“Am creat alături de colegele și prietenele mele RECONECTAT, deoarece vrem să ne vindecăm relația cu propriile corpuri”
27 Iulie 2021, 14:41
Sub titlul RECONECTAT, săptămâna aceasta, la podcasturile Radio România Cultural, vorbim despre relația pe care o avem cu corpul nostru. În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16:00, Cristina Petrescu-Ghenea și colegele ei vor aduce în discuție teme interesante legate de relația pe care o avem cu noi înșine și cu cei din jur, despre diversitatea corporală și despre cum o acceptăm, atât când ne uităm în oglindă, acasă, cât și atunci când privim oamenii care trec pe lângă noi pe stradă.
Absolventă de Medicină și Psihologie, Cristina Petrescu-Ghenea este psihoterapeut relațional. Ideea de a face RECONECTAT s-a născut în urma unor discuții dificile purtate cu pacientele ei, în cadrul unor ședințe de terapie, despre relația distorsionată pe care multe dintre ele, indiferent de felul în care arătau, o aveau cu propriile corpuri. Cum de ceva timp știa că, la rândul ei, are de lucrat la propria relație nesănătoasă cu corpul său și alimentația, începe să caute răspunsuri.
Despre cum a creat, alături de colegele și prietenele sale, RECONECTAT, dar și care sunt efectele perioadei de pandemie asupra relației cu noi înșine, care sunt primele cinci sfaturi importante ca să începi o relație bună cu propriul corp, ce reguli impune societatea în care trăim, în funcție de propriile interese, și ce consecințe au acestea asupra noastră, dar și despre multe alte lucruri interesante povestește, în cele ce urmează, Cristina Petrescu-Ghenea.
Ești realizatoarea podcastului RECONECTAT, care vorbește despre relația cu noi înșine și cu cei din jur, pe care Radio România Cultural îl va difuza săptămâna aceasta, de luni până vineri, de la ora 16:00. Însă nu ai făcut acest podcast de una singură. Cine sunt colegele alături de care l-ai realizat?
Podcastul a luat naștere alături de una dintre cele mai meticuloase și pasionate sunetiste din câte avem în țara noastră și una dintre cele mai bune prietene ale mele, Mara Mărăcinescu. Amândouă eram pasionate de ascultat podcasturi și am vrut să împărtășim experiența ascultării cu publicul român. Știam că avem abilitatea de a crea conținut de calitate. Apoi, când ne-am dat seama în ce ne-am băgat și despre ce volum de muncă este vorba, ni s-au alăturat Anca Niță tânăra noastră antropologă, Andra Stoian, psihologă și psihoterapeută, și Zeineb Dakhel, psihoterapeută și medic psihiatru de copii. De curând face parte din colectivul nostru și Andreea Hagiu, lucrător de tineret cu o vastă experiență în munca în ONG-uri. În ultimul an ne-am apropiat tare mult, dar am navigat și multe momente dificile din punct de vedere relațional. Nu e ușor să lucrezi alături de prietene când miza e atât de mare!
Despre ce vorbește RECONECTAT, concret, în cele cinci episoade de săptămâna aceasta? Și cine sunt invitații voștri?
În episoadele care se vor auzi pe Radio România Cultural vorbim cu invitatele și invitații noștri despre relația cu corpul. În episodul cu Paula Dunker vorbim despre cum este să trăiești într-un corp care nu se conformează binarității de gen, apoi cu Catinca Drăgănescu vorbim despre feminitate și relația mamă-fiică în raport cu corpul, pentru a continua discuția cu Adela Moldovan, psiholog și psihoterapeut cu experiență în Tulburări de alimentație, despre cum ne raportăm sănătos la corpurile copiilor sub aspectul standardelor de frumusețe. Cel mai important episod pentru mine, și cel față de care am simțit să am cea mai mare grijă, a fost cel în care povestim cu minunea de om care este Iuliana Dumitru și unde povestim amândouă despre cum este să te miști prin lume într-un corp gras, ca mai apoi să adâncim gradul de intimitate al discuției cu două doamne care mi-au modelat existența – Gabriela Petrescu-Ghenea, mama mea, și cea mai bună prietenă a ei, Rodica Preda. Ele ne vorbesc despre dureroasa experiență a femeilor în timpul regimului totalitar ceaușist, dar și despre îmbătrânire.
Cum și când s-a născut RECONECTAT? Ce v-a determinat să începeți aceste discuții înregistrate legate de relația cu noi înșine, cu propriul corp?
RECONECTAT a avut o naștere dificilă în sensul că ne gândeam încă din 2018 să începem un podcast, eu și Mara. Știam că sunt multe de spus și multe de adus în atenția publicului român, dar nu știam exact cu ce să începem și ce-ar avea mai mult sens. Apoi, vara lui 2019 a venit pentru mine cu o serie de conversații dificile pe care le-am purtat cu clientele mele în cadrul ședințelor de terapie despre relația distorsionată pe care multe dintre ele – indiferent de felul în care arătau - o aveau cu propriile corpuri. Simțeam cum este greu și pentru mine să fac față acestor discuții și știam deja de ceva timp că am de lucrat la propria mea relație nesănătoasă cu corpul și alimentația, dar literatura de specialitate părea a lăsa multe detalii pe dinafară și simțeam că ceva e putred. Așa am început să descopăr și să urmăresc, alături de Mara, diverși specialiști care au creat sau au aderat de mai mult timp la curentul Health at Every Size, care vorbeau despre body liberation și Intuitive eating. Așa am început să înțeleg cum patriarhatul se folosește de standarde de frumusețe pentru a ierarhiza oamenii și a-i discrimina pe criterii fizice legate nu numai de aspect, ci și de sănătate sau abilitate fizică. Explorând întunericul parcă s-a făcut lumină și lucrurile au început să capete sens, iar în toamna lui 2019 am început și înregistrările la sezonul care se va auzi și la Radio România Cultural.
Sistemul ține femeia supusă, complexată, nefericită cu sine, ca să nu aibă timp să ceară drepturi, să se educe, ci să cheltuiască îmbogățind industria frumuseții și pe cea a dietelor
Cât de important este să se facă ele auzite și la Radio România Cultural? Cum te aștepți să fie primite de ascultătorii noștri?
Sper că posibilitatea ca aceste conversații să ajungă către un public mai larg ne va oferi tuturor șansa de a crea o lume cu mai mare acceptare față de diversitatea umană, atât când vorbim despre corpuri, cât și despre diversitatea experiențelor emoționale. Cred că publicul Radio România Cultural este unul dintre cele mai cultivate și prietenoase, dar știu că și în cercurile mai elitiste există încă multe preconcepții referitoare la corp și la relația cu acesta. Astfel, sper ca podcastul nostru să trezească interesul ascultătorilor pentru a-și repara propriile relații cu corpul și a afla mai multe din episoadele sezonului doi, dar și de pe contul nostru de Instagram unde împărtășim cu comunitatea noastră o serie de resurse și idei pe care noi le considerăm tare valoroase.
Din experiența ta, care sunt cele mai frecvente probleme pe care le avem sau pe care ni le facem, referitor la propriul nostru corp?
Cele mai frecvente și mai dureroase sunt în mod cert ideile referitoare la greutate și la forma corpului. Faptul că industria medicală - alături de industria frumuseții și a modei - din Statele Unite are multiple interese financiare în a crea și susține așa-zisul ”Război împotriva obezitații” întreține și crește stigma împotriva persoanelor grase și foarte grase și duce astfel la rezultate dezastruoase pentru sănătatea acestora, dar și pentru restul populației. Acest lucru este evident din statisticile cutremurătoare referitoare la tulburările de alimentație – singurele patologii psihiatrice care duc la deces în mod direct.
Femeile sau bărbații sunt mai preocupați de aceste aspecte?
Deși putem vedea o creștere alarmantă a standardelor de frumusețe și pentru bărbați, nici nu încape discuție că așteptările pe care societatea le are de la femei sunt categoric mult mai crescute și complet nerealiste. Așa cum am mai menționat, sistemul se folosește de aceste așteptări pentru a oprima: ține femeia cuminte, supusă, ocupată, complexată, nefericită cu sine pentru ca aceasta să nu aibă prea mult timp să ceară drepturi, să creeze, să se educe, ci să cheltuiască cât mai mult îmbogățind industria frumuseții și pe cea a dietelor.
Perioada asta de pandemie, de restricții, ce efecte ai observat că a avut asupra relației cu noi înșine? Dar cu cei din jur?
Sunt deja multiple dovezi clare care arată cum pandemia a scos la suprafață inechitatea socială și cred că este mai important să ne focusăm pe efectele sociale și pe cauzele lor sistemice, altfel ajungem să punem presiune în mod nesănătos pe umerii individului fără a cere schimbare din partea sistemului – statul dar și corporațiile - către a deservi mai bine marea masă a populației și nu pe cei, puțini de altfel, care se află deja pe poziții de privilegiu. De exemplu, referindu-ne la corpuri și culoarea pielii sau etnie, vedem cum pandemia a accentuat ura și rasismul împotriva romilor în țara noastră și o parte din această responsabilitate revine și presei care și-a folosit de multe ori puterea pentru a învrăjbi populația împotriva celor deja marginalizați. Un alt exemplu ar putea fi și epidemia de lamentări online din partea vedetelor și nu numai referitor la faptul că au luat în greutate pe parcursul perioadelor de restricții. Cei care au de beneficiat de aici sunt industria dietelor și vedetele care vând împreună soluții de slăbit care nu au randament pe termen lung, ci dimpotrivă. Este nevoie să realizăm că în spatele acestor realități nu stau bune intenții, ci nevoia de câștig financiar. Poate ar fi nevoie de mai multă compasiune și recunoștință pentru corpurile noastre care ne-au ținut în viață și ne-au ajutat să supraviețuim printr-o pandemie care încă nu a luat sfârșit, dar și de conștientizarea faptului că este normal pentru corpurile noastre să se schimbe pe măsură ce înaintăm în viață și trecem prin diverse evenimente, mai ales unele cu potențial traumatic ca o pandemie.
Nu am avut și nu am nici eu o relație bună cu corpul meu, dar lucrez asta
Ești absolventă de Medicină și Psihologie, iar acum lucrezi ca psihoterapeut relațional. Când ai știut că vrei să faci asta? Și cum s-a întâmplat?
Am știut încă din liceu, în vacanța de vară după clasa a X-a, când tatăl meu mi-a lansat provocarea de a mă gândi la ce sunt bună, ce mă interesează și ce aș vrea să fac în viață. Asta m-a ajutat să realizez că sunt interesată de oameni: de ceea ce simt oamenii, cum gândesc, cum iau anumite decizii și de ce au anumite comportamente. Acestea combinate cu o mare nevoie de a ști, de a înțelege m-au adus către această profesie.
Ca psihoterapeut relațional, spre ce/cine e îndreptată concret munca ta?
Ca psihoterapeut relațional pot lucra cu oricine are nevoie și vrea să-și amelioreze relația cu sine și cu cei din jur. Cu toate acestea, eu prefer să lucrez cu adolescenții și tinerii adulți, cât și cu familiile lor pentru a-i ajuta să-și amelioreze relațiile, conștientizând și vindecând traumele transgeneraționale.
Ești fascinată de oameni. De asemenea, spui că nu ai reușit să îi înțelegi sau să-i respecți de fiecare dată așa cum s-ar fi cuvenit. Cum ai reușit să depășești această fază? Cu toții cred că avem această “problemă”, însă multora dintre noi pare să nu ne pese prea mult de asta, din păcate.
Nu cred că am reușit să depășesc această fază, dar mă străduiesc zi de zi să am cât mai multă compasiune față de mine și față de cei din jur, deoarece auto-compasiunea și compasiunea față de ceilalți sunt interconectate. Dacă nu ai răbdare cu tine, dacă nu ai grijă de nevoile tale este foarte greu să fii acolo pentru ceilalți. Sunt zile în care sunt cu bateriile încărcate, sunt bine, și zile mai dificile în care mă judec pe mine foarte aspru, sunt neînțelegătoare cu cei din jur, îi judec și etichetez. Uneori realizez la timp că este una din acele zile, mă opresc și îmi vorbesc mie și încerc să mă înțeleg și să văd de unde vine toată reactivitatea. Sunt și alte momente când nu reușesc să mă opresc la timp și cei din jurul meu văd o față a mea mai puțin plăcută, mai întunecată.
Aud tot mai des, în ultimul timp, la cei din jur: “oamenii sunt răi”, “oamenii s-au înrăit”. E o realitate sau o aparență a zilelor noastre?
Cred că oamenii nu sunt buni sau răi. Urăsc aceste dihotomii deoarece nu respectă deloc diversitatea, imperfecțiunea și complexitatea umană. De asemenea, deși societatea în care trăim – la nivel global – are deosebit de multe probleme sistemice care creează multă anxietate și traumă, mai cred și că trăim una dintre cele mai deschise și democratice perioade din istoria recentă a omenirii. Simplul fapt că putem aborda deschis și cu destul de puțină cenzură subiecte ca rasismul, misoginismul, stigma împotriva persoanelor grase sau a celor cu probleme de sănătate fizică și mentală, oprimarea realizată practic de patriarhatul sub care trăim de câteva sute, poate chiar mii de ani, este un lucru pozitiv.
Tu ai avut întotdeauna o relație bună cu propriul corp?
Nu am avut și nu am o relație bună cu corpul meu, dar lucrez și la asta. Pot spune că azi am o relație ceva mai bună cu corpul meu față de acum un an sau doi sau trei, dar sunt încă departe de prietenia și respectul pe care i le datorez. De aceea am creat alături de colegele și prietenele mele RECONECTAT – deoarece vrem să ne vindecăm relația cu propriile corpuri, dar realizăm și faptul că acesta nu este un proces individual, ci o muncă colectivă care are nevoie să se întâmple la nivel social, sistemic, deoarece nu ne stricăm singuri relația cu corpul. Niciun bebeluș nu se naște urându-și corpul sau având o relație nesănătoasă cu alimentația, ci ajungem cu toții să fim răniți în acest fel în urma procesului de socializare.
Vrem să demitizăm diverse trenduri despre ceea ce înseamnă să trăiești și să mănânci sănătos
Dacă te-aș ruga să îmi dai cinci sfaturi simple, dar foarte importante, care să mă ajute să încep o relație bună cu propriul meu corp, în cazul în care nu o am, care ar fi acelea?
Nu există sfaturi simple pentru că noi, oamenii, suntem ființe tare complexe. Voi oferi totuși o serie de sfaturi complicate: 1. Nu îi crede pe cei care îți recomandă soluții simple, cel mai probabil vor să profite de tine. 2. Începe un proces psihoterapeutic. 3. Gândește critic, pune-ți întrebări și nu te mulțumi cu răspunsurile simple pe care le-ai mai tot auzit. 4. Fă-ți temele, nu îi lăsa pe alții să-ți vândă ce este în avantajul lor să crezi. Caută singur sursele, informează-te, citește, ascultă, vizionează și, mai ales, fii deschis către a asculta și a crede experiențele celor mai defavorizați. 5. Când nu suporți sau urăști pe cineva, întreabă-te de ce. Așa te-a învățat societatea? Vezi oare părți din tine care nu îți plac în acea persoană?
Cum ești tu, Cristina Petrescu-Ghenea, în viața de toate zilele?
Imperfectă, ca tot restul oamenilor.
Ce pasiuni ai sau hobby-uri?
Pasiunea mea cea mai mare este pentru munca pe care o fac, pentru activism și echitate socială. Asta poate fi o sabie cu două tăișuri, deoarece dacă nu sunt atentă să pun limite sănătoase îmi acaparează viața. Ca în acest moment, de exemplu, când, deși sunt în vacanță, stau în cameră și răspund la acest interviu... În puținul timp liber care-mi rămâne, îmi place să îngrijesc plantele, să petrec timp cu partenerul meu, prietenii mei, care-mi sunt familia pe care am ales-o și cu cele două pisici și trei căței care împart casa cu noi.
Ce te relaxează după o zi de terapie, de exemplu?
Serile după terapii îmi place să le petrec conversându-mă online cu colegele mele de la podcast, bând o băutură carbogazoasă rece și uitându-mă la streamerii din Echipa Prieteni pe Twitch.tv și la Ru Paul’s Drag Race.
Ce teme ți-ai plăcea să abordezi alături de colegele tale, pe viitor, în cadrul podcastului RECONECTAT?
În următoarele sezoane vom continua să abordăm aceleași teme ca și până acum, deoarece mai sunt încă multe de spus pe fiecare subiect. Ne dorim ca cei care ne ascultă să găsească un spațiu safe unde să își chestioneze relația cu propriul corp fără să se judece prea aspru. Vrem să demitizăm diverse trenduri despre ceea ce înseamnă să trăiești și să mănânci sănătos. Vrem să facem lobby pentru filozofii în care credem precum health at every size, intuitive eating și echitate socială. Considerăm că putem fi de folos comunității vorbind despre stigma pe bază de greutate, identitate sexuală sau de gen, rasă dar mai ales să lucrăm cu sistemul medical pentru a combate discursul homofob, transfob, rasist și stigmatizant pe care îl găsim prea des în cabinete. Am pornit podcastul ca pe un exercițiu de terapie relațională pentru noi, invitații noștri și prietenii care ne ascultau, dar acum vrem să fim mai active în combaterea problemelor sistemice cu care ne confruntăm.
De ce să ascultăm, săptămâna aceasta, RECONECTAT, la Radio România Cultural?
RECONECTAT este despre diversitatea corporală și despre cum o acceptăm, atât când ne uităm în oglindă acasă, dar și când privim oamenii care trec pe lângă noi pe stradă. Având în vedere că este vară, perioada în care corpurile sunt cele mai expuse privirilor, prejudecăților, stereotipurilor, relația cu propriul corp poate fi mai anevoioasă față de restul anului. Ascultând RECONECTAT, e posibil să descoperi cât de multă recunoștință poți simți față de corpul tău, mai ales după anul 2020, și cât de diverse sunt corpurile, cum fiecare trăiește și resimte diferit experiențele din jur.