Timpul prezent – Moldova, #160yearschallange
23 Ianuarie 2019, 17:49
Vom sărbători mîine 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, primul pas către modernizare, la care au contribuit decisiv scriitorii şi oamenii de cultură ai vremii, cei care au reuşit, printr-o mişcare abilă, să pună puterile europene în faţa unui fapt împlinit: acelaşi domn a fost ales şi în Moldova, şi în Muntenia, Alexandru-Ioan Cuza. Dar cum arată Moldova la 160 de ani după acest moment istoric? Un grup de intelectuali şi profesionişti din domeniile economiei, istoriei, geografiei sociale, ştiinţelor juridice a lansat recent Asociaţia „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, care îşi propune să aducă pe agenda naţională problemele Moldovei de azi, „subdezvoltată economic şi fără voce politică”, spun membrii asociaţiei. Despre Moldova, la 160 de ani de la Unirea Principatelor, un fel de provocarea de 160 de ani, vorbim cu profesorul Alexandru Călinescu, de la Iaşi, unul dintre fondatorii Asociaţiei „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, şi criticul literar Luminiţa Corneanu.
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/timpul-prezent-moldova-160yearschallange/
23 ianuarie 2019, ora 18.30
Realizatori: Adela Greceanu şi Matei Martin