Cultura la farfurie. Episodul 10. Mâncarea nu crește la supermarket
18 Noiembrie 2021, 11:52
Orașul Vorbește cu Adriana Sohodoleanu, doctor în sociologia practicilor alimentare și fondatoarea site-ului biscuit.ro, despre foraging - căutarea hranei în natură și regăsirea unor ingrediente și a unor practici culinare uitate sau cu o folosință limitată geografic. Foraging-ul este o luptă reală pentru varietatea alimentației, un mod de a rezista la acțiunile nivelatoare, standardizatoare ale globalizării și industrializării.
Pe scurt, Adriana povestește despre clasicele ciuperci sălbatice și urzici, dar și despre dulceața de petale de mac, păpădie, liliac, trandafir sălbatic, isop, salvie sau corcodușe, despre petale de magnolie sau codițe de leuștean murate, despre furnici crescute sub umbrela cimbrișorului sălbatic, despre ciulini de Deltă, flori de salcâm prăjite și salcâmată și despre întoarcerea la natură.
Un interviu realizat de Andra Petrariu.
Foto: Andrew Ridley, Unsplash.