Ziua Culturii Naționale la MNAR
11 Ianuarie 2022, 15:22
Nocturnă muzeală cu acces și ghidaje gratuite
și lansarea BurseiFundației Bonte pentru cercetarea patrimoniului Muzeului Național de Artă al României
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, sâmbătă, 15 ianuarie 2022, Muzeul Național de Artă al României propune publicului un parcurs nocturn a ceea ce reprezintă un adevărat tezaur al patrimoniului național aflat în expozițiile permanente ale Galeriei de Artă Veche Românească și Galeriei de Artă Românească Modernă.
Astfel, acestea vor putea fi vizitate cu acces gratuit de la orele 18:00 și până la orele 22:00 (ultimul acces la orele 21:00).
În Galeria de Artă Românească Modernă se vor organiza ghidaje sub genericul „Sentimentul național în pictura românească modernă” ce vor avea loc la orele 18:00 și 20:00, iar în Galeria de Artă Veche Românească de la orele 19.00. Accesul la ghidaje se va face doar cu înscriere prealabilă la adresa programări@art.museum.ro până vineri, 14 ianuarie, orele 14:00.
Sediul central cu toate Galeriile, inclusiv cea Națională, expozițiile temporare și muzeele satelit se vor putea vizita în program normal sâmbătă, 15 ianuarie 2022, respectiv de la 10:00 la 18:00, în condițiile obișnuite de acces.
***
Sub același semn al celebrării Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Fundația Bonte lansează BursaFundației Bonte pentru cercetarea patrimoniului MNAR. Aceasta va fi oferită prin concurs cercetătorilor care își propun să studieze vastul patrimoniu artistic al MNAR.
„Oferim, împreună cu Fundația Bonte, posibilitatea finanțării generoase a cercetării patrimoniului muzeului nostru, pe durata unui an calendaristic, care sperăm să contribuie la creșterea interesului pentru extraordinarul tezaur artistic național pe care Muzeul Național de Artă al României îl deține” – apreciază Călin Stegerean, director general al MNAR.
„Suntem încantați să fim alături de Muzeul Național de Artă al României în acest demers de sprijin al cercetării patrimoniului național” – apreciază Alain Bonte, președinte al Fundației Bonte.
Detaliile despre bursă, condiții de înscriere, selecție și calendar vor putea fi regăsite pe site-ul MNAR (www.mnar.arts.ro ) și pe pagina de Facebook începând cu data de 15 ianuarie 2022.