Vernisajul expoziției Harun Farocki –Ar trebui ca realitatea să înceapă

Harun Farocki

În colaborare cu Antje Ehmann

Ar trebui ca realitatea să înceapă

Curator: Diana Marincu

Perioada expoziției: 1 –31 octombrie 2020

Locul de desfășurare: Fundația Art Encounters

Bd. Take Ionescu 46C (Casa ISHO), Timișoara

Orarul de vizitare a expoziției:

Marți –vineri: 12:00 –19:00

Sâmbătă: 11:00 –17:00

Organizatori: Fundația Art Encounters, Centrul Cultural German Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara

Cu sprijinul: Goethe-Institut Bucuresti și Harun Farocki GbR

Partener instituțional: Neuer Berliner Kunstverein

Partener strategic: Asociaţia Timișoara 2021 –Capitală Europeană a Culturii

Fundația Art Encounters și Centrul Cultural German Timișoara vă invită joi, 1 octombrie 2020 de la ora 18:00 la turul de presăși de la ora 19:00 la vernisajul expoziției Harun Farocki –Ar trebui ca realitatea să înceapă.

Alături de noi vor fi Antje Ehmann, coautoarea unei părți semnificative din lucrările prezentate, Diana Marincu, curatoarea expoziției, și Mona Petzek, directoarea Centrului Cultural German Timișoara.

Vernisajul va avea loc la sediul permanent al Fundației Art Encounters, Bd. Take Ionescu46C (Casa ISHO), Timișoara.

Vă așteptăm cu drag!

Harun Farocki(1944 –2014) este unul dintre cei mai importanți cineaști germani, cu o operă prolifică de mai mult de o sută de filme, cunoscut datorită vocii sale singulare nu doar în ceea ce privește latura experimentalăa abordării imaginii și a montajului, cât mai ales a incursiunilor critice pe care le face în micronarațiunile despre istorie, mentalități și realități politice în măsură să portretizeze procese sau fenomene sociale mai largi, prin intermediul imaginii. În opinia lui, angajamentul politic este strâns legat de producția vizuală, în special de capacitatea ei de a-și trăda propriile fracturi, limite și instrumentalizări. Astfel se creeazăși tensiunea dintre vizibilitate și reprezentativitate în raport cu instituțiile care produc și circulă imaginile.

În calitate de regizor, scenarist, autor, Farocki a creat o operă cinematograficăși artistică greu de încadrat într-un gen singular, vehiculându-se atât termenii de film documentar sau eseu filmic, cât și cei de instalație media sau video art, în funcție de temele și de varietatea formală cu care le tratează. De la filme realizate pentru televiziunea germană, la filme de lung metraj prezentate în importante festivaluri internaționale, mai târziu la instalații special concepute pentru spații dedicate artei, creația lui Farocki trasează simultan și un nivel autoreferențial și autoreflexiv al filmului, care aduce în permanență în prim plan dialogul dintre imagine și imagine. De asemenea, strategiile pe care le întrebuințează în formularea propriului limbaj filmic au fixat câteva concepte importante: soft-montage, prin care autorul înlocuiește secvențialitatea cu simultaneitatea imaginilor, care se completează, echilibrează sau reevaluează reciproc; operational images, imagini tehnice și funcționale care definescun nou regim al vizualității, în care dispozitivele și algoritmii cu care lucrează produc imagini nefiltrate de ochiul uman; found footage, imagini existente, găsite și recontextualizate, care trădează apetitul său pentru cercetare și arhivare; imaginea digitală, o turnură care reevaluează gramatica vizuală a imaginii printr-un set de criterii noi și fluide.

Expoziția de față reprezintă o selecție din filmele, video-urile și instalațiile lui Harun Farocki create între anii 1980 și 2014, o parte dintre ele în colaborare cu artista și regizoarea Antje Ehmann (n.1968), alături de care a lucrat de la începutul anilor 2000. Punctul nodal al expoziției îl constituie nu doar deconspirarea multiplelor coduri prin care este programat și instrumentalizat câmpul vizual din care autorul extrage imaginile, ci în special utilizarea montajului ca instrument al gândirii. Montajul, așa cum îl înțelege Farocki, ia adesea forma unor analogii lingvistice, a unor nișe care despart și apropie simultan imaginile, a unor gesturi cu caracter indexical, a unei metafore care înseamnă „transfer”. Imaginea șicontra-imaginea, prin repetiție, reevaluare, echilibrare sau completare reciprocă, solicită intervenția privitorului pentru a transforma imaginile în realități politice comprehensibile.

Titlul expoziției, inspirat de eseul omonim al lui Harun Farocki din 1988, tradus în limba engleză în 1992, care a stat la baza filmului Imaginilelumiișiinscripția războiului[Bilder der Welt und Inschrift des Krieges], sugerează un moment de răscruce, un gest care poate declanșa o turnură a unei situații intolerabile. În mod specific, ce reclamă această sintagmă este blocarea accesului la armele atomice și readuce în prim plan o afirmație a filosofului Günther Anders,care subliniază eșecul Aliaților din al Doilea Război Mondial de a bombarda accesul spre lagărul de la Auschwitz și de a opri viitoarele crime. Ar trebui ca realitatea să înceapă pentru a înțelege ceea ce nu se poate vedea, deși este acolo.

Situată în continuitate și în dialog cu cele două expoziții precedente care au avut loc în România dedicate cineastului german (tranzit.ro / Iași, 2018 și Goethe Institut Bukarest, 2019), această expoziție propune câteva secvențe tematice prin care pot fi distilate filmografia și activitatea artistică ale lui Harun Farocki pe o perioadăextinsă de timp, punctând în special lucrările sale intrate deja în circuitul expozițional internațional. Observator critic și nuanțat al transformărilor societății și al istoriei imaginii, Harun Farocki este numit un „artist-arheolog / alegorist-arhivist” de către Thomas Elsaesser, regretatul teoretician al filmului care a dedicat ample studii filmelor realizate de Farocki. Această calitate a sa urmărește trei stadii de analiză–detectarea, documentarea și reconstrucția –care întotdeauna scot la iveală codurile de organizare a culturii vizuale în raport cu relațiile de putere pe care le mobilizează .

O secțiune a expoziției este concentrată asupra instalațiilor video pe mai multe canale care constituie ceea ce Farocki numea „o arhivă de expresii filmice” sau un „dicționar cinematografic”, bazat pe extrase din istoria filmului, found footage,și pe metoda de alăturare a acestor fragmente, prin soft-montage, ca parte dintr-un proiect iconologic aproape warburgian –un spațiu al gândirii și cartografierii vizuale experimentale. Punctul de pornire, video-ul pe două canale Interfață[Schnittstelle](1995), reprezintă cea mai importantăars poeticaa cineastului și elementul de turnură în ceea ce privește felul în care „imaginea comentează imaginea” și punctul care leagă activitatea scrisului de cea a montajului: „Scriu în imagini, apoi citesc prin ele.” Instalația video Tropi de război[Tropen des Krieges](2011), realizată împreună cu Antje Ehmann din fragmente ale filmelor de război cunoscute, decontextualizate și rearanjate conform proiectului iconologic prezentat în primul video –orizontalitate și simultaneitate –, revine la unul dintre motivele care traversează opera lui Farocki, un motiv cinematografic recurent, acela al războiului, deconstruit aici și clasificat în gesturi specifice. Video-ul scurt Sincronizare[Synchronisation] (2006, coautor Antje Ehmann) adaugă încă un strat problematicii semnificanților cu care lucrează filmul, iar dublarea în șapte limbi a celebrei scene din Taxi Driver sădește îndoiala cu privire la fidelitatea discursului personajului care se privește în oglindă.

O altă secțiune este dedicată filmelor-eseu despre istoria în imagini a lagărelor de concentrare naziste și politica unei noi tipologii vizuale generate de băncile de date și arhivele de imagini operative, care includ „mai multe imagini decât poate cuprinde ochiul”. Eșecul de a înțelege ceea ce camerele de supraveghere și de direcționare a rachetelor militare au surprins în survolajele lor este dovedit în filmul Bilder der Welt und Inschrift des Krieges(1988) printr-un amplu material vizual descifrat de autor în relație cu fotografii surprinse de unitățile SS (imagini care trebuie privite în pofida neputinței noastre de a le privi așa cum ar cere-o, în pofida a tot, după cum ar spune Georges Didi-Huberman), dar și în relație cu alte referințe culturale. Camuflajul este unul dintre elementele cheie care marchează întreaga argumentație a autorului, prin machiajul femeilor care fac reclamă la farduri, a vălului femeilor algeriene sau a laboratorului de apă din Hanovra. Fotografiile aeriene cu scop militar și filtrarea științifică a acestora printr-o serie de parametrii de analiză blochează vederea în ciuda cantității de informație existente, transformând observatorul fie într-un complice, fie într-o victimă (Christa Blümlinger). În relație cu acest film-eseu, lucrareaRăgaz[Aufschub](2007) pornește de la o filmare alb-negru găsită de autor, cu lagărul de tranzit Westerbork, care inițial fusese o tabără a persoanelor refugiate din Germania nazistă, iar mai apoi, după ocuparea Țărilor de Jos de către Germania, transformată în lagăr de tranzit și de detenție. Farocki asociază aici imaginile activităților zilnice ale deținuților cu inserturi de informații care de cele mai multe ori anunță ororile care au urmat pentru ei. În contrapunct cu aceste două filme, video-ul Transmitere[Übertragung](2007) funcționează ca un catalog al gesturilor ritualice prin care mâinile oamenilor evocă urmele istoriei înscrise în monumentele comemorative pe care le vizitează.

A treia secțiune tematică a expoziției urmărește un alt subiect recurent al creației lui Farocki –munca, văzutăprin prisma mutațiilor suferite și a valorizării sau reprezentării acesteia în context social-politic. Amplul proiect realizat împreună cu Antje Ehmann începând cu 2011Munca într-un singur cadru[Labour in a Single Shot]este prezentat aici într-o formulă de 5 extrase din arhiva video care cuprinde ateliere ale celor doi autori în aproximativ 20 de țări din lume (14 până la moartea prematură a lui Harun Farocki în 2014 și alte câteva ulterior). Această serie de video-uri a pornit de la urmărirea unor munci variate, repetitive și adesea invizibile, care pun în evidență atât truda fizicăși percepția asupra ei, cât și posibilitatea de a țese o narațiune în jurul acestei acumulări de secvențe de câte 1-2 minute neîntrerupte. Întrebările celor doi autori au în vedere ce este ascuns sau chiar inimaginabil în ce privește activitățile de lucru surprinse, care munci se regăsesc cu precădere în centrul unui orașși care la periferie, ce este caracteristic domeniului muncii sau, dimpotrivă, neobișnuit, în fiecare oraș? În relație cu acest proiect, un alt video, In-formare[Aufstellung](2005), vorbește despre istoria migrației din Germania și reprezentarea pictografică a acesteia de-a lungul timpului în manuale școlare, ziare sau alte publicații, filtrând critic incapacitatea simbolurilor grafice și a diagramelor de a reprezenta fenomenul migrației și de a oglindi just realitatea.

BIOGRAFII

Antje Ehmann(n. 1968)este curator și artist. Trăiește și lucrează la Berlin. Proiectele sale curatoriale includ: HarunFarocki & Hito Steyerl. Life Captured Still(cu Carles Guerra), Galerie Thaddaeus Ropac, Londra, 2020;What Ought To Be Done? Work & Life(cu Eunhee Kim), Muzeul Național de Artă Modernăși Contemporană, Seoul, 2018;Harun Farocki –By other Means(cu Carles Guerra), n.b.k., Berlin, 2017; Harun Farocki. First Time in Warsaw,Centrul de Artă Contemporană Ujadowski Castle, Varșovia, 2012. Proiecte artistice / expoziții / acțiuni (selecție): Labour in a Single Shot.Proiect de durată, în desfășurare 2011 –2014 cu Harun Farocki, din 2017 cu Eva Stotz; How shall I name what I am missing? (cu Jan Ralske), Forum Expanded, Berlin, 2015; War Tropes(cu Harun Farocki), Gorki Theater, Berlin, 2011; X-Apartments Johannesburg(cu Harun Farocki), Johannesburg, 2010; Feasting or Flying(cu Harun Farocki), Moderna Galerija Ljubljana, 2009; Wege / Paths & Counter Music, Fundación Dodeca, Montevideo, 2005; UrbanTransformations, Goethe-Institut, Toronto, 2005; Shrinking Cities, KW Institut de artă contemporană, Berlin, 2004.

Harun Farocki(1944–2014) a fost un cineast, artist și autor german, cunoscut pentru filmele sale, video-instalațiile și scrierile lui, care au cuprins de la filme-eseu,la lucrări video create pornind de la found footagedin diverse surse, materiale provenind din camerele de supraveghere și ceea ce el numea „imagini operative”. După mutarea în Berlinul de Vest, a studiat la Academia Germană de Film și Televiziune (1966-1968) pânăcând a fost exmatriculat alături de colegii săi Hartmut Bitomsky, Wolfgang Petersen și Holger Meins, pentru activismul radical în care au fost implicați. A lucrat la scriitor și editor pentru revista Filmkritikdin 1974 până în 1984. În 1969 Farocki a realizat filmul agit-prop Nicht löschbares Feuercare explora efectele napalmului foloosit în timpul războiului din Vietnam și care a devenit un film de referință. Următoarele sale filme, Zwischen zwei Kriegen(Between Two Wars), Etwas wird Sichtbar(1982; Before Your Eyes, Vietnam), Bilder der Welt und Inschrift des Krieges(1988; Imaginilelumiișiinscripția războiului), i-au construit o receptare criticăimportantă care l-au impus ca referință pentru generații întregi de regizori și gânditori politici. A lucrat ca profesor la Universitatea California din Berkeley (1993–1999) și la Academia de Arte Vizuale Viena (2004–2011). Începând cu instalația pe două canale Schnittstelle(Interfață) din 1995, lucrările sale au intrat în circuitul artelor vizuale –muzee, galerii, bienale. Instituțiile prestigioase care le-au expus cuprind: Museum of Modern Art, New York; New Museum of Contemporary Art, New York; Malmö Konstmuseum –Malmö; Centre Georges Pompidou, Paris; MUMOK. Museum Moderner Kunst, Viena; ZKM, Karlsruhe, Karlsruhe; Shanghai Art Museum, Shanghai,Taipei Fine Arts Museum, Taipei; Museum Boijmans deBeuningen, Rotterdam; Museum Ludwig, Köln; SMAK. Stedelijk Museum voorActuele Kunst, Gent; documenta 12, Kassel; 11. Biennale de l'Image en MouvementCentre pour l'image contemporaine Saint-Gervais, Genève; Prague Biennale 3, Praga; The Encyclopedic Palacea 55-a ediție a Bienalei de la Veneția; All the World's Futuresa 56-a ediție a Bienale de la Veneția.

Lucrările prezentate în expoziție:

Harun Farocki, Interfață[Schnittstelle]1995, video pe două canale, color, cu sunet, 23 min.Această lucrare a fost produsă de Musée d'art moderne de Villeneuve d'Ascqpentru expoziția The World of Photographydin 1995 și expusă după aceea foarte frecvent, de exemplu la Centrul Georges Pompidou din Paris (1996), la Museet for samtidskunst, Oslo (2007), la Jeu de Paume, Paris (2009), Center for Contemporary Art FUTURA, Praga (2015) și multe altele. În acest video autorul folosește extrase din mai multe filme anterioare (ex: Videogramele unei revoluții, Nicht löschbares Feuer, Bilder der Welt und Inschrift des Krieges) pentru a arăta felul în care „imaginea comenteazăimaginea”, asociind montajul filmului –soft-montage–cu procesul gândirii. Gestul mâinii care taie filmulși apăsarea butoanelor mesei de editare digitală creează o paralelă între țesutul pielii autorului și materialitatea filmului, respectiv între atingerea butoanelor și apăsarea tastelor mașinii de scris. Simultaneitatea și succesiunea imaginilor este explicată de autor prin relația care se creează între imaginile care se completează echilibrează sau reevaluează reciproc pe parcursul procesului.

Harun Farocki & Antje Ehmann, Tropi de război [Tropen des Krieges], 2011, instalație video pe cinci canale, a/n și color, cu sunet, 35 min.

Canalul 1: „Tropi de război 1: Atenție" Video, 5'33''

Canalul 2: „Tropi de război 2: Unde este Elbe 14?" Video, 8'02''

Canalul 3: „Tropi de război 3: Suvenir" Video, 5'13''

Canalul 4: „Tropi de război 4: Conectare" Video,10'04''

Canalul 5: „Tropi de război 5: Să te uiți și să privești" Video, 6'35''

Această instalație video a fost produsă pentru festivalul Kleist de la Teatrul Maxim Gorki din 2011 și examinează o serie de extrase din filme de război cunoscute, pe care autorii le ordonează în cinci capitole: Atenție;Unde este Elbe 14?; Suvenir; Conectare; Să te uiți și să privești.

„Vizionând nenumărate filme de război am întâlnit o serie de figuri de stil care reapar continuu în diferite feluri. De fapt, nu există niciun film de război în care ororile războiului să nu apără pe fețele personajelor într-un moment de epifanie: acțiunea îngheață, ochii sunt larg deschiși, doresc să nu vadă, dar nu se pot opri din privit.” (Harun Farocki și Antje Ehmann)

Harun Farocki & Antje Ehmann, Sincronizare, 2006, video, color, cu sunet, 3 min.

Acest video a fost produs pentru expoziția Cinema like never beforecare a avut loc la Fundația Generali din Viena (curatori: Harun Farocki & Antje Ehmann) și a fost dedicată întrebărilor legate de felul în care lucrările artistice și spațiile de artă relaționează cu filmul și cu cinematografia.

„Vrem să aducem filmul înspațiul expozițional, dar nu vrem să transformăm spațiul de artă într-un nou cinematograf. Îl vedem ca o cameră de montaj, un laborator de cinema.” (Harun Farocki & Antje Ehmann). Video-ul Sincronizarereia de cinci ori celebra scenă din Taxi Driver în care Travis Bickle vorbește cu propria reflexie în oglindă, dublată în patru limbi diferite, alături de originalul în engleză: germană, franceză, italiană și spaniolă.

Harun Farocki, Imaginilelumiișiinscripția războiului[Bilder der Welt und Inschrift des Krieges], 1988, film de 16mm, color, cu sunet, 75 min.

Acesta este unul dintre cele mai cunoscute filme realizate de Farockiși printre cele mai mult discutate, iar textul cu care regizorul a acompaniat filmul a generat multe dintre studiile, recenziile și interpretările de care s-a bucurat. Subiectele războiului, a lagărelor de concentrare naziste, a mecanismelor de supraveghere și a surplusului de imagini, imaginioperative traversează filmul și conectează diferite fire narative: povestea celor doi prizonieri care au scăpat de la Auschwitz, eșecul interpretării imaginilor aeriene militare stocate în băncile de date; originea fotogrammetriei, nașterea perspectivei renascentiste, camuflajul feminin etc. Pornind de la o serie de reflecții în ceea ce privește interpretarea imaginii, autorul asamblează un bogat material vizual, structurat în grupaje și repetiții, care are diferite surse, scopuri și forme: arhiva fotografiilor aeriene surprinse de americani în aprilie 1944; fotografiile femeilor algeriene realizate de Marc Garanger; desenele din lagăr ale lui Alfred Kantor și multe altele .

Harun Farocki, In-formare[Aufstellung], 2005, video, a/n și color, fără sunet, 16 min.„Diagramele folosite pentru a reprezenta coșurile de cumpărături ale consumatorilor, deficitul de pensii sau migrația sunt anacronice, ne duc înapoi la alegorii politice din secolul al XIX-lea. Fie că sunt pictograme sau simple grafice cu bare sau custructură radială, toate reprezentările lor abstracte prezintă o neputințăînduioșătoare. Am luat exemple de diagrame culese din ziare, manuale școlare și publicații oficiale și le-am folosit ca să reconstruim istoria migrației în Republica Federală Germania. Prin urmare, ceea ce căutăm săfacem este o critică conceptuală a modului în care este prezentată migrația, urmărind pictogramele și simbolurile până la originea lor și examinându-le conținutul de care nici ele nu sunt conștiente.” (Harun Farocki)

Harun Farocki, Răgaz [Aufschub],2007, video, a/n, fără sunet, 40 min.Acest film asamblează materialul filmat în 1944 de Rudolf Breslauer în lagărul nazist Westerbork (care inițial fusese o tabără a persoanelor refugiate din Germania nazistă, iar după ocuparea Țărilor de Jos de către Germania, a fost transformată în lagăr de tranzit și de detenție a evreilor). Alături de filmări, autorul descoperăcâteva elemente interesante: cartoanele de inserturi textuale, sigla care fusese concepută pentru acest lagăr,trădându-i dubla funcție –de tabără de muncăși de antecameră a exterminării, și scenele contradictorii, care par desprinse dintr-un film de publicitate.

Harun Farocki,Transmitere [Übertragung], 2007, video, color, cu sunet, 43 min. Autorul filmează câteva monumente comemorative în piatră care atrag cohorte de turiști și de pelerini care le ating în încercarea de a se conecta cu memoria spirituală a celor dispăruți sau cu un trecut cultural pe care încearcă să-l acceseze. Printre obiectivele filmate se numără: Memorialul Veteranilor din Vietnam, Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, La Bocca della Verità, lângă Biserica Sfintei Maria din Roma, Pasul diavolului din Catedrala din München, monumentul de la Buchenwald. Această lucrare a fost expusă la Museum of Modern Art / PS1, New York (2011), Tel Aviv Museum of Modern Art, Tel Aviv (2013), la cea de-a 55-a ediție a Bienalei de artă de la Veneția (2013), Palais de Tokyo (2014), Kyoto MunicipalMuseum of Art, Kyoto (2015) și altele.

Antje Ehmann & Harun Farocki, Munca într-un singur cadru [Labour in a Single Shot], 2011-în desfășurareCele 5 calupuri de video-uri sunt grupate în funcție de țările din care provin: Bengaluru, Berlin, Boston, Johannesburg, Rio de Janeiro.Arhiva totală cuprinde mai mult de 300 de video-uri, în 20 de țări din lume.Alături de video-uri sunt prezentate logo-urile realizate de Alice Creischer și Andreas Siekmann pentru fiecare oraș. Cercetările la fața locului ale autorilor au generat, de asemenea, o bancă de date despre economie, sindicate, salariul minim pe economie, greve etc., care pot fi consultate pe website-ul proiectului: https://www.labour-in-a-single-shot.net/

Proiectul Munca într-un singur cadrua fost prezentat la cea de-a 56-a ediție a Bienalei de artă de la Veneția în 2015, Haus der Kulturender Welt, Berlin (2015), Fondazione Mast, Bologna (2017), Haus der Kunst, München (2017), Muzeul Național de Artă Modernăși Contemporană din Seoul (2018) și în multe alte expoziții.„Obiectul anchetei este „munca”: plătităși neplătită, materialăși imaterială, foarte tradițională sau complet nouă. În unele țări africane, o întreagă familie trăiește de pe urma cultivării unei mici fâșii de pământ de lângăautostradă. În multe țări europene, agricultorii supraviețuiesc lăsându-și solul necultivat și fiind plătiți pentru aceasta, un aranjament monitorizat prin sateliți.Sarcina astfel stabilită aduce direct în discuție problemele fundamentale ale formei cinematografice și dă naștere unor întrebări esențiale despre însuși procesul de realizare a filmelor. Aproape fiecare formă de muncă este repetitivă. Cum poți găsi un început și un sfârșit atunci când o surprinzi? Camera trebuie să stea nemișcat sau să se miște? Cum să filmezi cât mai bine și mai interesant coregrafia unui flux de lucru într-un singur cadru? Cu toate acestea, rezultatele atelierului arată căun singur cadru de 1-2 minute poate crea deja un fir narativ, suspans sau surpriză.” (Harun Farocki și Antje Ehmann).

Programul complementar expoziției cuprinde:

12 octombrie, ora 18:00

Fundația Art Encounters

Lansarea cărții Zece, douăzeci, treizeci, patruzeciFragment al unei autobiografii, Antje, Ehmann (ed.), Babias, Marius (ed.), traducere: Christian Ferencz-Flatz, IDEA Design & Print Editură, Cluj, 2019

25 octombrie, ora 18:00

Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi

”Proiecție specială a filmului In Comparisonde Harun Farocki, în cadrul Bienaleide arhitectură–Beta 2020 și dezbatere publică

În relație cu expoziția, revista IDEA artă+ societateva dedica un dosar special creației luiHarun Farockiși temelor cele mai importante care suscită încă studii critice și reflexii teoretice.

Cofinanțatori: AFCN, Consiliul Judeţean Timiş, Casa de Culturăa Municipiului Timișoara

Parteneri culturali și colaboratori: Institutul Cultural Român, BETA –Bienala timişoreană de arhitectură

Parteneri media: Radio România Cultural, The Institute, Observator Cultural