Tragedia shakespeareană „Otello” de Giuseppe Verdi, transmisă în cadrul Serii de Operă Online
13 Aprilie 2020, 15:05
Opera Națională București prezintă iubitorilor genului liric spectacolul „Otello” de Giuseppe Verdi, în regia lui Giancarlo del Monaco, în cadrul programului Seri de Operă Online. Evenimentul va avea loc astăzi, 13 aprilie 2020, începând cu ora 18:30 pe pagina de Facebook a Operei Naționale București și în link-ul www.operanb.ro/operaonline.
https://youtu.be/xboDKk2Krg4
(Trailer Otello – Opera Națională București)
Creația verdiană a reprezentat
prin excelență o împletire perfectă a artei dramatice cu muzica. De-a lungul
secolelor, „Otello” s-a dovedit a fi o capodoperă care s-a evidențiat nu doar
prin simbolurile filosofice, ci și prin trăirile tulburătoare și puternice ale
personajelor, din punct de vedere teatral.
Verdi demonstrează cu „Otello”
că numai pe un libret bun se poate realiza o muzică bună, ajungând să declare
că „Dacă nu mi-ar fi teamă că devin utopic, aș fi tentat să afirm că pentru a
obține perfecțiunea posibilă a unei opere muzicale, ar trebui ca același om să
fie autorul și al versurilor și al muzicii.” Concluzia unanimă era că niciodată
Shakespeare nu a avut vreun comentator mai demn decât Verdi.
Regizorul Giancarlo del Monaco,
despre montarea de pe scena Operei Naționale București: „Eu fac o cercetare minimalistă scenografică, în sensul că spaţiile nu
mai sunt definite de un realism primitiv care reprezintă Ciprul, care poate
reprezenta Veneţia şi tot ceea ce este ; e o cercetare care vrea să se
sublimeze şi să se înalţe în inima personajelor, lucru mult mai important decât
faptul de a nara o poveste. Este necesar să povestim situaţii umane, situaţii
foarte dificile, complicate, ca gelozia, rasismul, răul, binele... Spre
exemplu, răul şi binele se confruntăîn această operă între Desdemona şi Iago,
de acord ? Otello este o victimă, o victimă a răului ; chiar şi Desdemona este
o victimă a răului,dar confruntarea dintre bineşi rău este reprezentată de
Iago-Desdemona. În această confruntare, eu vreau să centrez atenţia publicului
pe acţiunea scenică şi pe dramă, mai mult, pe psiho-drama acestei poveşti.”
Sponsor
oficial: Enel România
Partener
de mobilitate: Kia
Sponsori:
Banca Comercială Română, Aqua Carpatica, Zarea
Parteneri:
Artmark, Sansha
Parteneri
media: TVR, Europa FM, Radio România
Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, România
TV, Zile și Nopți, Agerpres, Ziare.com, Business24, Ziarul Metropolis, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei