Azi la Radio România Cultural: Cu...minte de weekend!
13 Mai 2018, 06:30
Astăzi sărbătorim Ziua Dorului nu doar cel mai frumos cuvânt dar și cel mai profund sentiment. Dacă vă era dor de teatru avem un spectacol proaspăt pe scena Teatrului Odeon și un festival la Suceava. Dorul de trecut ni-l astâmpărăm cu istorii pe scurt, și cu un proiect care în contextul Centenarului Marii Uniri aduce pe rând, prin expoziții foto-documentare, personalități românești consacrate în afara țării la ele acasă, Dorul de frumos ne trece savurând o porție de artă și facând un drum până la Craiova pentru a admira operele de artă născute din dansul drujbei cu lemnul la a doua ediție a taberei de sculptură cu drujba și fiindcă nu putem uita că azi e 13…vine și un coșar! Ne întâlnim de la 10.00 la Radio România Cultural și pe radioromaniacultural.ro
text foto : "Într-un limbaj simplu, dar riguros şi expresiv, cititorului i se prezintă o imagine vie a localităţilor basarabene, urmărind meandrele istoriei, de la un trecut de vitejie şi libertate răzeşească sub stindardul marilor voievozi ai Moldovei, cu numeroasele lor ctitorii mănăstireşti ce stau şi astăzi dovadă a credinţei strămoşeşti în valorile nemuritoare ale creştinătăţii, la înstrăinarea de neam şi de fraţi, sub biciul ocupaţiilor străine, apoi la marile jertfe şi sacrificii în perioadele sumbre ale totalitarismului bolşevic, pentru a reveni, din nou şi din nou, la limanuri de libertate şi speranţă mereu renăscută." Semnal editorial, de Dr. Ioan Popa