Andreea Ionescu e “Cu… minte de weekend”, la Radio România Cultural

Andreea: “Pentru un interviu, m-am trezit că trebuie să învăț să mă cațăr, dar și să înot în apa dintr-o peșteră”

De zece ani, spune povești cu tâlc, cu gust, cu cântec, povești regale și despre oameni mari, la “Cu… minte de weekend”, sâmbăta și duminica, de la ora 10:00, la Radio România Cultural. Și, din când în când, cutreieră țara în lung și-n lat, cu emisiunea “Bilet de îmbarcare”. Andreea Ionescu, căci despre ea este vorbim, a ajuns la radio de gura unui coleg. Și a rămas aici, de 30 de ani. Despre cele mai frumoase locuri din țară pe care le-a văzut alături de echipa de la radio și despre cele mai gustoase experiențe culinare, despre peripeții și pasiuni, povestește Andreea, în cele ce urmează:

Pentru cei care încă nu știu, ce se întâmplă în emisiunea ta, Andreea?

Dacă vorbim despre “Cu… minte de weekend”, atunci este vorba despre un pariu câștigat, nu fără dificultăți, în mai bine de zece ani. Înseamnă provocări la nesfârșit și prietenii noi. Înseamnă de ceva timp încă o familie. Înseamnă o viață după alte tipare – aceea în care tu ești liber când ceilalți sunt la serviciu și invers. Înseamnă istorii pe scurt, incitări la lectură, povești cu tâlc, cu gust, cu cântec, povești regale și despre oameni mari. Servim porții mari de artă, împărtășim gânduri și felii de viață, vorbim despre teatru și film, ba chiar și despre personaje de desene animate și zâmbim mult bucurându-ne de fiecare minut din cele 120 petrecute împreună cu ascultătorii noștri.

Dacă vorbim despre “Bilet de îmbarcare”, atunci este vorba despre o întreagă aventură a cunoașterii și descoperirii României frumoase, a locurilor despre care se vorbește mai rar, a oamenilor frumoși pe care îi găsim în fiecare colț din această țară.

Ca un numitor comun, dacă vrei, ambele emisiuni care cumva sunt legate între ele înseamnă, mai presus de toate, o mână de oameni veseli, cu neastâmpăr în structura lor genetică și cărora li se spune pretențios “echipă”.

“Cu… minte de weekend” ești de vreo zece ani. Care sunt cele mai minunate locuri în care te-ai dus cu mintea, în weekend-urile tale radiofonice?

Din 2008 am început să fim cu… minte de weekend. Nici mie nu-mi vine să cred că au trecut mai bine de zece ani. În primul rând, am încercat să cuprindem în acest interval orar, de la 10.00 la 12.00, cam tot ce ar putea să-i intereseze pe cei de acasă. Coborâm adesea treptele istoriei de la noi și din lume, pătrundem în lumea artelor de tot felul, vizităm sonor muzee… în fine, lista e foarte lungă. La un moment dat, ne-am dat seama că dacă tot plecam în teren pentru emisiunea de călătorii “Bilet de îmbarcare” și, la acel moment, cu emisiunea concurs “Cine știe câștigă!”, am putea foarte bine să despicăm firul în patru în ceea ce privește viața culturală a câte unui colț de Românie. Așa au apărut aceste întâlniri “Cu…minte de weekend” transmise în direct din țară, o dată sau de două ori pe lună, și de care, în aceste vremuri complicate, ne este foarte dor. Sperăm să ne putem relua bunele obiceiuri din toamnă. Așa că locurile minunate despre care vorbești sunt de fapt întreaga țară și unele orașe din lume din care ne-au mai venit, de-a lungul acestor ani, informații culturale și povești cu și despre oameni frumoși.

Parapantistul Toma Coconea ne-a răspuns la telefon în timp ce zbura cu păsările

Dar cele mai încântătoare sau interesante povești cu… minte pe care le-ai spus, la radio?

Și aici mi-e greu să aleg. Poate povestea făuritorului de hârtie dintr-un sat din Hunedoara, poate povestea turnurilor cu ceas care ne-a fost spusă la Iași, poate poveștile pe care ni le-a spus salvamontistul Avel Ritișan, hunedoreanul care a condus prima expediţie românească în Himalaya, poate scurta convorbire telefonică pe care am avut-o cu parapantistul Toma Coconea care ne-a răspuns, spre surprinderea noastră, în timp ce zbura cu păsările, poate poveștile bisericilor de lemn ale Bucovinei atunci când am stat în fața celei mai vechi biserici de lemn din Europa…Au fost multe și, cum spuneam, e foarte greu să aleg. Mă gândesc că, de fapt, la întrebarea asta ar fi fost mai bine să-ți răspundă ascultătorii 

Există și niște povești cu gust aici, dar și rețete minunate despre care vorbesc maeștri ai bucătăriei. Ai gustat vreodată din preparatele lor? Care dintre ele ți-a produs “explozie pe cerul gurii”?

Pe cele recente “povestite” de Chef Ciprian Feraru nu le-am gustat. Încă. Din unele dintre cele culese pe teren de la gospodinele câte unui loc în care ne-am oprit da, am gustat. Păstrăvul afumat în cobză de brad specific Bucovinei este un preparat aparte în opinia mea, dar la fel de fabulos a fost și un bulz preparat la o stână unde făcusem niște înregistrări. Sunt o persoană extrem de pofticioasă, ceea ce a început să se observe cu ochiul liber , care se bucură de fiecare gust și de fiecare poveste din farfurie, indiferent dacă ea se încadrează la capitolul gourmand sau gourmet.

Te-a tentat vreuna dintre aceste rețete prezentate în emisiune atât de mult încât să intri în bucătăria ta de acasă, după aceea, și să o pregătești tu însăți? A ieșit ce trebuie?

Absolut! Mai ales că mie îmi place să gătesc. De ieșit a ieșit ce trebuie, a fost gustos, a semănat în mare cu rețeta pe care o gustasem la fața locului, dar nu avea cum să fie la fel, fiindcă fiecare bucătar cu renume sau în bucătaria simplă a unei case pune întotdeauna acel ceva specific sufletului și felului său de a fi. Și, cum nu suntem toți la fel, preparatul doar a semănat la gust.

În Țara Hațegului ne simțim ca acasă

Cu cealaltă emisiune pe care o prezinți, “Bilet de îmbarcare”, ai străbătut aproape toată țara. Care sunt cele mai frumoase locuri în care ai ajuns?

Fiecare loc pe unde am trecut m-a fascinat într-un fel aparte. Și oameni faini are România din belșug. Trebuie doar căutați, văzuți, descoperiți. Dacă mă întrebi unde mă simt și unde ne simțim noi, cei din echipă, “acasă”, o să-ți spun Țara Hațegului. Zona Hunedoarei, în general. Aici am creat o tradiție deja. Este locul din care începem și în care sfârșim fiecare sezon. Anul acesta ne-a cam încurcat socotelile, dar nu ne lăsăm noi așa ușor. Este, de altfel, locul unde ne mai ducem și în vacanță. Și o să o tot facem până s-or sătura de noi. Și la malul mării ne-am oprit de multe ori, și de-a lungul Dunării, și la Râșnov dar, repet, fiecare oraș sau sat care ne-a găzduit și ne-a lăsat să-i spunem poveștile are locul său în buzunarul sufletului nostru.

Dar cele mai interesante obiceiuri sau tradiții?

Aici să fiu sinceră gustul e puțin amar. Se cam pierd și tradițiile, și obiceiurile. Și e păcat, fiindcă asta înseamnă până la urmă pierderea unei importante părți a identității noastre naționale. Oamenii locului, bătrânii, în special, încearcă să le păstreze. Sunt zone în care am văzut și o implicare a tinerilor, dar încă nu e suficient. E mult de discutat aici și sunt multe aspecte de dezbătut. Toate obiceiurile noastre sunt frumoase și toate tradițiile sunt interesante. Poate m-aș opri la Urșii de Paie din zona Humorului sau la felul diferit în care se încondeiază ouăle, un obicei devenit meșteșug și ridicat la rang de artă de-a lungul și de-a latul României.

Pentru un interviu, m-am trezit că trebuie să învăț să mă cațăr, dar și să înot în apa dintr-o peșteră

Ai avut parte și de întâmplări neprevăzute? De peripeții? Ai întâlnit în drumurile tale cu studioul mobil, prin țară, oameni sau situații care te-au lăsat cu gura căscată?

Oh, da! Pe unele chiar am început de la un moment dat să le notez, cu speranța că voi găsi cândva răgazul necesar să spun și povestea din spatele poveștilor de weekend pe care le spunem la radio. Total neprevăzut a fost momentul în care eu credeam că voi face un interviu la gura unei peșteri și m-am trezit că trebuie să mă îmbrac în costum de neopren, să și intru în peșteră, să învăț să mă cațăr, să înot în apa din interiorul ei, dar mai ales să cobor în rapel ca să ajung la ea… sub supravegherea celor experimentați, desigur. De asta am și făcut-o  A fost o provocare pentru toată echipa! Dar i-am dat curs și, din provocare, a devenit o experiență unică pe care nu o regretăm.

Am fost și să vedem zimbrii redați naturii în sălbăticie și chiar i-am găsit. Altădată, în timpul unui interviu în curtea unei biserici de piatră, m-am trezit trasă de rucsac brutal în spate și m-am întors nervoasă crezând că mi se fac glume de către colegii mei. Doar că ei erau toți strânși într-un colț și râdeau fiindcă un berbec insista să-mi mănânce rucsacul care, ce-i drept, era verde.

Cu gura căscată am rămas o singură dată. Împlineam zece ani de când eram ”Cu…minte de weekend”, transmiteam în direct de la Hațeg și m-am pomenit în timpul emisiunii cu organizatorul campaniei” Premianții fără premii” de la Deva, Dan Terteci, care în timpul emisiunii ne-a înmânat nouă, echipei ”Cu…minte de weekend”, diploma onorifică a campaniei prin care oamenii le mulțumesc celor care fac ceva pentru comunitate. Atunci, da, am rămas fără cuvinte, cu lacrimile în gât, și eram în direct, și habar n-am cum am ieșit din povestea asta, dar a fost și este unul din motivele pentru care continuăm. Cineva ne-a spus ”contează ceea ce faceți”. Ne onorează diploma asta și ne obligă foarte tare.

Faci parte dintre privilegiații care i-au cunoscut și au lucrat în radio alături de Paul Grigoriu și Florian Pittiș. Ce-ți amintești despre ei, în momentul ăsta? Ai învățat un ceva anume de la ei, de care ții cont și în ziua de azi?

Da… și au mai fost și alții. ABC-ul meseriei mi-a fost împărtășit de George Enache, Sorin Caracseghi și Marius Grozea. Lor și lui Paul Grigoriu, cum spuneai, le datorez tot ceea ce știu azi despre această profesie, dragostea pentru ceea ce înseamnă Radio România. I-am întâlnit pur și simplu la treabă, ni s-au intersectat cumva drumurile și mă bucur și sunt onorată că s-a întâmplat așa. De amintit îmi amintesc vocile lor inconfundabile, spiritul lor cu totul aparte, felul în care își făceau meseria. Cumva sunt alături de mine de fiecare dată când citesc un text pe care, mai întâi, îl simt ca să-l pot transmite, așa cum spunea Moțu Pittiș. Ascult înainte de fiecare emisiune fiecare material audio realizat de colegii mei de echipă, chiar si melodiile din playlist, așa cum faceau și Paul Grigoriu și toti ceilalți pe care i-am amintit, fac desfașuratorul la minut și secundă așa cum m-a învățat Marius Grozea, și nu plec niciodată la drum fără o documentare serioasă, așa cum i-am văzut pe ei că făceau. Și întotdeauna am câte ceva scris, fiindcă emisiunile în direct îți mai oferă și surprize și nu poți să te bazezi doar pe improvizație. Spontaneitatea e bună, dar experiența celor 30 de ani de radio mi-a arătat că e bine să ai întotdeauna și ceva de rezervă pentru cazurile neprevăzute. Tot de la ei am învățat să ”pun soare în vorbă”, să zâmbesc adică, fiindcă, îmi spuneau ei, povestea spusă cu zâmbet ajunge mai ușor la sufletul oamenilor.

Am ajuns la radio, de gura unui coleg

Cum ai ajuns să lucrezi la radio? A fost o dragoste din prima sau v-ați împrietenit pe parcurs?

Inițial am fost adusă cu forța de un coleg de facultate care insista să-mi schimbe convingerea de a face televiziune. De gura lui am venit să văd “ce-i cu radioul” și bine am făcut și, uite, chiar îi mulțumesc acum fiindcă a avut dreptate. A fost clar dragoste la prima vedere. Venisem în practică pentru două săptămâni și am rămas în colaborare vreo trei ani, până cand a ieșit un post la concurs și m-am văzut și cu acte angajată oficial. Reporter. Și de aici am străbătut rând pe rând toate etapele până am ajuns realizator. Radioul și cu mine ne-am împrietenit constant an de an și uneori am senzația că încă o facem. E o parte importantă din mine, din viața mea.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai ții minte prima ta emisiune? Ce ai făcut imediat ce ai ieșit din emisie?

Au fost două, că am avut mereu un neastâmpăr: Student Club și Radio în Blue Jeans. Evident, prima aducea în prim plan ceea ce înseamnă viața studențească, iar cea de-a doua era cumva cam ce se întâmplă azi la “Cu…minte de weekend”, un radiomagazin cu de toate. Dacă mă întrebi ce am făcut imediat după prima emisiune în direct, nu-mi aduc bine aminte nici ce am făcut la emisiune, mai cu seamă după.  A fost atât de multă emoție. Și concentrare, și ambiție să fie totul cât se putea de bine pentru o primă intervenție în direct, încât a fost așa, ca o transă, ca un vis pe care când deschizi ochii știi că l-ai visat, dar nu ți-l amintești, oricâte eforturi ai depune.

Când te-a făcut radioul să râzi? Dar să plângi?

Radioul mă face fericită. Și atât.

Iubesc marea, florile, argintul, animalele, oamenii, parfumurile, cafeaua și ciocolata

Cum ești tu atunci când nu ești la treabă?

Îmi place să cred că sunt aceeași. Un om normal. Cu zile mai bune, zile mai puțin bune, cu grijile și temerile firești pentru o viață de om cu suișuri și coborâșuri în traiectoria vieții. Cu greșeli și lucruri nespuse. Dar fără regrete. Nici pentru ce am făcut, nici pentru ce nu am făcut. Iubesc să călătoresc, iubesc marea, florile, argintul (mult și, mai ales, brățările), animalele, copiii și oamenii, în general, parfumurile, cafeaua și ciocolata (tot multă). Îmi plac vacanțele tihnite și ieșirile în natură. Îmi place să mă uit la filme, să gătesc pentru cei dragi, să primesc musafiri, să visez cu ochii deschiși. Sunt optimistă și cred că sunt o persoană norocoasă, chiar dacă nu pare întotdeauna. Era să uit… sunt foarte pisăloagă 

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?

Nu i-aș spune nimic. Nu trebuie decât să vrea să mă cunoască. Drumul e liber, depinde doar de cei ce-și doresc asta și de felul în care aleg să o facă: după aparențe, după spusele altora sau pur și simplu descoperindu-mă pas cu pas. În funcție de ce aleg, vor reuși să mă cunoască cu adevărat sau doar vor avea senzația că mă cunosc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ce faci în weekend-urile în care nu ești la radio?

Sunt rare aceste weekend-uri. Întotdeauna îmi propun să lenevesc, dar nu reușesc. Încerc să stau mai mult alături de cei dragi, să recuperez timp și să fac lucruri rămase restante.

De ce să asculte “Cu… minte de weekend” cei care n-au făcut-o până acum?

O să folosesc logo-ul emisiunii pe care l-am ales atunci, în 2008: pentru că “Mințile sunt ca parașutele. Funcționează doar când sunt deschise” (James Dewar).

Emisiunea “Cu… minte de weekend” se difuzează sâmbăta și duminica, de la ora 10:00, la Radio România Cultural.