Katia Pascariu: “Orașul este al fiecăruia dintre noi și al nostru, al tuturor, în același timp”
10 Ianuarie 2022, 15:14
Dragă B,
Deși ne cunoaștem de aproape 40 de ani, nu ți-am scris niciodată o scrisoare, dar iată că a venit momentul să o fac. (...)
Așa începe scrisoarea Katiei Pascariu pentru orașul despre care crede că “ia forma emoțiilor, sentimentelor și gândurilor pe care le avem într-un anume moment.”
Katia Pascariu este unul dintre cei 11 autori care, la inițiativa Svetlanei Cârstean, crează un instrument de mapare a relaţiei cu Bucureştiul, autori pe care îi puteți întâlni în cadrul Zilelor Culturii Urbane la ARCUB.
“Orașul este al fiecăruia dintre noi și al nostru, al tuturor, în același timp” a spus Katia într-un dialog cu Andra Petrariu, în emisiunea Orașul Vorbește.
Katia Pascariu crede foarte tare în puterea teatrului ca instrument de educare a publicului. Lucrează cu foarte multă dăruire în teatrul social-politic independent. Spectacolele în care joacă tratează - de cele mai multe ori - povești destul de ignorate de către noi sau foarte puțin discutate. În aceste povești, orașul este “un spațiu al conflictului, al violenței, al agresiunii, este un spațiu chinuit și contorsionat, depășit, care nu poate să mai protejeze. Dar nu este vina lui, este tot vina noastră”.
Katia Pascariu este activistă, trainer și manager cultural. Ați întâlnit-o cu siguranță cel mai des la Centrul Replika, dar și pe scena Teatrului Evreiesc de Stat. Și sperăm că ați văzut-o interpretând primul său rol principal într-un lungmetraj, în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, în regia lui Radu Jude, rol care a inclus-o pe Katia Pascariu pe lista The New York Times a celor mai buni actori ai anului 2021.