Născut în România - Invitată: Luiza Spiru, considerată Ana Aslan a noului mileniu

Profesor universitar doctor la Catedra de Geriatrie si Gerontologie a Facultatății de Medicină din cadrul Universității ”Carol Davila” din Bucuresti și președintele Fundației Ana Aslan Internațional, Luiza Spiru are contribuții însemnate în domeniul medicinei longevității și în dezvoltarea cercetării cu privire la îmbătrânirea cerebrală. Din această toamnă, susține cursuri și în Elveția, la Colegiul Internațional pentru Știința Longevității, primul de acest fel din lume, o instituție privată, recent înființată la Geneva.

Este considerată succesoarea Anei Aslan. De altfel, a îndeplinit un vis al înaintașei sale, reușind să includă geriatria printre domeniile de specialitate academică. Mai mult, a pus bazele unei noi școli dedicate medicinei longevității, care integrează, alături de geriatrie și gerontologie, multe alte specializări, de la medicină moleculară până la psihologie și nutriție.

S-a născut în 1962 și a copilărit la Constanța, într-o familie cu rădăcini în Italia și Grecia. Tatăl său, cel mai renumit criminalist și grafolog din România la vremea respectivă, a fost personaj în romanele polițiste ale epocii, scrise de Rodica Ojog Brașoveanu, iar mama venea dintr-o familie în care exista un dosar politic (tatăl acesteia murise într-o închisoare comunistă, în 1952).

„Am avut doi părinți absolut extraordinari. Datorită lor sunt ceea ce sunt astăzi. Mi-au fost prieteni în primul rând, m-au crescut într-un spirit liber, mi-au acordat încredere în mine de când eram copil, m-au stimulat întotdeauna să fac ceea ce îmi place, să știu ce înseamnă valoarea și să rămân în sfera valorilor toată viața.”

De mică și-a dorit să devină medic. Când avea 11 ani, a primit un diagostic teribil: leucemie acută.

„Eram un copil bolnăvicios și adunasem de la asistenta noastră de familie o colecție de seringi de oțel, cu care îmi înțepam toate păpușile. Apoi, vestea că bunica a murit, la doar 62 de ani (eu aveam 5 ani atunci), m-a pus pe gânduri și mi-am spus atunci că trebuie să mă fac medic, trebuie să fac ceva pentru a prelungi viața celor pe care îi iubim. Mai târziu, leucemia m-a adus foarte aproape de mediul medical. Nu puteam să accept că unii copii, de aceeași vârstă cu mine, pierdeau lupta cu boala. Asta m-a înverșunat și mai tare.

Am petrecut cinci vacanțe de vară la Fundeni. Pe vremea aceea chimioterapia era sub formă de cașete și eu înghițeam una și două le aruncam sub pat. Probabil ceea ce m-a salvat pe mine atunci, cel mai puternic medicament a fost dragostea părinților mei. La 16 ani am fost considerată vindecată.”

A intrat la Medicină în anul 1981, fiind preocupată în special de geriatrie, un domeniu care, pe atunci, nu reprezenta o specializare academică, era doar o competență. Doctorul Nicolae Aloman i-a fost mentor în anii studenției. Boier autentic și fost deținut politic, Nicolae Aloman era, pe atunci, geriatrul personal al Anei Aslan.

„Nu cred că era cineva mai potrivit în anii aceia să mă învețe meserie. De la el am învățat abc-ul. Doctorul Aloman lucrase cu Ana Aslan și m-a învățat tot ce se putea învăța.”

Pe Ana Aslan nu a cunoscut-o personal, în schimb, Luiza Spiru a reușit să îndeplinească, peste ani, un vis al înaintașei sale, acela de a include geriatria printre domeniile de specialitate academică.

„A fost un paradox. În 1952, Ana Aslan a înființat Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie, primul de acest fel din lume, dar nu exista recunoașterea academică a geriatriei. Ana Aslan a fost un vizionar. Pentru mine genialitatea ei are legătură nu neapărat cu produsele pentru care este cunoscută în toată lumea, ci cu spiritul ei novator, cu viziunea pe care a avut-o și care a schimbat educația și percepția despre îmbătrânire. Cercetările sale au fost extraordinare pentru anii aceia, așa cum sunt, în zilele noastre, studiile legate de medicina anti-aging.

Ana Aslan este o valoare de patrimoniu național. Gerovitalul, considerat în acea epocă unul dintre cele mai bune tratamente împotriva îmbătrânirii, a adus beneficii enorme statului român. Dar, pe măsură ce a trecut timpul, Gerovitalul a început să fie piratat în toată lumea.”

Studiile pe care Luiza Spiru le-a făcut în România au fost urmate de numeroase specializări și supraspecializări la cele mai prestigioase instituții din străinătate (Franța, Suedia, Spania, Malta, Statele Unite, Canada), timp de șapte ani. În ciuda ofertelor primite pentru a rămâne în Occident, a ales să se întoarcă în țară, în 2001, pentru a-și continua cercetările în domeniul medicinei longevității, pentru a forma noi generații de specialiști în acest domeniu și pentru a promova conceptul de îmbătrânire activă și sănătoasă, prin intermediul numeroaselor proiecte științifice și educaționale pe care le lansează an de an.

Are doi copii, Eva și David, amândoi viitori medici, care au ales să se specializeze în terapie intensivă, respectiv psihiatrie.

Știința longevității implică, alături de geriatrie și gerontologie, multe alte multe domenii ale medicinei – de la cercetarea moleculară până la nutriție și psihologie.

”Fiecare îmbătrânește exact așa cum își trăiește fiecare zi din viață. Longevitatea înseamnă, de fapt, a trăi mult, bine și independent, fără a avea nevoie de ajutorul celor din jur.”

Statisticile arată că, în ultima vreme, vârsta creierului tinde să fie mai mare decât vârsta biologică a unui individ. Pentru ”a da viață anilor”, fiecare dintre noi ar trebui să depisteze și să trateze o eventuală îmbătrânire precoce a creierului.

Luiza Spiru ne dezvăluie care sunt semnalele de alarmă, când trebuie să acționăm, ce teste sunt necesare și ce presupune un consult specific.

Realizator: Dana Pitrop