Azi la Radio România Cultural: Cu....minte de weekend!
13 Aprilie 2019, 05:56
Se spune că ”râsul e ca ștergătorul de parbriz : nu
oprește ploaia, dar îți permite să îți vezi de drum”. De reținut acest aspect și de luat în seamă
mai ales că până la ora 12.00 trebuie să ajungem pe rând la Piatra
Neamț și la Paris. Vom călători prin
epoca interbelică dar vom marca și alte momente ale istoriei prin readucerea în
memorie a unor personalități sau evenimente. Mergem la expoziții și lansări de
carte, vorbim despre arta plastică dar și despre cea cinematografică . Ne
întâlnim la 10.00 la Radio România Cultural
și pe radioromaniacultural.ro
text foto: La invitaţia Muzeului Luvru, Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României , Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi Mănăstirile Putna, Sucevița şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi,anunță deschiderea expoziției „Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare” la Muzeul Luvru din Paris. Vernisajul va avea loc pe 17 aprilie 2019. Detalii la Cu....minte de weekend.