Ideile Hacking Work 103. Scad salariile nete în IT? Cum reacționează firmele de software la Ordonanța Trenuleț?
21 Ianuarie 2025, 10:54
Ce-ai zice despre asta: pleci liniștit în vacanță cu un set de reguli fiscale și te întorci la muncă într-un peisaj complet schimbat. Asta li s-a întâmplat și celor din industria IT la început de 2025. Ordonanța-Trenuleț a eliminat facilitățile fiscale pentru angajații din acest sector și a generat pierderi semnificative. Companiile sunt acum puse în fața unei dileme: să suporte costuri suplimentare, să transfere povara asupra angajaților sau să caute soluții alternative. Cum reacționează industria IT și ce decizii au luat companiile din România în fața acestei provocări aflăm în episodul de azi.
Rubrică realizată de Ioana Szabo, Hacking Work.