Azi la Radio România Cultural: Cu…minte de weekend!
02 Octombrie 2021, 06:30
Ţara Haţegului – Retezat. Un loc ce este ca o poveste foarte cunoscută, care te surprinde mereu: imagini unice, cu fâneţe şi pajişti iar în depărtare, spre miazăzi, Retezatul ce se ridică semeţ şi înzăpezit. Ici-colo se ivesc sate cu acoperişuri roşii, dominate de clopotniţa veche a vreunei biserici medievale. Povești 100% hunedorene vă propunem în acest prim weekend de octombrie.
Azi ne vom plimba printr-o grădină aristocrată unică în România , ne vom bucura de o casă părintească transformată într-un loc de joacă pentru copiii de la oraş și vom spune poveștile Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. O casă a tradițiilor, copii în straie populare, săpături arheologice recente și încă multe altele vor completa tabloul sonor al toamnei la poalele Retezatului. Ne auzim în direct din Țara Hațegului de la 10.00. La Radio România Cultural și pe radioromaniacultural.ro.