Ascultă Radio România Cultural Live

Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO

27 Iulie 2021, 14:01

Peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, a anunţat marţi preşedintele Comitetului, Tian Xuejun. Icomos, organismul consultativ al agenţiei ONU, a recomandat clasarea şi în Lista Patrimoniului în pericol, decizie adoptată şi de Comitet.

Acest sit din Carpaţii Occidentali adăposteşte ”un ansamblu excepţional” de galerii romane datând din secolul al II-lea, ”cel mai important şi mai vast cunoscut”, a subliniat Icomos.

Adrian Cioroianu, delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO, a precizat pe Facebook: „în Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roşia Montană, ci o arie delimitată, cea care apare în dosarul depus de guvernul României (prin delegaţia pe care am condus-o) în ianuarie 2017 şi, apoi, în ianuarie 2020. În dosar este vorba, în principal, despre fosta exploatare/mină romană (adică de pe vremea Imperiului roman, ca să fie clar) şi nu de întreaga zonă Roşia Montană”.

De asemenea, istoricul a subliniat că ”înscrierea pe lista Patrimoniul Mondial NU EXCLUDE continuarea exploatării în zonă, cândva, în viitor, de către firme româneşti sau în parteneriate. În istoria recentă a UNESCO au fost cazuri de state care au decis modificarea/exploatarea unor situri, drept care ele au fost retrase de pe lista Patrimoniului Mondial.

Includerea minelor de aur în Patrimoniul Mondial de UNESCO este o decizie care ar putea ”îngropa” proiectul controversat de exploatare în zonă.

În acest sens, locuitorii sunt divizaţi: o parte apără această comoară, în timp ce alţii cred doar că extracţia ar salva zona.

Sămânţa discordiei a fost plantată în anii 1990, atunci când compania canadiană Gabriel Resources s-a instalat în comună cu scopul de a extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de argint distrugând patru munţi masivi, inclusiv cu majoritatea rămăşiţelor romane.

Prin intemediul filialei sale Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), din care statul român deţine 20%, această societate prevedea folosirea a 12.000 de tone de cianuri pe an, un risc suplimentar pentru mediul înconjurător, potrivit experţilor.

Denunţând o ”expropriere”, Gabriel Resources a sesizat în 2015 instanţa internaţională a Băncii Mondiale (Cirdi) de la Washington şi a reclamat 4,4 miliarde de dolari compensaţie României, pe baza unei estimări datând din 2011, în contextul în care cota sa a era de 7,4 dolari canadieni, faţă de 0,3 astăzi.

Cumpărate cu sume importante care i-au făcut pe proprietari să părăsească comuna, casele cu porţi din lemn sculptate riscă să se prăbuşească în aşteptarea renovării.

Înainte de preluarea puterii în România de comunişti în 1946, străzile din Roşia Montană găzduiau un cazinou şi birouri de bancă unde căutătorii de aur încă îşi vindeau pepitele.

Ziua Roşiei Montane este „o aniversare neoficială a primei atestări documentare - la data de 6 februarie 131 - a aşezării romane care se afla în spaţiul ocupat acum de satul Roşia Montană”.

Una dintre tăbliţele romane cerate descoperite în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea în galeriile miniere de la Roşia Montană demonstrează atestarea. Tăbliţele cerate consemnează contracte, inventare, acte juridice care constituie unul dintre izvoarele importante ale cunoaşterii dreptului roman. Tăbliţa nr. XVIII păstrează, alături de dată, denumirea aşezării: Alburnus Maior.

Roşia Montană - Cel mai longeviv sit minier tradiţional cunoscut în prezent

Roşia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munţilor Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate şi perioada medievală, în Epoca Modernă şi până în trecutul recent. Mineritul tradiţional, bazat pe iniţiativa familiilor şi a micilor asociaţii de mineri, s-a încheiat odată cu naţionalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006.

Roşia Montană este unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiţionale cunoscute în ziua de azi. Anduranţa sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică şi profundă între fundalul natural şi fenomenele culturale - din adâncul munţilor şi până la suprafaţă, de la morfologia peisajului şi până la flora şi fauna locului şi la comunităţile umane locale, totul poartă amprenta interacţiunii semnificative dintre om şi mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate şi spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global.

80 de km de galerii săpate în munte ce datează din Antichitate

Atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere - de exploatare, de asistenţă, de aerisire şi de evacuare a apei - excavate începând din perioada romană şi continuate în perioada medievală şi modernă, peisajul roman de suprafaţă, peisajul industrial istoric, şi târgul minier Roşia Montană. Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localităţii însumează mai mult de 80 km din care 7 km datează din Antichitate, alcătuind cel mai vast şi mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană.

Din România au fost înscrise până acum pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Delta Dunării, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei,  bisericile de lemn din Maramureş, cetatea Sighişoara, aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania şi fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei.

Sursa: News.ro

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:30

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România

Performance-ul 2025: Nouameapiesă? , pe un text semnat de dramaturgul Peca Ștefan, va fi prezentat, itinerant, în...

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 03:00

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025

Luni, 14 aprilie, de la ora 17.00, la Galeria ARTOTECA a Bibliotecii Metropolitane București (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4), va...

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 01:12

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”

Electric Castle revine între 16 și 20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida cu cea de-a 11-a ediție, reunind peste 200...

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:06

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor, Opera Națională București prezintă publicului două spectacole tematice destinate...

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:00

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului

În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine gazda unuia dintre cele mai rafinate evenimente dedicate muzicii de...

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Muzică-Dans-Arte 11 Aprilie 2025, 06:50

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”

Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025 : concertul Dances of the Night , programat vineri, 11...

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 17:35

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 12:26

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot...

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 06:00
IN ZORI
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
05:00 - 06:00
Espańol 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 06:00
Stagiunea Muzicală Radio (înregistrare RRM de vineri seara)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix ( emisiune muzicală specializată)
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 06:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
05:00 - 06:00
Muzica generației tale
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru