Acord bilateral Radio România – Radio France
05 Decembrie 2018, 15:27
Ieri, 4 decembrie, la sediul Radio France, a fost semnat un nou acord bilateral între Societatea Română de Radiodifuziune şi Radio France. Acordul, încheiat pe o perioadă de 4 ani, prevede schimburi de programe, realizarea de coproducţii precum şi schimburi de experienţă.
La ceremonie au fost prezenţi E.S. Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, Sibyle Veil, preşedinte director general Radio France, Georgică Severin, preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune şi comisarii sezonului cultural Franţa-România 2019, Jean Jacques Garnier şi Andrei Ţărnea.
Semnarea acordului vine într-un moment foarte important în relaţiile culturale dintre cele două state – imediat după inaugurarea sezonului cultural Franţa-România 2019, a cărui desfăşurare coincide cu Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene dar şi în anul celebrării a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârşitului primului Război Mondial.