Cornel Moraru, realizatorul emisiunii Izvoare de filosofie, la Radio România Cultural: „Sunt sigur că Aristotel ar fi ascultat techno, iar Platon, reggae. Nietzsche probabil ar fi fost rocker”

CORNEL MORARU a absolvit Cibernetica, Filologia și Filosofia. Este doctor în filosofie și cercetător. Face emisiuni la radio – “Izvoare de filosofie” este una dintre ele -, scrie cărți și articole de specialitate, predă filosofie și estetică la Universitatea Națională de Arte, ține prelegeri, face traduceri și... pune muzică în cluburi, ca DJ. Nu de mult, a lansat “Urmașii lui Dionysos”, prima carte despre Djing din România. Și toate astea, la doar 30 de ani.

Cum a descoperit radioul și filosofia, dar și cum e să fii în același timp DJ și filosof, cum a ajuns să pună muzică în club și care e relația cu studenții săi, cum se relaxează un DJ filosof și ce muzică ascultă el acasă, cum a devenit pasionat de neuroștiințe, dar și despre multe altele, și toate interesante, povestește, în cele ce urmează, Cornel Moraru.

Ești realizator de emisiuni la radio, doctor în filosofie și DJ. Ce te-a fascinat mai întâi: filosofia, muzica sau radioul?

Cu muzica și cu radioul am crescut, filosofia am descoperit-o efectiv prin liceu, dar simt că a fost și ea acolo dintotdeauna, în fundalul minții mele. Spun asta fiindcă tatăl meu este foarte pasionat de muzică și am crescut printre casete și casetofoane. În plus, ambii părinți sunt pasionați de citit, așa că toți pereții camerei mele erau transformați în bibliotecă, chiar dinainte să pot citi. Când mergeam la bunici în vacanță, centrul de atracție al gospodăriei era radioul, singura sursă de muzică din gospodărie, la care ascultam cu curiozitate și basmul de seară. Partea frumoasă este că fie destinul, fie întâmplarea fac ca acum, înainte de Izvoare de filosofie, emisiunea pe care o realizez la Radio România Cultural, să ascult aceeași Poveste de seară, dar nu din pat, înainte de somn, ci din studio, înainte de muncă. Același basm, contexte diferite, fapt ce îmi dă sentimentul că, oarecum, și filosofia a fost acolo dintotdeauna, la fel ca și muzica și radioul.

Cum și când ai descoperit radioul? Când ai avut prima emisiune la radio și despre ce era ea?

Într-un mod mai activ, am descoperit radioul în 2016, pe 1 aprilie. Nu e păcăleală 😊. Atunci eram proaspăt angajat al Universității Naționale de Arte din București și am fost invitat de Constantin Aslam la Izvoare de Filosofie, emisiunea al cărei realizator sunt acum, să vorbesc despre motivele pentru care se spune că filosofii nu prea râd și despre rolul umorului în filosofie. Țin minte că am râs foarte mult la acea emisiune, ceea ce arată fie că și filosofii râd, fie că nu prea sunt filosof. Sper să fie mai degrabă prima variantă.

Pe urmă, am fost invitat să realizez o rubrică despre neuroștiințe la „Știința în cuvinte potrivite”, actualmente „Știința 360”, realizată pe vremea aceea de Corina Negrea și Dan Manolache. De atunci, colaborarea mea cu Radio România Cultural a devenit din ce în ce mai strânsă, până acum trei ani, când am preluat emisiunea Izvoare de filosofie și când am început să mă simt aici „ca acasă”.

Asta e ceea ce alimentează pasiunea mea pentru DJing: sentimentul de a fi într-o comunitate

Așadar, ești realizator al emisiunii “Izvoare de filosofie”, la Radio România Cultural (emisiune care se difuzează în fiecare vineri, de la ora 21:10) și, la același post de radio, realizezi rubrici pe teme de neuroștiințe, în cadrul emisiunii “Orașul vorbește” și pe teme științifice, la “Știința 360”. Cât de afectată a fost munca ta la radio, în perioada pandemiei?

Ca în orice domeniu, pandemia a adus multe bătăi de cap, dar și câteva lucruri bune. Pe de o parte, înregistrând de acasă, a trebuit să îmi dedic un buget de timp mai mare muncii de radio și să încerc să fac niște emisiuni decente din spații improprii pentru acest lucru. De asemenea, îmi lipsesc studioul și colegii de la radio. Nimic nu se compară cu sentimentul de a fi live, „on air”, fizic, cu toate imperfecțiunile ce pot ieși de aici. Cu toate emoțiile, anxietatea și umorul involuntar pe care-l aduc câteodată situațiile neprevăzute, pentru mine, inima radioului este în studio.

Pe de altă parte, pandemia a digitalizat forțat întreaga țară și, ca urmare, limitele geografice sunt acum mai ușor de trecut. Mi-a fost mult mai simplu să aduc la urechile ascultătorilor invitați interesanți din toate colțurile țării, pe care, anterior, nici nu aș fi visat că i-aș putea avea într-o emisiune live, în studio.

Concret, despre ce anume vorbești la radio, în perioada asta?

Având rubrici și emisiuni săptămânale, mi-ar fi greu să spun, concret, despre ce vorbesc la fiecare dintre ele. Ar fi un interviu lung și plictisitor. Dar pot sintetiza astfel: când citesc ceva interesant din neuroștiințe, împărtășesc cu ascultătorii; când nu înțeleg ceva din filosofie sau știință, invit un specialist să îmi explice mie și ascultătorilor acel lucru. Ce poate fi mai frumos și mai constructiv ca asta?

Ai absolvit Cibernetica, Filologia și Filosofia. Ești doctor în filosofie și cercetător. Faci emisiuni la radio, scrii cărți, predai filosofie și estetică la Universitatea Națională de Arte, ții prelegeri, faci traduceri, scrii articole de specialitate și pui muzică în cluburi. De altfel, nu de mult, ai lansat “Urmașii lui Dionysos”, prima carte despre Djing din România. Toate astea, la doar 30 de ani. Cum reușești să le faci pe toate? Cum te organizezi? Mai ai timp să te și odihnești sau să te vezi cu prietenii?

Îmi pare rău că nu am o rețetă clară. Între noi fie vorba, nici cel mai organizat om nu sunt, dar, într-un fel sau altul, reușesc să le duc pe toate pentru că tot ceea ce fac este susținut de pasiune. În plus, e vorba parțial și despre noroc. Cred că am avut tot timpul norocul de a face ceea ce îmi place, iar asta îți dă energie și spor în toate. Cât despre prieteni, am noroc să am unii care mă înțeleg, mă susțin și pentru care prietenia înseamnă mai mult decât timp petrecut împreună.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru DJing? Unde și când ai pus pentru prima dată muzică?

Înainte de DJing a fost pasiunea pentru muzică și de a comunica cu oameni cu aceleași pasiuni ca ale mele. Așa că, încă fiind prin liceu, mi-am făcut un site cu informații despre muzica pe care o ascultam, muzica reggae, care avea și un așa-numit „forum”, unde, încetul cu încetul, s-a strâns o comunitate în toată regula.

Pe urmă am început să ne întâlnim și, în mod firesc, au venit și party-urile. La început nu puneam muzică, ci doar organizam concerte și evenimente cu DJ-i sau formații de reggae, dar era inevitabil să ajung și să pun muzică la un moment dat. Cred că prima oară când am pus muzică aveam vreo 22 de ani și o tonă de emoții, dar nu știu dacă am avut vreun motiv clar să fac asta, în afară de unul foarte practic: ultimul DJ din line-up nu a mai putut pune muzică și trebuia, într-un fel, să își asume cineva această sarcină.

Atunci însă mi-am dat seama că pasiunea mea pentru muzică putea fi împărtășită prin DJing cu alții. Practic, tot ce trebuie să fac este să ascult muzica preferată și să le-o ofer și altora în seturile mele pentru a se bucura de ea. Asta e ceea ce alimentează pasiunea mea pentru DJing: sentimentul de a fi într-o comunitate.

Am scris Urmașii lui Dionysos „pe nerăsuflate”, în mai puțin de o lună

Până în pandemie, unde puneai muzică frecvent? Care a fost cel mai fain eveniment la care ai fost DJ?

În cei aproape 12 ani de pus muzică, cred ca am vizitat cam toată țara cu proiectul nostru colectiv, Blazing Vibez, din care acum fac parte 5 DJ-i (DJ Undoo, Dj Oldskull, Ras T, Zodiak și cu mine), dar cel mai des am pus muzică în București, Constanța și Vama Veche, la Goblin. Acesta a fost și clubul care ne-a susținut și promovat cel mai mult. Îmi este însă imposibil să spun care dintre evenimente a fost cel mai fain, deoarece fiecare are, într-un fel, vibrația lui unică și este incomparabil cu celelalte.

Dar pot să spun care a fost evenimentul ce mi s-a imprimat cel mai bine în memorie: scena Blazing Vibez de la festivalul B’estFest din 2013. Atunci am avut pentru prima și singura oară în jur de 5000 de oameni dansând în fața scenei și trei zile de muzică fără oprire, la care ni s-au alăturat și alți DJi români. Și acum păstrez în memorie acel festival ca „etalon” al unui festival reușit.

Cât timp ai lucrat la cea mai recentă carte a ta și despre ce vorbești mai exact în ea?

Urmașii lui Dionysos, cartea despre care vorbești, a avut un lung proces de „gestație”. De vreo 10 ani tot citeam cărți despre muzică și DJ-ing, despre cultura de clubbing și despre relația dintre artă și tehnologie. Dar ideea de a pune toate informațiile astea într-o carte a venit târziu. Cert e că, atunci când m-am apucat să o scriu, am scris-o „pe nerăsuflate”, în mai puțin de o lună.

Ea este o carte despre istoria DJing-ului și despre motivele pentru care DJ-ii au luat cu asalt lumea muzicii pe neașteptate. Cultura europeană avea deja imaginea arhetipală a zeului grec Dionysos, care era reprezentat în artă ca un tânăr a cărui prezență aducea muzica, distracția și voia bună, fără ca el însuși să fie muzician. DJ-ii sunt urmași ai lui Dionysos, zeul grec al vinului, dansului și petrecerilor, pentru că ei ocupă același loc în mentalul colectiv ca și zeul grec. Sunt niște tineri care, fără a ști să cânte la instrumente, ne fac corpurile și sufletele să danseze și aduc voia bună. Într-o lume desacralizată, din care zeii s-au retras, DJ-ii fascinează pentru că ei dețin cheia distracției care ne face să uităm de grijile cotidiene.

În carte, vorbesc despre modul în care au apărut cele patru tipuri de DJ-i (DJ-ul de Radio, DJ-ul de club, DJ-ul de soundsystem și DJ-ul de festival), despre cum au schimbat ei modul în care ne raportăm la muzică și modul în care ne distrăm.

Ce muzică ascultă acasă un filosof DJ? Care e muzica ta preferată? Dar artiștii pe care-i asculți cu plăcere?

Cred că o calitate esențială a unui DJ este să nu asculte doar un singur fel de muzică. Dacă faci asta, îți impui singur niște bariere care nu sunt necesare. Prin urmare, chiar dacă pun la party-uri doar anumite stiluri de muzică, acasă încerc să ascult cam orice – de la muzică clasică, până la cele mai noi experimente muzicale ale vremurilor noastre. De foarte multe ori experimentez cu artiști noi și îmi place foarte mult să sap internetul după artiști mai puțin cunoscuți.

Ce am observat însă este faptul că, la fel ca muzica, și cărțile au ritmul și melodicitatea lor. Așa că cel mai adesea fac un experiment mental: încerc să mă gândesc ce ar fi ascultat cei mai mari filosofi ai istoriei, dacă ar fi trăit în vremurile noastre. Sunt sigur că Aristotel ar fi ascultat techno, iar Platon ar fi ascultat reggae. Nietzsche probabil ar fi fost rocker, iar Sartre... la Sartre știm deja din Greața că prefera jazz-ul. Și era un client fidel al cluburilor și cafenelelor, contemporan cu primii DJi de club.

Ești lector la Universitatea de Arte și foarte iubit de studenții tăi. De ce crezi că te plac și apreciază atât de mult?

Nu știu cât de iubit sunt de studenții mei, dar știu că tot ce îmi doresc este să le transmit pasiunea pentru întrebările simple pe care mi-au transmis-o și mie, în facultate, profesorii mei. Răspunsuri pare a avea toată lumea în vremurile noastre, în timp ce întrebări au din ce în ce mai puțini oameni. Și dacă este ceva ce aseamănă arta și filosofia este faptul că ambele pleacă de la întrebări care, adesea, nici nu pot fi exprimate cu voce tare, de la frământări lăuntrice, la situații limită. Un om care are doar răspunsuri nu poate fi nici artist, nici filosof. Eu zic că nu poate fi nici măcar om până la capăt – doar roboții pot fi programați să aibă răspunsuri la toate întrebările. Tocmai de aceea, ce mi-ar plăcea cel mai mult să facă studenții la cursuri este să fie umani – să aibă întrebări, îndoieli, răzgândiri, poticneli.

Mă bucur mult că pandemia nu m-a lăsat fără cărți

Care sunt filosofii care ți-au marcat viața și cum anume au făcut-o?

Sunt primii filosofi pe care i-am citit în liceu: Platon, Descartes și... Oliver Sacks, care nu e filosof, ci neurolog, de unde și pasiunea mea pentru neuroștiințe. Ei bine, nu știu cât am înțeles atunci din acești gânditori, dar de multe ori ne marchează mai degrabă lucrurile pe care nu le înțelegem decât cele pe care le înțelegem. Ce e fascinant la filosofie e faptul că, de oricâte ori ai citi un text, rămâi cu impresia că, mai înainte, nu înțelegeai nimic. Acesta e semnul unui text filosofic bun: el dă mereu de gândit, dar niciodată nu dă răspunsuri definitive.

Dacă e să fi înțeles totuși ceva de la ei, sunt următoarele lucruri:

• de la Platon am înțeles că, pentru filosofie, ai nevoie de dialog, de prieteni, de comunitate. Filosofia nu este o activitate strict solitară, ci una „comunitară”.
• de la Descartes am înțeles că nu poți să faci filosofie așa cum alegi filmele la care te uiți la Netflix seara, adică la întâmplare. Ai nevoie de o căutare sistematică, de o metodă, de un drum pe care să îl urmezi cu perseverență.
• de la Sacks am înțeles că, oricâte răspunsuri ar încerca să dea filosofia și știința, întreaga realitate din jurul nostru este construită la nivelul creierului de miliarde de celule fără conștiință, fără inteligență și, într-un anumit sens, fără viață. Cel puțin fără viață așa cum noi, oamenii, înțelegem cel mai adesea această noțiune. Și ăsta este, probabil, misterul ultim: cum se poate ca inteligența și viața conștientă să se poată naște din lucruri neinteligente și lipsite de viață conștientă.

În afara de DJing, ce ți-a mai lipsit în pandemie? Ce activități ai reluat de curând, de când au început să se mai relaxeze restricțiile impuse?

Cicero scria la un moment dat unui prieten de-ai săi că „dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ce îți trebuie”. Aș completa că, de multe ori, și grădina este un accesoriu. Ea poate lipsi. Prin urmare, nu mi-au lipsit prea multe în pandemie. Mi-a lipsit DJing-ul, e drept. Mi-au lipsit și călătoriile, uneori, prietenii, dar mă bucur mult că pandemia nu m-a lăsat fără cărți.

Ce te relaxează, după o zi epuizantă?

Nu prea am tabieturi fixe după o zi epuizantă. Câteodată prefer să citesc. Alte dăți poate văd un serial. Dar, orice ar fi, după o zi epuizantă, somnul e cel mai relaxant 😊

Scrii deja la o nouă carte?

Am, într-adevăr, o cercetare care ar putea să se concretizeze într-o carte în următorul an, despre modul în care neuroștiințele și inteligența artificială ne pot ajuta să înțelegem din ce în ce mai bine fenomenele legate de artă. Revenind la ce spuneam mai sus, este fascinant cum am ajuns în epoca în care putem înțelege „alchimia” prin care o pânză vopsită sau o piatră cioplită se pot transforma în emoție vie. Totodată, trăim în epoca în care arta nu mai este un atribut strict al omului. Din ce în ce mai mulți artiști se folosesc de inteligența artificială pentru a crea opere de artă ce depășesc orice definiție avem asupra artei. Suntem în zorii unei epoci fascinante și cred că acum, la început, trebuie să ne punem întrebări pentru a înțelege drumul pe care îl urmăm.

Momentan, însă, nu aș putea să prevăd când este gata această cercetare, fiindcă zilnic apar informații noi și fascinante care schimbă complet datele problemelor de care mă ocup. Cel mai probabil, la un moment dat va trebui să pun punct în mod arbitrar cercetării și să mă apuc de scris, căci, altfel, risc să nu mai public niciodată 😊.

Despre ce subiecte ți-ai dori să vorbești, în viitorul apropiat, în emisiunile și rubricile tale de la radio?

În general, îmi aleg subiectele din ultimele cercetări publicate în domeniile pe care le urmăresc, neuroștiințe și filosofie, în mod special. Cred că sutele de mii de cercetători care își pun zilnic capul la contribuție în aceste domenii pot găsi subiecte mult mai interesante decât mă pot gândi eu în mod individual. Și această așteptare nu îmi este înșelată. Scanând noile studii care apar săptămânal, găsesc aproape mereu subiecte surprinzătoare și interesante la care nu m-aș fi gândit. Așa că singura modalitate să vedeți ce subiecte voi aborda în viitor este să ascultați Radio România Cultural.

Interviu realizat de Anca Nicoleanu