Vlad-Eugen Dincă: Cea mai valoroasă resursă nu sunt fondurile, ci oamenii. Categoric, oamenii!

Dr. Vlad-Eugen Dincă (https://vleps.wordpress.com/) este cercetător științific gradul I în cadrul Departamentului Cercetare Patrimoniu al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, București ( https://antipa.ro/).

Este pasionat de fluturi încă din copilărie și studiază aceste insecte, după cum el însuși mărturisește, ”pentru a înțelege mai bine aspecte legate de speciație, filogeografie și evoluție cromozomială, dar și pentru a susține eforturile de protecție și conservare a biodiversității.

Pe deasupra, ”sunt frumoși! Cel puțin, în cazul meu, acesta a fost, la începuturi, motivul principal pentru care am devenit pasionat de fluturi.

Mi-aduc aminte că eram mic copil și aveam obiceiul de a merge împreună cu tatăl meu în natură, în zona de la țară unde se născuse el, în județul Buzău.

El cred că mi-a insuflat această plăcere de a admira natura, de a fi în mijlocul naturii, însă pasiunea față de fluturi, per se, a venit de la sine. Nu am avut pe nimeni în familie sau nu am cunoscut pe nimeni atunci când eram mic care să-mi insufle această pasiune. Și, din câte mi-aduc eu aminte, pur și simplu frumusețea fluturilor (...) m-a făcut să fiu foarte atras de ei.

Apoi, sigur, crescând (...) am început deja din școală generală, și mai ales în timpul liceului, să achiziționez câte o carte (...) ,

După care am venit aici, la Muzeul Grigore Antipa și am întâlnit specialiștii în lepidoptere și a contat foarte mult.

Aveam atunci, cred că, 14 ani când am venit prima oară. Mi-a plăcut foarte mult!

Apoi, sigur, am mers la facultate, Facultate de biologie la Cluj, pentru că sediul Societății Lepidopterologice Române se află la Cluj.

Și nu regret pentru că, într-adevăr, acolo am cunoscut alți specialiști, alți entomologi amatori foarte pasionați și, sigur, acest lucru a contribuit foarte mult la acumularea de experiență și schimb de informații. Dar la început, am fost, aș spune, autodidact.

Adică am avut acces la 2-3 cărți în domeniu și, pur și simplu, le citeam din scoarță în scoarță. Cred că le-am citit și așa am învățat denumirile științifice, pentru că aveau ilustrații. Iar apoi prin muncă de teren. Mergând pe teren, observându-i (fluturii, n.r.) și, sigur, acest proces cere timp.

Adică să ajungi să îi cunoști cu adevărat, pur și simplu necesită timp. Nu poți face asta, cred, într-un an. Eu îmi doresc să văd în natură toate speciile de fluturi de zi din Europa, de exemplu.

Asta ar fi un vis al meu și n-am numărat exact, dar m-apropii de acest țel. (...)

”După facultate am urmat un masterat, tot la Cluj, în ecologie sistemică și conservarea biodiversității. Lucrarea de licență a fost pe fluturi, bineînțeles. În tot acest timp am rămas axat pe fluturi și apoi a urmat doctoratul, iar pentru doctorat am câștigat o bursă oferită de către Universitatea Autonomă din Barcelona, Spania și am mers în Spania ca să-mi fac doctoratul pe fluturi. (...)

Am avut acces, aș spune eu, la oameni bine pregătiți de la care să învăț. Așa, uitându-mă înapoi de-a lungul carierei, am ajuns la concluzia că cea mai valoroasă resursă nu sunt fondurile, ci oamenii. Categoric oamenii.

Pentru că, de exemplu, laboratorul de acolo nu avea o dotare excepțională. Avea lucruri de bază, spațiul era destul de mic, adică nu excela prin costul echipamentelor, dar erau oamenii foarte pasionați acolo, foarte buni în ceea ce fac și acest lucru, cred eu, că a făcut diferență. Și mi-a plăcut foarte mult perioada doctorală la Barcelona, inclusiv orașul, bineînțeles, clima...Este una dintre zonele foarte bogate în fluturi din Europa și toată Catalonia dar și Spania, în general, bineînțeles, este una dintre țările cu numărul cel mai mare de specii de fluturi.”

Și-a continuat apoi activitatea de cercetare în Suedia (2 ani), Canada (2 ani), Spania (1 an) și Finlanda (7 ani).

Au fost ”etape post-doctorale. Și primul a fost în Suedia, la Universitatea din Stockholm, continuând o linie de cercetare dezvoltată în timpul doctoratului, acolo am fost timp de 2 ani, după care am câștigat o bursă la Universitatea Marie Curie și aceasta era pe 3 ani, implica o etapă de un an în Canada, la Universitatea din Guelph, Ontario, lângă Toronto și următorii 2 ani - înapoi într-o instituție din Uniunea Europeană. Aceasta fiind instituția la care am terminat și doctoratul.

(...)

Toate mi-au plăcut. Acolo ne-am ocupat în mare parte de așa-numitul ADN Barcoding, o tehnică moleculară care în zilele astea a devenit foarte populară, să spunem, e oarecum standard printre mulți biologi, însă la acea vreme, mai ales când i-am început eu doctoratul, era foarte recent propusă. Dar toată mișcarea aceasta, ADN Barcoding, a luat amploare gradual. (...)

Mi-ar fi plăcut poate să rămân în Spania, la Barcelona. Dar și celelalte țări. În fiecare loc mi s-a părut o experiență extraordinară.

Cunoști oameni diferiți, vezi laboratoare diferite, vezi culturi diferite. Fiecare, clar, te îmbogățește, așa, spiritual foarte, foarte mult.

Apoi, după acel Marie Curie, cu întoarcerea la Barcelona, am mers în Finlanda, mai întâi ca postdoc, după care am aplicat pentru un proiect oferit de către Academia Finlandei și primul an nu am reușit, dar în al doilea an, aplicația mea a fost evaluată pozitiv și am primit finanțare, proiectul fiind pe cinci ani, iar acel proiect s-a terminat în septembrie anul trecut, la 30 august 2024. Și atunci, cu ocazia acelui proiect, am făcut și eu trecerea către această genomică (...), Next Generation Sequence, un secvențiere de generație nouă, care ne-a permis să recuperăm mii de markeri din genom și să trecem, să spunem, la un nou nivel. Dar să știți că și tehnica folosită în acel proiect, deja este oarecum învechită, atât de repede avansează lucrurile, adică în decursul a zece ani deja, sau șapte ani, deja trebuie să te reinventezi, dacă vrei, bineînțeles, să menții un an anumit nivel al cercetării. Se pot face încă studii interesante și cu metodele mai vechi, dar ești mai limitat. (...)

Mi-a plăcut foarte mult societatea finlandeză.

Sunt, cum să spun eu?, bine organizați, în primul rând, dar nu mi-au dat impresia că ar fi niște fanatici ai muncii. Adică oamenii muncesc, își fac treaba, încearcă să-și o facă bine, dar au grijă și de timpul lor liber. Eu cred că au reușit să găsească un echilibru foarte bun între muncă și viața personală.

Nu fac nimic deosebit față de noi. În schimb, au grijă de educație foarte mult. Inclusiv cea științifică. Și încearcă să-și facă treaba lor bine. Sigur, aceste lucruri duc și la bunăstare. Nu putem spune doar că au mai mulți bani. Lucrurile nu pot fi separate. Este un cerc aici. Și atunci, lucrurile acestea trebuie menținute.

Atât timp cât oamenii își fac treaba și sunt serioși și sunt onești, bunăstarea vine de la sine. Nu sunt nimic mai presus să spunem dar, da, mi-a plăcut foarte mult organizarea lor.”

Vlad -Eugen Dincă este implicat activ, printre altele, și în ambițiosul proiect internațional Psyche (https://www.projectpsyche.org/), care își propune să genereze genomuri dereferință de calitate înaltă pentru toate speciile de fluturi din Europa (aproximativ 11,000 de specii).

Cu ce altă meserie ar schimba ce face acum?

”Probabil că tot din domeniul biologie. Mi-ar fi plăcut - dar e doar așa o părere. Să fac poate paleontologie sau poate arheologie. Mă atrag, dar nu cred că aș schimba-o.”

Povestea, integrală, la Născut în România, 12 aprilie a.c., la Radio România Cultural și pe www.radioromaniacultural.ro, de la ora 16.00, realizatoare Corina Negrea.