“Independenții din industria muzicală ar putea primi din partea statului român granturi pentru activități care să rămână în patrimoniul cultural național”
27 Mai 2020, 09:58
Independenții din industria muzicală, fie că sunt artiști, tehnicieni, producători, - activi în domeniu, dar care nu sunt angajați - ar putea primi granturi din partea statului roman,” nu neapărat ca un ajutor social, ci ca o comandă pentru a face activități care să rămână în patrimonial cultural național”, a spus Mihai Constantinescu, directorul Festivalului „George Enescu” . Domnia sa a dialogat cu George Gîlea, realizatorul matinalului Radio România Cultural, după cea de-a patra dezbatere organizată de Guvernul României cu sectorul cultural-creativ, dezbatere dedicată industriei muzicale.