Concert de colinde cu Corul de Copii Radio, la Sala Radio
10 Decembrie 2017, 10:23
Sâmbătă, 9 decembrie, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, a susţinut un concert extraordinar de colinde de Crăciun.
Conceput ca o călătorie magică în jurul lumii prin cântul coral tradițional de Crăciun, programul concertului a cuprins un mix de colinde românești (între care Peisaj de iarnă, de Vasile Timiș, După datini, colindăm, de Alexandru Pașcanu, sau Cetiniță, cetioară, de Gheorghe Cucu) și melodii tradiționale de Crăciun din folclorul bulgar, grec, german, francez, polonez, ucrainean, spaniol, venezuealan și afro-american. Programul a oferit și surpriza ascultării pieselor Salvator Mundi, de William Mathias, acompaniată la pian de Maria Munteanu, dar și Triptic de Crăciun, în aranjamentul semnat de S. Sarchizov, în care va evolua ca solistă Ana Mihăilescu.
un reportaj de Jeanine Costache