează ei cu semenii lor?

Mai mult decât ai fi tentat să crezi dacă te uiți pe rețelele de socializare. Pe cât de multă intoleranță și mojicie vezi în spațiul public, pe atât de multă empatie și implicare există în spatele reflectoarelor. Dacă oamenii rezonează cu o cauză și au încredere în tine, răspund prompt. Mi s-a întâmplat de zeci de ori să vorbesc despre un caz, să cer ajutor și să primesc mai mult decât am cerut. Ca de pildă luna trecută, când am făcut tabere de croitorie pentru tinere din centre de plasament. Am vrut să cumpărăm cât mai multe mașini de cusut, pentru ca fetele să continue să exerseze și la centru. Nu doar că am primit de la cititori mașini de cusut, dar au fost și oameni care le-au oferit tinerelor un loc de muncă. Mai mult decât atât, o doamnă care a citit un astfel de mesaj ne-a trimis cămăși albe – pentru ca fetele să aibă ce purta la interviul de angajare. Se leagă lucrurile și se leagă frumos atunci când oamenii înțeleg că există mai tot timpul ceva, mic sau mare, pe care îl pot face pentru cineva care are nevoie de sprijin.

 

Care consideri că au fost cele mai de succes acțiuni pe care le-ai întreprins în acest domeniu, în acești zece ani?

Probabil campania pentru MagicHOME, refugiul părinților copiilor bolnavi de cancer. A fost unul dintre cele mai emoționante și de impact proiecte la care am contribuit și mă bucur enorm să văd cum contribuția oamenilor și încrederea lor au făcut ca MagicHOME să nu mai fie o singură casă, ci peste 20 de astfel de adăposturi, în toată țara.

De asemenea, impresionantă a fost și campania Scut pentru spitale, pe care am făcut-o la Asociația Zi de BINE la începutul pandemiei. Ne propuseserăm atunci să strângem 50.000 de euro pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. Spre uluirea noastră, două luni mai târziu ajunseserăm la peste 100 de destinații, spitale și cabinete de medicină de familie, cu echipamente de protecție și aparatură medicală de peste 1.000.000 de euro. A fost pentru mine, încă o dată, dovada că românii sunt solidari și sar să ajute. Cu condiția să înțeleagă importanța proiectului și să aibă încredere că vei face cu banii lor ce ai promis.

  

Care a fost cea mai dificilă campanie pe care ai avut-o de dus?

Depinde de perspectiva din care privești lucrurile: uneori o campanie e dificilă din cauza emoțiilor pe care le naște. E foarte greu când un copil pe care l-ai ținut în brațe se stinge. Și sigur că mergi mai departe, cu nodul în gât, dar rămâne cu tine durerea aia.

Alte proiecte sunt dificile prin prisma piedicilor pe care ți le pun unul sau altul. Și, în special, atunci când un proiect implică într-un fel sau altul relația cu statul, îți vine să abandonezi de o mie de ori. Când știi că depinzi de o autorizație sau o decizie pe care în mediul privat ai lua-o într-o zi, iar la stat trec luni întregi și actul tău e tot la mapa cuiva, îți spui că e ultima oară când mai faci așa ceva. Și, totuși, a doua zi o iei de la capăt, pentru că să abandonezi e cea mai ușoară, dar și cea mai inutilă dintre opțiuni.

Să faci bine nu e doar util, ci e șansa de a da un sens vieții tale

 

Reușești să ții legătura cu copii, părinți, oameni pe care i-ai întâlnit în campaniile de care te-ai ocupat?

În vara asta am fost la o piesă de teatru și acolo am întâlnit o tânără domnișoară pe care am luat-o în brațe cu mult, mult drag. Fusese în prima tabără MagiCAMP, pe când era mititică și speriată de boală și de prima plecare de acasă fără părinți. Acum era o domnișoară în toată regula, o învingătoare.

Nu aș putea să țin legătura cu fiecare om cu care am interacționat. Mi-e suficient însă să știu că sunt bine, să aud despre ei și să mă bucur pentru reușitele lor.

 

Cum ești tu, Melania cea de toate zilele?

Sunt mai serioasă decât aș vrea să fiu, dar cred că am venit pe lume cu asta în fișa postului. Sunt foarte conștiincioasă – și asta cred că era pe listă. Dar am din fericire în jurul meu oameni care au grijă să mă provoace și să mai destabilizeze din când în când lumea mea riguroasă. Și le sunt datoare, căci m-am descoperit în ultimii ani și maleabilă și, mai ales, îngăduitoare cu propriile-mi greșeli.

 

De pasiunile tale îți mai rămâne timp? Care sunt acelea?

Uneori da, alteori nu. Dar nu mă plâng. Îmi dau seama că sunt printre privilegiații care fac în fiecare zi ce le e drag. Fie că sunt cursurile de dicție și de public speaking, fie că sunt proiecte sociale sau timp cu familia, găsesc aproape în fiecare zi clipe în care sunt pur și simplu recunoscătoare pentru ce trăiesc.

 

De ce să ascultăm, săptămâna asta, ZI DE BINE, la Radio România Cultural?

Ca să înțelegem cât de valoros e BINELE și, mai ales, că el e la îndemâna oricui. Să faci bine nu e doar util, ci e șansa de a da un sens vieții tale. O șansă pe care o ai în fiecare zi, căci fiecare zi e ZI DE BINE!