Ascultă Radio România Cultural Live

#ACASĂ - O campanie Radio România Cultural - actorul Eugen Cristea

03 Aprilie 2020, 05:43

Personalitatile României se alătură campaniei ACASĂ pe care Radio România Cultural o lansează pentru a veni în sprijinul tuturor oamenilor care, în această perioadă, își petrec majoritatea timpului la domiciliu.Realizator Magdalena Tara. 

Actorul Eugen Cristea:

Soția mea și cu mine, am imaginat, dacă se poate spune așa, sigur că în situații extreme găsești soluții extreme, fiind niște oameni care-am încercat întotdeauna să ne păstrăm niște suflete de copil, am imaginat această retragere, această izolare, autoizolare, ca să fiu mai exact, am imaginat-o ca pe un joc, fără niciun fel de ghilimele. Deci, ne-am imaginat că suntem într-o închisoare și spun asta, pentru că  minuscula noastră garsonieră are cam un metru sau doi metri pătrați în plus față de o celulă normală.  Ei, șeful acestei celule este cățelușul nostru Yami, ne-am organizat un program foarte strict, ieșim cu el de două ori pe zi numai câte zece metri, așa în jurul casei, avem program, ca să încerc să mai glumesc, avem program de sectoare, ieri, de exemplu, a fost sectorul de aspirator de care m-am ocupat eu, iar de partea de cantină se ocupă firește, soția mea Cristina. Unica diferență este că nu mâncăm din farfurii de tablă. 

Dincolo de această joacă serioasă pe care am încercat să ne-o imaginăm, citim enorm, lucru pe care de altfel îl făceam și înainte, după cum bine știi, citim foarte multă poezie, stăm foarte aproape, cam tot așa, ca-ntotdeauna foarte aproape de poezie, ne uităm la filme, ascultăm foarte multă muzică și diferențiat, după cum mă știi, eu rămân un rocker împătimit și ascultăm și mai și vedem foarte multă operă, urmărind-o de pe marile scene ale lumii.

Intregul său mesaj poate fi ascultat în înregistrarea audio:

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”
Produs de Radio România 18 Aprilie 2025, 10:54

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”

În Vinerea Mare, moment special al calendarului creștin, într-un dialog profund cu  Daria Ghiu ,...

Wilhelm Dancă: „Omul se întâlnește pe sine și se împlinește atunci când se dăruiește”
Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Cozonacul aduce în viețile noastre o anume stabilitate și o tihnă de care chiar avem nevoie”
Produs de Radio România 16 Aprilie 2025, 14:31

Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Cozonacul aduce în viețile noastre o anume stabilitate și o tihnă de care chiar avem nevoie”

Cu toții am simțit parfumul îmbietor de cozonac proaspăt copt răspândindu-se prin casă. Pentru mulți...

Scriitoarea Tatiana Niculescu: „Cozonacul aduce în viețile noastre o anume stabilitate și o tihnă de care chiar avem nevoie”
Cultura la farfurie. Ce se afla cu adevărat pe masă la Cina cea de Taină? 
Produs de Radio România 16 Aprilie 2025, 13:54

Cultura la farfurie. Ce se afla cu adevărat pe masă la Cina cea de Taină? 

Ce se afla, cu adevărat, pe masa Mântuitorului? Cum s-au schimbat reprezentările vizuale ale acestui moment în...

Cultura la farfurie. Ce se afla cu adevărat pe masă la Cina cea de Taină? 
MIHNEA MĂRUȚĂ: “Copiii și nepoții noștri nu își vor concepe viețile fără asistent virtual, care, după părerea mea, va ajunge să amenințe și să pună în pericol inclusiv relațiile cu părinții, cu familia și cu prietenii”
Produs de Radio România 15 Aprilie 2025, 20:10

MIHNEA MĂRUȚĂ: “Copiii și nepoții noștri nu își vor concepe viețile fără asistent virtual, care, după părerea mea, va ajunge să amenințe și să pună în pericol inclusiv relațiile cu părinții, cu familia și cu prietenii”

Marți, 15 aprilie, începând cu ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, are loc o dezbatere despre...

MIHNEA MĂRUȚĂ: “Copiii și nepoții noștri nu își vor concepe viețile fără asistent virtual, care, după părerea mea, va ajunge să amenințe și să pună în pericol inclusiv relațiile cu părinții, cu familia și cu prietenii”
Cronicari Digitali. Spune-mi unde sunt. Lacuri vulcanice, păsări rare și pasiuni de-o viață: O călătorie în inima naturii cu László Potozky
Produs de Radio România 15 Aprilie 2025, 14:30

Cronicari Digitali. Spune-mi unde sunt. Lacuri vulcanice, păsări rare și pasiuni de-o viață: O călătorie în inima naturii cu László Potozky

Lászl ó  Potozky , ecologist, fotograf de natură și pasionat ornitolog, ne poartă în acest episod...

Cronicari Digitali. Spune-mi unde sunt. Lacuri vulcanice, păsări rare și pasiuni de-o viață: O călătorie în inima naturii cu László Potozky
Grațian Mihăilescu: „Un oraș se schimbă prin felul în care cetățenii interacționează cu el, nu doar prin investițiile făcute de primărie sau administrație”
Produs de Radio România 14 Aprilie 2025, 21:04

Grațian Mihăilescu: „Un oraș se schimbă prin felul în care cetățenii interacționează cu el, nu doar prin investițiile făcute de primărie sau administrație”

Într-o lume în care orașele devin tot mai aglomerate și provocările urbane se înmulțesc,  Grațian...

Grațian Mihăilescu: „Un oraș se schimbă prin felul în care cetățenii interacționează cu el, nu doar prin investițiile făcute de primărie sau administrație”
Monica Jitariuc: „Felul în care utilizăm telefonul seamănă foarte mult cu comportamentul dependenților de jocuri de noroc”
Produs de Radio România 11 Aprilie 2025, 17:13

Monica Jitariuc: „Felul în care utilizăm telefonul seamănă foarte mult cu comportamentul dependenților de jocuri de noroc”

Într-o lume în care telefonul ne este aproape o extensie a corpului, cum putem lua o pauză de la notificări,...

Monica Jitariuc: „Felul în care utilizăm telefonul seamănă foarte mult cu comportamentul dependenților de jocuri de noroc”
Radu Modan, 1111 Birds: „Cele mai interesante păsări apar în locuri neobișnuite”
Produs de Radio România 11 Aprilie 2025, 12:34

Radu Modan, 1111 Birds: „Cele mai interesante păsări apar în locuri neobișnuite”

La doar 17 ani, Radu Modan este deja un nume cunoscut printre pasionații de birdwatching din România. Cu o pagină de...

Radu Modan, 1111 Birds: „Cele mai interesante păsări apar în locuri neobișnuite”
Ascultă live

Ascultă live

15:00 - 16:00
Generația X
Ascultă live Radio România Cultural
15:00 - 15:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
15:00 - 15:26
ÇáÝĘŃÉ ÇáËÇäíÉ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
15:00 - 16:00
CURIERUL ROMÂNESC (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 16:00
FONOTECA DE UMOR
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
15:00 - 15:03
Știri (politice, economice, sociale, culturale *Meteo* )
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
15:00 - 15:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:00
Exclusiv FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
15:00 - 16:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru