Ascultă Radio România Cultural Live

Daniela Rei Vișan în dialog cu Teodoru Ghiondea la Radio România Cultural

10 Octombrie 2021, 05:42

” Află că toate acestea sunt astfel, și învață să biruiești cele ce urmează: mai întâi lăcomia pântecelui, apoi lenevia, luxul și mania.

Nu săvârși nicicând vreo faptă de care să te rușinezi, nici față de un altul, nici față de tine.Și mai ales, respect-te pe tine însuți. Fă apoi dreptatea cu fapta și cuvântul. Nu te purta în nici-o-m-prejurare fără să gândești.Ci amintește-ți că omul e sortit să moară; și află că averea așa cum se câștigă, la fel se risipește.(…)

Vei mai ști că oamenii își atrag relele prin propria și libera lor alegere, nefericiții; ei nu știu nici să vadă, nici să audă adevăratele bunuri ce lângă ei se află. Puțini sunt cei ce-au învățat să scape de suferințele lor.Asta este soarta ce tulbură mintea muritorilor. Ca niște cilindri, ei se rostogolesc încoace și încolo, împovărați de rele fără număr.(…)

Dar tu, fă-ți curaj, căci prea bine știi că neamul omenesc este divin, și că Natura sacră îi dezvăluie deschis toate tainele. Iar de se va-ndura să ți le înfățișeze și ție, vei ajunge la ținta de care ți-am vorbit; căci lecuindu-ți sufletul, îl vei izbăvi de toată suferința.”

Pitagora Imnurile sacre, Editura Herald

Duminică 10 octombrie 2021 de la ora 19,00 vom difuza cea de a doua parte a interviului realizat cu domnul Teodoru Ghiondea, coordonatorul Colecției Philosophia perennis de la Editura Herald .Vom continua să discutăm despre MĂSURĂ, despre alcătuirea tainică a lumii ce se reflectă în alcătuirea omului.

Vom nuanța câteva aspecte extrem de delicate despre rolul educației în construirea interioară a fiecăruia dintre noi, mai ales în contextual actual dificil, derutant, amăgitor. Criza medicală actuală este dublată de o criză economică și socială, propunând ca repere entități lipsite de valoare autentică sau de miez spiritual. Lucrul acesta se reflectă în goana după distracții, gălăgie, viteză. Refugiul fără discernământ în mediul virtual, spulberarea valorilor, subcultura , vulgaritatea pot deveni letale pentru mulți dintre noi.

Justiția, transformată adeseori într-o modalitate de administrare a unor interese devine un factor de perturbare și mai accentuată a echilibrului social fragilizat deja.

Criza lumii moderne, explicată magistral de Rene Guenon cu multi ani în urmă își dezvăluie chipul fără milă.

Cum să înțelegem semnele vremurilor, cum să redescoperim valorile autentice, care să ne racordeze la temeiul primordial al lumii, raportându-ne la patrimonial spiritual al umanității, vom discuta cu domnul Teodoru Ghiondea coordonatorul Colecției Philosophia perennis de la Editura Herald.

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”
Produs de Radio România 18 Aprilie 2025, 10:54

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”

În Vinerea Mare, moment special al calendarului creștin, într-un dialog profund cu  Daria Ghiu ,...

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”
Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Cozonacul aduce în viețile noastre o anume stabilitate și o tihnă de care chiar avem nevoie”
Produs de Radio România 16 Aprilie 2025, 14:31

Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Cozonacul aduce în viețile noastre o anume stabilitate și o tihnă de care chiar avem nevoie”

Cu toții am simțit parfumul îmbietor de cozonac proaspăt copt răspândindu-se prin casă. Pentru mulți...

Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Cozonacul aduce în viețile noastre o anume stabilitate și o tihnă de care chiar avem nevoie”
Cultura la farfurie. Ce se afla cu adevărat pe masă la Cina cea de Taină? 
Produs de Radio România 16 Aprilie 2025, 13:54

Cultura la farfurie. Ce se afla cu adevărat pe masă la Cina cea de Taină? 

Ce se afla, cu adevărat, pe masa Mântuitorului? Cum s-au schimbat reprezentările vizuale ale acestui moment în...

Cultura la farfurie. Ce se afla cu adevărat pe masă la Cina cea de Taină? 
MIHNEA MĂRUȚĂ: “Copiii și nepoții noștri nu își vor concepe viețile fără asistent virtual, care, după părerea mea, va ajunge să amenințe și să pună în pericol inclusiv relațiile cu părinții, cu familia și cu prietenii”
Produs de Radio România 15 Aprilie 2025, 20:10

MIHNEA MĂRUȚĂ: “Copiii și nepoții noștri nu își vor concepe viețile fără asistent virtual, care, după părerea mea, va ajunge să amenințe și să pună în pericol inclusiv relațiile cu părinții, cu familia și cu prietenii”

Marți, 15 aprilie, începând cu ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, are loc o dezbatere despre...

MIHNEA MĂRUȚĂ: “Copiii și nepoții noștri nu își vor concepe viețile fără asistent virtual, care, după părerea mea, va ajunge să amenințe și să pună în pericol inclusiv relațiile cu părinții, cu familia și cu prietenii”
Cronicari Digitali. Spune-mi unde sunt. Lacuri vulcanice, păsări rare și pasiuni de-o viață: O călătorie în inima naturii cu László Potozky
Produs de Radio România 15 Aprilie 2025, 14:30

Cronicari Digitali. Spune-mi unde sunt. Lacuri vulcanice, păsări rare și pasiuni de-o viață: O călătorie în inima naturii cu László Potozky

Lászl ó  Potozky , ecologist, fotograf de natură și pasionat ornitolog, ne poartă în acest episod...

Cronicari Digitali. Spune-mi unde sunt. Lacuri vulcanice, păsări rare și pasiuni de-o viață: O călătorie în inima naturii cu László Potozky
Grațian Mihăilescu: „Un oraș se schimbă prin felul în care cetățenii interacționează cu el, nu doar prin investițiile făcute de primărie sau administrație”
Produs de Radio România 14 Aprilie 2025, 21:04

Grațian Mihăilescu: „Un oraș se schimbă prin felul în care cetățenii interacționează cu el, nu doar prin investițiile făcute de primărie sau administrație”

Într-o lume în care orașele devin tot mai aglomerate și provocările urbane se înmulțesc,  Grațian...

Grațian Mihăilescu: „Un oraș se schimbă prin felul în care cetățenii interacționează cu el, nu doar prin investițiile făcute de primărie sau administrație”
Monica Jitariuc: „Felul în care utilizăm telefonul seamănă foarte mult cu comportamentul dependenților de jocuri de noroc”
Produs de Radio România 11 Aprilie 2025, 17:13

Monica Jitariuc: „Felul în care utilizăm telefonul seamănă foarte mult cu comportamentul dependenților de jocuri de noroc”

Într-o lume în care telefonul ne este aproape o extensie a corpului, cum putem lua o pauză de la notificări,...

Monica Jitariuc: „Felul în care utilizăm telefonul seamănă foarte mult cu comportamentul dependenților de jocuri de noroc”
Radu Modan, 1111 Birds: „Cele mai interesante păsări apar în locuri neobișnuite”
Produs de Radio România 11 Aprilie 2025, 12:34

Radu Modan, 1111 Birds: „Cele mai interesante păsări apar în locuri neobișnuite”

La doar 17 ani, Radu Modan este deja un nume cunoscut printre pasionații de birdwatching din România. Cu o pagină de...

Radu Modan, 1111 Birds: „Cele mai interesante păsări apar în locuri neobișnuite”
Ascultă live

Ascultă live

08:00 - 09:00
Crossover de weekend (Partea a II-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:10 - 09:00
MATINALII DE PASTI
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
08:00 - 08:30
Français 5
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 09:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
07:10 - 09:00
DIMINEȚI CU VINO-NCOA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
08:00 - 09:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
07:00 - 09:30
Bună dimineața, Vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru