Zilele Culturii Austriece la Sibiu – 25-29 octombrie 2019
21 Octombrie 2019, 12:51
@home in Central Eastern Europe. Casă a marilor
Fiice/Heimat bist du grosser Töchter
Sunt celebre sau neştiute. Femeile de ieri şi, în special, de azi,
cele care pun în mişcare regiunea noastră, Europa şi lumea întreagă, constituie
figurile centrale ale Zilelor Culturii Austriece la Sibiu, ce se vor desfăşura
în perioada 25-29 octombrie 2019, la iniţiativa şi în organizarea Ambasadei
Austriei la Bucureşti şi a Forumului Cultural Austriac. Prilejuit de
sărbătorirea Zilei Naţionale a Austriei, pe 26 octombrie, evenimentul este
realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu, Teatrul Naţional „Radu
Stanca“ - Secţia Germană, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul
Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“,
Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“, Consulatul onorific al Austriei la
Sibiu, Consulatul onorific al Luxemburgului la Sibiu, Societatea
româno-austriacă AUSTROM.
Inspirată de un vers al imnului Austriei,
tematica Zilelor Culturii Austriece se află în prim-planul actualităţii în
Europa. Chestiunea drepturilor şi a rolului femeilor în societate va fi
dezbătută de spectacole, forumuri de discuţii, ateliere şi o expoziţie. Forumul
Cultural Austriac Bucureşti a încredinţat direcţia artistică a acestui
eveniment Teresei Leonhard, artistă, profesoară şi cercetătoare austriacă
stabilită la Sibiu.
„În
1761, o trupă de artişti ambulanţi vienezi îşi instalează corturile la Sibiu.
Timp de cinci ani, ansamblul evoluează în clădirea numită azi Casa Artelor, din
Piaţa Mică. Un lucru neobișnuit pentru acea perioadă: conducerea companiei este
deținută de o femeie. Aproape 250 de ani mai târziu, Gertrut (Gertrud)
Bodenburger, cea pentru care Europă Centrală şi de Est însemna cu adevărat
acasă, este figura exemplară ce ilustrează tematica Zilelor Culturii Austriece
la Sibiu 2019. Realizările femeilor nu trebuie expuse doar în versuri de imn –
evenimentul nostru intenţionează să facă auzit glasul acestor „mari Fiice”,
adesea marginalizate, și să readucă la lumină informaţii şi cunoștințe uitate
sau ignorate. Care sunt provocările pentru egalitatea de gen în ziua de azi și
în ce măsură femeile influenţează efectiv procesele sociale la nivel politic,
la optzeci (în România) sau o sută de ani (în Austria) de la introducerea
dreptului lor de vot? În ce condiții lucrează și ce oportunități au la îndemână
femeile din Europa Centrală și de Est? Cum pot studiile de gen să pună în
evidenţă ierarhiile sociale? Aceste întrebări sunt adresate, în diferite forme,
direct publicului – femeilor şi bărbaților, tinerilor și adulților,
austriecilor și românilor. „Looking for Gertrud” (Căutând-o pe Gertrud) –
titlul unui atelier despre acea figură feminină exemplară a secolului al XVIII-lea
menționată mai sus – este în acest sens o invitație la reflecţie și la
identificarea curajoasă şi creativă a „marilor Fiice” ale Europei Centrale şi
de Est, personalităţi care să devină modele pentru prezent şi viitor”, afirmă Teresa Leonhard, directoarea artistică a Zilelor
Culturii Austriece la Sibiu 2019.
Programul
Zilelor Culturii Austriece la Sibiu 2019
25.10.2019,
ora 13:00, Centrul de Informare Turistica din cadrul Primăriei Municipiului
Sibiu, Piața Mare – Vizită
ghidată a expoziţiei „CALLIOPE Austria – Femei în societate, cultură şi
ştiinţă” – pentru pentru elevii Colegiului Naţional „Samuel von
Brukenthal” și studenți ai Universităţii Lucian Blaga Sibiu. Înscriere
prealabilă la: teresa.leonhard@ulbsibiu.ro Eveniment
în limba germană.
25.10.2019,
ora 15:00, Aula Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“ (Piața Huet nr. 5,
Sibiu) – Atelier-performance: „Looking
for Gertrud“.
Atelier-performance dedicat personalităţilor feminine care au marcat istoria. O
călătorie artistică şi creativă realizată pentru elevii Colegiului Naţional
„Samuel von Brukenthal” și studenților ULBS, ce se desfăşoară în contextul
expoziției „CALLIOPE Austria”. Rezultatele atelierului vor fi prezentate cu
ocazia vernisajului expoziției. Înscriere prealabilă la: teresa.leonhard@ulbsibiu.ro
Eveniment în limbile română şi germană.
25.10.2019,
ora 19:00, Centrul de Informare Turistica din cadrul Primăriei Municipiului
Sibiu, Piața Mare - Deschiderea
oficială a Zilelor Culturii Austriece la Sibiu şi vernisajul expoziţiei
„CALLIOPE Austria”Eveniment în
limbile română şi germană
25.10.2019-08.11.2019,
Centrul de Informare Turistica din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, Piața
Mare - Expoziție itinerantă „CALLIOPE
Austria – Femei în societate, cultură şi ştiinţă”. Expoziţia itinerantă „CALLIOPE
Austria – Femei în societate, cultură şi ştiinţă” prezintă o galerie
impresionantă de personalități feminine marcante ale Austriei, figuri publice
care au modelat istoria acestei ţări, începând cu secolul al XVIII-lea si până
în prezent. Purtând numele celei mai înțelepte dintre cele nouă muze ale
antichităţii greceşti, expoziția înfăţişează realizările acestor femei de
excepţie, chestionează modelele sociale clasice și reprezintă un excelent punct
de pornire pentru dezbaterile pe tema egalităţii de şanse. Eveniment în limbile română şi germană
26.10.2019,
ora 13:30, Centrul de Informare Turistica din cadrul Primăriei Municipiului
Sibiu, Piața Mare - Intervenţie artistică
& Forum de discuţii „Marile Fiice? – femei în societate, cultură şi ştiinţă
în România şi în Austria – trecut şi prezent“. Intervenţie artistică si forum de discuţii despre piaţa
muncii, rolurile sociale ale femeilor și provocările actuale în dezbaterea
despre egalitatea de gen. Vor discuta cu Teresa Leonhard (ULBS, director
artistic al Zilelor Culturii Austriece la Sibiu): Daniela M. Stanciu (ULBS,
istoric), Ioana-Narcisa Crețu (ULBS, expert în ştiințele comunicării, membră a
Asociației Femeilor din Sibiu – iniţiatoare a Centrului pentru victimele
violenţei domestice), Georgiana Epure (Asociația pentru Libertate și Egalitate
de Gen), Carmen Tobler (antreprenor şi politician), Hannelore Baier
(cercetător, fost redactor la ADZ, psiholog), Anita Zieher (actriţă), Brigitta
Waschnig (actriţă). Eveniment în limbile
română şi engleză.
26.10.2019,
ora 19:00, TNRS – Sala Studio (Emil Cioran, nr. 1A) - Spectacol de teatru „Lucrând, pentru oameni – Käthe Leichter şi Marie
Jahoda”. Käthe Leichter
(1895-1942) și Marie Jahoda (1907-2001) au fost pionierele cercetărilor în
științele sociale din Austria. Au studiat îndeosebi relațiile de muncă,
problemele în justiție și prejudecățile sociale. În acest spectacol sensibil,
în regia Sandrei Schüddekopf, Anita Zieher și Brigitta Waschnig le înfățișează
pe cele două femei de știință, care au trăit în contextul unei epoci agitate
din punct de vedere politic. Durata – 90 de minute. Bilete şi alte informaţii -
https://www.facebook.com/events/394376014814896/
Eveniment în limba germană, cu
supratitrare în limba română.
27.10.2019,
ora 19:00, TNRS – Sala Studio (Emil Cioran, nr. 1A) – Repetiţie cu public a spectacolului „Mesaje spre univers”, în regia lui
Josef Maria Krasanovsky, producţie a Secţiei Germane a Tearului Naţional Radu
Stanca. Cum arată o repetiție
la teatru? Vreți să priviți peste umerii regizorului, dramaturgului,
designerului de costume ori designerului de lumini când lucrează cu actorii
pentru a crea o piesă, o scenă? Aveţi oportunitatea rară de a asista la o
vizionare publică ce se va desfăşura într-un spațiu marcat cu lumină de lucru.
Actorii poartă costume de mișcare sau unele piese de costum planificate.
Regizorul va întrerupe uneori o scenă. O repetiție publică oferă o
previzualizare a versiunii finale, pe care o puteți urmări în întregime la
premieră. După spectacol aveți ocazia de a discuta cu regizorul, cu echipa
artistică și actorii. Biletele pot fi procurate la intrare. Informaţii
suplimentare - https://www.facebook.com/events/543691282869353/
Eveniment în limbile română şi germană.
28.10.2019,
ora 09:00, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“, Aleea Turnu Roșu, nr. 2
- Lectură performativă „Hot Jobs“. Lectură performativă, în limba germană, a piesei „Hot
Jobs” pentru elevii a două școli de limbă germană din Sibiu. Un text care dă
curaj. Și arată cât de greu este să ai curaj. O piesă destinată tinerilor de 15
ani, de 19 ani, celor care caută de lucru, funcţionari, parașutiști, oameni de
serviciu, șomeri, stagiari și nouă tuturor. Piesa scriitorului și actorului
luxemburghez Raoul Biltgen, stabilit la Viena, în regia lui Daniel Plier, va fi
interpretată de Fabiola Petri (TNRS, Secția Germană), Moira Pawellek și Nils
Jensen (absolvenţi ai Schauspielschule Freiburg, stagiari Erasmus+ ai Secției
Germane a TNRS și ai ULBS). Eveniment realizat în cooperare cu Consulatul
onorific al Luxemburgului. Eveniment în
limba germană.
28.10.2019,
ora 12:00, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Piața Huet, nr. 5 - Lectură performativă „Hot Jobs“. Eveniment
în limba germană.
28.10.2019,
ora 14:00, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe
Socio-Umane, B-ul Victoriei 5-7, Sibiu - Seminar
„Egalitatea în biografiile femeilor”. Seminar interactiv cu Camelia Proca (Asociația pentru
Libertate și Egalitate de Gen) şi Teresa Leonhard (ULBS, Facultatea de Științe
Socio-Umane). Întâlnirea se axează pe căutarea și pe studiul biografiilor
feminine din istorie și din cotidianul propriu, în confruntarea cu experiențele
de discriminare. După seminar are loc un tur ghidat al expoziției „CALLIOPE
Austria”. Înscriere prealabilă la: teresa.leonhard@ulbsibiu.ro Eveniment în limba română.
29.10.2019,
ora 11:00, Piaţa Mare - Paradă a fanfarei
„Salzburgmusi“. Paradă
și concert de muzică austriacă, în Piaţa Mare, în interpretarea ansamblului
„Salzburgmusi”, format din muzicieni din regiunea Salzburg și Hausruckviertel.
Zilele
Culturii Austriece la Sibiu 2019
Informaţii
în timp real - https://www.facebook.com/events/2004654479637581/
Organizatori – Ambasada Austriei la Bucureşti, Forumul Cultural
Austriac Bucureşti.
Parteneri – Primăria Municipiului Sibiu, Teatrul Naţional „Radu
Stanca“ - Secţia Germană, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul
Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, Colegiul Național „Samuel von
Brukenthal“, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“, Consulatul onorific
al Austriei la Sibiu, Consulatul onorific al Luxemburgului la Sibiu, Societatea
româno-austriacă AUSTROM.
Parteneri
media – Allgemeine Deutsche
Zeitung für Rumänien, Hemannstädter Zeitung, Radio România Cultural, Radio
România Antena Sibiului, Sibiu 100, Capital Cultural, Turnul Sfatului, Tribuna.