850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016
19 Noiembrie 2016, 16:31
Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură continuă în perioada 16-20 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 23, este iniţiat şi organizat de Radio România.
Târgul Internaţional Gaudeamus are ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei. Palmaresul celor peste 20 de ani în care „Gaudeamus” a ajuns un sinonim pentru „performanţă” în industria evenimentelor dedicate cărţii numără 96 de târguri organizate în întreaga ţară, peste 2.600.000 de vizitatori şi circa 10.500 de manifestări organizate în acest cadru şi aduce Radio România în postura de lider naţional în domeniu. Preşedintele de onoare al ediţiei este profesorul universitar doctor Liviu Papadima, prorectorul Universităţii din Bucureşti.