Evoluții demografice în contextul dezvoltării economico-sociale a României
23 Mai 2018, 08:43
Institutul Naţional de Statistică organizează astăzi dezbaterea cu teme „Evoluții demografice în contextul dezvoltării economico-sociale a României”. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate si dezbătute aspecte privind unele dintre cele mai importante fenomene demografice care au caracterizat evoluția populației României în ultimii 150 de ani. La eveniment, care va avea caracter interactiv, participă personalităţi ale mediului ştiinţific din domeniul demografiei şi sociologiei, precum și reprezentanți ai unor importante instituții publice. Printre acestea se numără Tudorel Andrei, președintele INS, Vasile Ghețău, directorul Centrului de cercetări demografice "Vasile Trebici", prof. univ. dr. Traian Rotariu de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și doi invitați speciali: prof. univ. dr. Mihai Retegan și sociologul Gelu Duminică, directorul Fundației "Împreună".
Care sunt cele mai importante fenomene demografice care au condus în ultimele decenii la o scădere îngrijorătoare a populației României și ce măsuri ar putea fi luate aflăm de la Vladimir Alexandrescu, purtărorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică.
Interviu realizat de Andra Petrariu.