Teatrul Odeon celebrează „Ziua Mondială a Dansului” printr-o Gală Extraordinară
28 Aprilie 2017, 08:24
Teatrul Odeon celebrează Ziua Mondială a Dansului, ziua de 29 aprilie, printr-o Gală Extraordinară, care va avea loc pe 28 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Majestic. În acest an, Răzvan Mazilu, coregraful Teatrului Odeon, a pregătit un spectacol în care a invitat dansatori, coregrafi și actori.
Răzvan Mazilu va dansa alături de Monica Petrică, Cristina Dijmaru, Ovidiu Matei Iancu, Ștefan Lupu, Centrul Independent Coregrafic Linotip (perfomeri: Ioana Marchidan, Galea Bobeicu, Diana Spiridon, Arcadie Rusu, Alex Calin, Alin State) Clubul TangotangenT și actrițele: Ruxandra Maniu, Paula Niculiţă, Anda Saltelechi, Antoaneta Zaharia.
Vor fi prezentate momente din spectacolele: „Un Tango Mas”, „Romeo și Julieta”, „Babel”, „Zic Zac”, dar și creații originale, în premieră.
Spectacolul va fi urmat de lansarea cărții „Răzvan Mazilu. De la dans la musical” de Sanda Vișan, publicată în colecția Yorick Actual a Editurii Nemira.