#ACASĂ. Cuponul fals de Lev Tolstoi, în lectura actorului Marius Manole. De la ora 15.30
27 Aprilie 2020, 06:26
În 1904, odată cu nuvela Hagi Murad, Tolstoi încheie altă nuvelă, mai densă, cu mai multe
personaje : Cuponul fals. Este
mai degrabă un microroman, cu episoade în cascadă, decurgând unele din altele.
Textul are ceva dintr-un scenariu cinematografic, cu personaje schițate sumar,
caracterizate nu descriptiv, ci în acțiune. O șmecherie a unor elevi,
falsificarea unui bon valoric, declanșează tragedii înlățuite, ajungând până la
crime. Nu este o capodoperă, precum Hagi
Murad, dar își câștigă un plus de
interes prin faptul că este o sinteză a ”tolstoismului”, a ideologiei marelui scriitor. Găsim în Cuponul fals modul specific în care Tolstoi privește societatea vremii lui, de la țăranul
rus până la Biserică și la Țarul însuși ; felul în care socotește romancierul că trebuie să-ți duci viața ; găsim
o meditație asupra păcatului și a izbăvirii, o privire asupra ”sufletului
slav”, cel mereu păcătos și căruia nu-i este suficientă pedeapsa socială
(bătaie,închisoare etc..), ci trebuie să se pedepsească el însuși cu un chin
continuu.
Vom asculta în această săptămână, în episoade
de câte trezeci de minute, selectate din audiobook-ul produs de Humanitas
multimedia, Cuponul fals de Lev Tolstoi, în lectura actorului Marius Manole.