Viața marilor artiști - Matisse
27 Februarie 2020, 06:15
Original în tot ceea ce a creat, Henri-Émile-Benoît Matisse (1869 - 1954) a fost un pictor francez, cunoscut în special pentru modul fluid și inovator în care folosea culorile. A fost pictor, desenator, tipograf și sculptor. Împreună cu Pablo Picasso și Marcel Duchamp, este considerat unul din artiștii care au revoluționat arta modernă la începutul secolului XX.Matisse nu era niciodată preocupat de detaliile picturilor, dincolo de a reda subiectul în forma sa cea mai simplă și corectă, foarte stilizată. De aceea, operele sale au fost adesea asociate cu fauvismul (curent formalist în pictura franceză de la începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure și renunțând la perspectivă).