Ascultă Radio România Cultural Live

Weekend cultural - Recomandări pentru 29 noiembrie - 1 decembrie

Weekend cultural - Recomandări pentru 29 noiembrie - 1 decembrie

01 Decembrie 2024, 02:40

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend.

  • La Sala Radio, vineri, suntem invitați la un concert extraordinar de muzică franceză! Pe scena va urca, alături de Orchestra Națională Radio, celebrul dirijor și compozitor francez Frédéric Chaslin – care a creat Dansul Divei din muzica filmului Al cincilea element (Luc Besson, 1997) și violonista Maria Marica. Dirijor, pianist, compozitor şi scriitor, Frédéric Chaslin este unul dintre cei mai importanți muzicieni francezi contemporani. A studiat la Conservatorul din Paris şi la Mozarteum din Salzburg, începând cariera dirijorală în 1989, ca asistent al lui Daniel Barenboim la Orchestre de Paris şi la Festivalul de la Bayreuth. De-a lungul carierei, a fost aplaudat pe marile scene lirice ale lumii, precum: Staatsoper – Viena, Teatro alla Scala – Milano, Metropolitan Opera – New York, Opera din Rouen, Semperoper – Dresda ș.a. și a dirijat mari orchestre simfonice din Franţa, Austria şi Germania. Programul serii de la Sala Radio se deschide cu Ravel – Suita „Mama mea gâsca”. Concertul va continua cu Chausson – Poème pentru vioară și orchestră, Saint-Saëns – Introducere și Rondo capriccioso pentru vioară și orchestră și se va încheia cu Franck – Simfonia în re minor.

https://salaradio.ro/events/maria-marica-fr-chaslin-orchestra-nationala-radio

  • Turneul „Vioara lui Enescu” ajunge vineri, la Bistrița. Concertul este susținut de Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù „Catedrala” din 1731, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931, Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930 și Mircea Dumitrescu pe o vioară Frères Pierre şi Hippolyte Silvestre din 1835. Alături de cei patru violoniști, pe scena din sinagoga din Bistrița va fi și pianistul Horia Mihail.
  • EXplore Jazz & Classic ne propune un nou concert al celor de la Teen Strings. Acesta este un ansamblu cameral de tineri muzicieni talentați, coordonat de profesorul Nicolae Antonescu, specializat în interpretarea pieselor clasice și moderne într-un stil novator, folosind instrumente cu coarde şi pian. Cu un repertoriu variat, ce include lucrări clasice, muzică pop și piese de film, Teen Strings se remarcă prin interpretări dinamice și aranjamente originale. Vineri vor cânta la Sinaia, la Sala Sala King’s Valley.
  • Filmul „Singur acasă” poate fi vizionat duminică, la Sala Palatului, pe muzica live din film, interpretată de Orchestra Națională Radio. Unul dintre cele mai iubite filme de sărbători, această comedie clasică este acompaniată de partitura fermecătoare și plină de viață a renumitului compozitor John Williams, interpretată live, pe fundalul proiecției, de Orchestra Națională Radio, cu participarea Corului Academic Radio, sub bagheta dirijorului Stefan Geiger.

https://salapalatului.ro/event/

  • Opera „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini revine pe scena din Iași după mai bine de patru decenii. Spectacolele sunt programate vineri și sâmbătă. „Madama Butterfly” este o coproducție între Opera Națională Română din Iași și Opera din București, regizată de Jean Rânzescu.

https://www.operaiasi.ro/

  • Opera Națională București prezintă sâmbătă și duminică, „Oedip” de George Enescu , în regia și coregrafia lui Stefano Poda. Distribuția îi reunește pe baritonul Ionuț Pascu în rolul titular, basul Horia Sandu - „Tirésias”, baritonul Vicențiu Țăranu - „Créon” între alții. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare.

https://operanb.ro/spectacol/oedipe-oedipus/

  • Pe 1 decembrie, pe scena mare a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti se joacă „Secretul familiei Posket”, spectacol ce îşi extrage savoarea şi paleta coloristică vie de sub condeiul celui mai rafinat farceur al teatrului englez din perioada victoriană, Sir Arthur Wing Pinero. Regizorul Dan Tudor, recunoscut pentru spiritul ludic şi invenţiile regizorale reușite, împreună cu o distribuţie excepțională, îmbracă o poveste fără vârstă cu interpretări actoriceşti suculente, cizelate cu fineţe.

https://www.tnb.ro/ro/secretul-familiei-posket

  • Secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri premiera spectacolului „Nunta însângerată”, bazat pe textul lui Federico Garcia Lorca, în regia lui Hunor Horvathora 19:00, la Sala Mare a TNRS. Întreaga comunitate se pregătește de o mare nuntă. Însă, în ciuda entuziasmului general, câțiva oameni nu așteaptă cu nerăbdare acest eveniment. În timp ce mama mirelui se teme că această căsătorie va marca o ruptură definitivă între ea și fiul său, viitoarea mireasă încearcă în zadar să-l uite pe Leonardo, care s-a căsătorit la rândul său.
  • La teatrul Apropo, duminică are loc premiera spectacolului „Fericirea” de Eric Assous. Regia: Cosmin Creţu. Ce faci când „ea”, după o aventură de o noapte, te încuie in casă și nu te lasă să pleci? Ce faci când „el” îți pică pe cap în toiul nopții, cu bagajul in mână, și te anunță că s-a hotărât să se mute la tine? Dar mai ales, ce faci atunci când cauți FERICIREA alături de o persoană total nepotrivită? În povestea lui Eric Assous, Louise și Alexandre încearcă să răspundă la aceste întrebări într-un adorabil joc al compromisurilor.

https://teatrulapropo.ro/fericirea/

  • De vineri intră pe marile ecrane „Emilia Pérez”, musicalul-eveniment al lui Jacques Audiard, cu Zoe Saldaña, Karla Sofía Gascón, Selena Gomez și Adriana Paz. Un lider de cartel, o avocată curajoasă și o decizie care schimbă totul. Povestea asta a cucerit Cannes-ul și este propunerea Franței pentru Oscar. Emilia Pérez este o poveste despre patru femei fascinante și puternice, fiecare urmărindu-și propria fericire, într-un musical dublu premiat la Cannes: Premiul Juriului și Premiul pentru cea mai bună actriță, care a mers către Karla Sofía Gascón, Zoe Saldaña, Selena Gomez și Adriana Paz.

https://www.cinemagia.ro/filme-in-curand/

  • Filmul „Eretic: Labirintul morții”, în regia lui Scott Beck, Bryan Woods cu: Hugh Grant, Sophie Thatcher, Chloe East, intră în acest weekend în cinematografe. Două tinere misionare bat la ușa domnului Reed, un bărbat cu un aspect aparent inofensiv. După ce sunt invitate în casa domnului Reed, cele două primesc o lecție înfricoșătoare despre pericolele credinței și despre consecințele naivității.

https://www.cinemagia.ro/filme-in-curand/

  • Filmul de animație „Vaiana 2” are premiera în acest weekend. Regia: Dana Ledoux Miller, Jason Hand, David G. Derrick Jr. Cu: : Auli'i Cravalho, Dwayne Johnson, Alan Tudyk. După ce primește pe neașteptate chemarea strămoșilor ei, Moana pornește într-o călătorie periculoasă pe mările îndepărtate ale Oceaniei, pentru o aventură cum n-a mai trăit vreodată.

https://www.cinemagia.ro/filme-in-curand/

  • Pentru prima oară în istoria sa, Biblioteca Academiei Române scoate la lumină pentru public una dintre cele mai importante colecții de grafică deținute: gravura olandeză, având ca temă principală peisajul. Este vorba despre o veritabilă comoară, reunind semnături răsunătoare ale școlii de peisagiști olandezi, printre care se numără Rembrandt van Rijn, nume sinonim cu măiestria în arta plastică. Pictor de prestigiu, dar și gravor dăruit, Rembrandt van Rijn a adus un suflu nou în arta vremurilor sale, stilul său fiind descris de istoricul de artă Filippo Baldinucci, în 1686, ca fiind „extrem de bizar”. Rembrandt a lăsat posterității circa 300 de gravuri, dintre care trei vor putea fi admirate acum și de iubitorii de artă români în Sala „Theodor Pallady” de la Biblioteca Academiei Române.
  • La Muzeul Municipiului București puteți vizita expoziția tematică „Portretul: Imagine şi Oglindire”. Noua expoziție, care va putea fi văzută în spațiul rezervat Pinacotecii MMB, la etajul Palatului Suțu, va avea cel puţin două maniere de a fi explorată de vizitatori. Pe de o parte, pe linia verticală a cronologiilor de reprezentare a portretului. Pe de altă parte, pe linia orizontală de reprezentare a portretului, şi anume unul imaginat, ideal, de la tiparul canonic la abstractizările contemporane. Separat, vor putea fi descoperite o serie de pasaje diferite de reprezentare pe care le datorăm evoluţiei tehnologiei. Portretul static, studiat, de atelier sau de cabinet, este alăturat portretului imortalizat instantaneu, unde imaginea clipei este mereu prezentă. Cromatica este și ea în măsură să redefinească mesajul, să reflecte un ideal nemărturisit de reprezentare al autorului. În expoziție vor fi incluse și reprezentări îndepărtate ale chipului portretizat plastic, de la desprinderea de închipuire, asemănare cu zeii sau tiparul de frumusețe clasică la imaginea reală, cultivată curajos de civilizația greco-romană.

https://muzeulbucurestiului.ro/

  • În data de 1 decembrie 2024, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Theodor Pallady și Muzeul K.H. Zambaccian vor fi deschise cu acces gratuit pentru public. La Muzeul Național de Artă al României puteți vizita expoziția „Dissonance – Platform Germany #3”, realizată cu sprijinul Künstlerhaus Bethanien Berlin. Aceasta reunește 75 de lucrări de artă contemporană în tehnici diverse realizate de 43 de artiști internaționali născuți după anul 1972, care trăiesc și lucrează în Germania.

https://mnar.ro/

Weekend cultural - Recomandări pentru 21-23 februarie
Muzică-Dans-Arte 20 Februarie 2025, 17:04

Weekend cultural - Recomandări pentru 21-23 februarie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 21-23 februarie
Ziua Solidarității româno-polone sărbătorită printr-un recital la Muzeul Józef Piłsudski din Sulejówek
Muzică-Dans-Arte 20 Februarie 2025, 13:28

Ziua Solidarității româno-polone sărbătorită printr-un recital la Muzeul Józef Piłsudski din Sulejówek

Institutul Cultural Român de la Varșovia și Muzeului Józef Piłsudski din Sulejówek, în...

Ziua Solidarității româno-polone sărbătorită printr-un recital la Muzeul Józef Piłsudski din Sulejówek
Visuali Italiane 2025 aduce în România cele mai noi filme italiene:  noul film al lui Luca Guadagnino în avanpremieră
Muzică-Dans-Arte 20 Februarie 2025, 11:27

Visuali Italiane 2025 aduce în România cele mai noi filme italiene: noul film al lui Luca Guadagnino în avanpremieră

Festivalul „Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România” , ajuns la a patra ediție,...

Visuali Italiane 2025 aduce în România cele mai noi filme italiene: noul film al lui Luca Guadagnino în avanpremieră
„The Magic of Quincy Jones” la Sala Radio
Muzică-Dans-Arte 20 Februarie 2025, 11:23

„The Magic of Quincy Jones” la Sala Radio

Joi, 27 februarie 2025 (de la 19.00), Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru ne invită la un nou concert din seria...

„The Magic of Quincy Jones” la Sala Radio
Festivalul Filmului Francez revine între 20 și 30 martie 2025 în 12 orașe din România, deschizând sezonul de evenimente „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ”
Muzică-Dans-Arte 20 Februarie 2025, 11:20

Festivalul Filmului Francez revine între 20 și 30 martie 2025 în 12 orașe din România, deschizând sezonul de evenimente „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ”

Institutul Francez din România prezintă cea de-a 29-a ediție a Festivalului Filmului Francez - Échos , care va...

Festivalul Filmului Francez revine între 20 și 30 martie 2025 în 12 orașe din România, deschizând sezonul de evenimente „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ”
Dirijorul Roberto Forés-Veses și pianistul Alexandre Tharaud vor concerta la Ateneul Român cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, pe 20 și 21 februarie
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2025, 16:07

Dirijorul Roberto Forés-Veses și pianistul Alexandre Tharaud vor concerta la Ateneul Român cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, pe 20 și 21 februarie

Orchestra Filarmonicii George Enescu va susține două concerte simfonice extraordinare pe 20 și 21 februarie, aducând pe...

Dirijorul Roberto Forés-Veses și pianistul Alexandre Tharaud vor concerta la Ateneul Român cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, pe 20 și 21 februarie
Galerii din Belgia, Germania, Austria și Polonia se alătură  celor mai importante galerii de artă din România  la cea de-a treia ediție RAD ART FAIR
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2025, 12:21

Galerii din Belgia, Germania, Austria și Polonia se alătură celor mai importante galerii de artă din România la cea de-a treia ediție RAD ART FAIR

București, 19 februarie - RAD ART FAIR, târgul de artă contemporană al celor mai importante galerii din România,...

Galerii din Belgia, Germania, Austria și Polonia se alătură celor mai importante galerii de artă din România la cea de-a treia ediție RAD ART FAIR
Primul Bust de copil sculptat de Constantin Brâncuși în 1906, în exclusivitate la Galeriile Artmark
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2025, 12:18

Primul Bust de copil sculptat de Constantin Brâncuși în 1906, în exclusivitate la Galeriile Artmark

Expoziție omagială, 149 de ani de la nașterea artistului. Constantin Brâncuși (19 februarie 1876, Hobița, România – 16 martie...

Primul Bust de copil sculptat de Constantin Brâncuși în 1906, în exclusivitate la Galeriile Artmark
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 21:00
Călătorie în jurul lumii
Ascultă live Radio România Cultural
19:05 - 22:00
ARENA NAŢIONALĂ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
19:00 - 20:00
Français 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
19:00 - 20:00
TOTUL DESPRE ROMÂNIA (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
19:00 - 19:26
Italiano 2
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
18:00 - 20:00
TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru