Debussy la Sala Radio, sub bagheta dirijorului american RYAN BANCROFT!
02 Decembrie 2019, 12:31
Vineri,
6 decembrie (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului
american multipremiat internațional RYAN
BANCROFT aduc în fața publicului bucureștean,la
Sala Radio, muzicaunuia dintre cei mai mari
compozitori francezi de la finalul sec. XIX și începutul sec. XX: CLAUDE
DEBUSSY. În 2018, Ryan Bancroft a obținut, la doar 28 de ani,Premiului
I şi Premiului Publicului la Concursul Malko destinat tinerilor dirijori, una
dintre cele mai prestigioase competiții de gen din lume, organizate la
Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză.
Debussy a fost un inovator, un
creator vizionar ce a revoluționat lumea muzicală. Veți asculta la Sala Radio două
dintre cele mai cunoscute creații ale sale: Preludiu la după-amiaza unui faunși suita deNocturne. Deși nu se bucura de asocierea sa
cu eticheta de compozitor ”impresionist”, a creat partituri care evocă exact
atmosfera surprinsă în tablourile celebrilor pictori impresioniști. O lume
onirică, cețuri, umbre, senzații, stări și impresii, sonorități ”eterice”, o
muzică foarte modernă în epocă este ceea ce a adus Claude Debussy în istoria
muzicii.
Preludiu la după amiaza unui faun – în original L'après-midi d'un faune – este una
dintre cele mai cunoscute creații ale sale, o lucrarea ce a marcat un punct de
cotitură în muzică, deschizând calea compozițiilor moderne. Inspirată de poemul
omonim semnat de poetul simbolist Stéphane Mallarmé, lucrarea a servit ca bază
pentru coregrafia imaginată de unul dintre marii balerini din istoria dansului
- Vaslav Nijinski –
care a creat prima coregrafie pe baza lucrării lui Debussy și a provocat un
imens scandal în epocă, din cauza unor evidente aluzii sexuale.
Suita de Nocturne a suferit nenumărate modificări. Peste 7 ani a prelucrat
și a schimbat Debussy această creație a sa, compusă în paralel cu alte
partituri. La fel ca Preludiu la după
amiaza unui faun, Nocturnele au
fost inițial inspirate de poemele unui poet simbolist francez - Henri
de Régnier – și la fel ca în toate creațiile sale, Debussy a încercat să
traducă în muzică nuanțe, efecte de lumină, senzații, inspirate și de natură,
dar și de picturile lui James McNeill Whistler.
În partea a doua a
serii de la Sala Radio veți asculta lucrarea compozitorului austriac Alexander von Zemlinsky (1871 – 1942) Die
Seejungfrau – Sirena – poem simfonic
bazat pe celebra poveste a micuței sirene scrise de Hans Christian Andersen și interpretat pentru prima
oară în România!
Evenimentul se va
derula cu participarea Corului Academic
Radio, dirijat de Ciprian Țuțu.
Născut la
Los Angeles, RYAN BANCROFT a urmat
cursurile Institutului de Arte din California unde a studiat harpă, flaut,
violoncel, muzică şi dans cu specific ghanez, apoi s-a specializat în artă
dirijorală la Conservatorul Regal din Scoţia. A dirijat Royal Scottish National Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra,
RedNote (un ansamblu de muzică contemporană) şi Orchestra Naţională Daneză.
Ryan Bancroft şi-a desăvârşit formarea muzicală la Nationale Master Orkestdirectie din cadrul Conservatorului din
Amsterdam, precum şi la Conservatorul Regal din Haga.
În
prezent dirijorul trăieşte în Olanda și concertează mult în Europa, alături de Prague Symphony Orchestra, Residentie Orchestra, Gulbenkian Orchestra, Orchestra of the
Eighteenth Century, Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Filarmonicii
şi Orchestra de Cameră din Olanda. Din septembrie 2020, Ryan Bancroft a fost
invitat să preia poziția de dirijor principal al Orchestrei Naționale BBC din
Țara Galilor (BBC National Orchestra of Wales).
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele
Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live
pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro
și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt
disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în
magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru
alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi
site-ul www.orchestreradio.ro.