De Ziua Radioului, La Mulți Ani!... de excelență muzicală
30 Octombrie 2020, 09:18
În urmă cu 92 de ani, în ziua de 1 noiembrie 1928, era prima zi din istoria radiofoniei românești, ziua în care lua ființă ceea ce avea să devină Radio România, instituția Radioului public, național. Tot la 1 noiembrie, dar în 1998, la împlinirea a 70 de ani de radiofonie românească, este înființată Editura Casa Radio – expresie a unui proiect cultural prin care Radio România şi-a propus reintroducerea documentelor conservate în arhivele specializate proprii în circuitul mediatic national.
Pe lângă valorificarea creațiilor și vocilor personalităților istorice, literare și dramaturgice românești păstrate în Fonoteca Radio, Editura Casa Radio adaugă în circuitul public și dimensiunea creației muzicale – componistice și interpretative. Un domeniu de o valoare uriașă atât pentru ansamblul tezaurului artistic național, cât și pentru fundamentarea Radioului național drept reper valoric cultural. Este suficient doar să amintim câteva nume din pleiada muzicienilor care au contribuit decisiv la instituirea și dezvoltarea Orchestrei Simfonice Radio, artiști care, împreună cu această formație, ofereau publicului programe de concerte, fie prin transmisii radio, fie prin spectacole cu public în sală: Mihail Jora, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Ionel Perlea, George Enescu, Constantin Silvestri, iar mai recent, Iosif Conta, Emanuel Elenescu, Horia Andreescu.
Așadar, istoria Radio România reprezintă totodată și o îndelungată perioadă de manifestare a excelenței artei muzicale românești, iar standardele sunt menținute și în prezent. O dovadă este și cel mai recent album al Editurii Casa Radio, care îl are în prim-plan pe apreciatul violonist Alexandru Tomescu – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, alături de Orchestra Națională Radio, dirijori – Cristian Măcelaru și Tiberiu Soare, șefi de orchestră cu activitate artistică de notorietate în țară și peste hotare. Compact-discul intitulat Alexandru Tomescu – Concerto face parte din colecția „Radio România Muzical” a Editurii Casa Radio și cuprinde lucrări emblematice din repertoriul concertant violonistic, creații semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Camille Saint-Saëns și Antonín Dvořák.
Sala Radio, Orchestrele Radio, sunt ca o a doua casă pentru mine. Sunt solist concertist aici încă din 2002 și m-am format și dezvoltat alături de colegii mei din Orchestra Națională Radio. Am apreciat întotdeauna profesionalismul și pasiunea pe care o împărtășim cu toții pentru muzică. Ne leagă nenumărate amintiri din zeci și sute de concerte, mărturiseșteAlexandru Tomescu în prezentarea albumului.
Albumul „Alexandru Tomescu – Concerto” poate fi ascultat integral chiar de Ziua Radioului, duminică, 1 noiembrie, începând cu ora 10.00, la postul Radio România Muzical, partener în realizarea acestui album.
Detalii album: www.edituracasaradio.ro
http://www.edituracasaradio.ro/prod.htm?grp=4&cat=136&prod=2626