SUPER! Festivalul care confirmă (super)puterea adolescenților de a face artă
09 Decembrie 2020, 14:44
Super își dorește să încurajeze adolescenții din România și Republica Moldova să facă filme și să se exprime prin artă, urmându-și pasiunile. De aceea este nevoie de ambasadori voluntari să reprezinte festivalul în afara Bucureștiului. Cele două sarcini principale ale ambasadorilor sunt promovarea festivalului (campania de înscriere de scurtmetraje, workshop-uri etc.) și organizarea unor proiecte artistice marca Super în localitatea lor – evenimente creative, desfășurate în siguranță în mediul online, care să formeze comunități artistice locale!
Câteva exemple de proiecte ar fi: apeluri pentru versuri/ fragmente de text pentru o poveste comună; apeluri pentru un film făcut cu materiale filmate cu telefonul de la diverse persoane din oraș, pe o anumită temă; o revistă cu texte și ilustrații primite de la persoane din oraș; o mini-expoziție online cu ilustrații/ lucrări de artă plastică primite de la persoane din zona ambasadorului sau un video-performance colectiv făcut prin îmbinarea mai multor performance-uri individuale trimise de persoane din județ/ oraș, pe o anumită temă.
Rolul ambasadorilor este să aleagă o temă și un format pentru lucrările care vor putea fi înscrise, să facă textul apelului și să se ocupe de detaliile logistice și de promovare a apelului în orașul/ județul lor, dar și de selecția lucrărilor și realizarea unui produs final, colectiv. Proiectele ambasadorilor vor fi apoi promovate pe rețelele sociale Super și adunate pe o pagină specială, dedicată lor, pe site-ul Super.
Reprezentanții Super vor primi adeverințe de voluntari ai festivalului și vor fi invitați la ediția aurmătoare, la vară, fiindu-le asigurate transportul până în București și cazarea. Vor putea cunoaște comunitatea de voluntari, regizori și vor participa gratuit la evenimentele festivalului.
Ambasadorii Super trebuie să aibă între 14 și 19 ani, să fie din afara Bucureștiului și să fie dispuși să acorde timp constant lucrului pentru festival. Dată limită pentru înscriere: 11 decembrie 2020. Detalii și înscriere pe site: www.superfestival.ro/2020/11/27/ambasadorii-super-2021/.
Super este cel mai mare festival din România unde se proiectează filme făcute de adolescenți, sunt expuse lucrări de artă vizuală ale acestora și au loc ateliere de creație. Festivalul este organizat de tineri, cu puțini adulți implicați - s-a născut în 2013, din dorința unor regizori adolescenți de a avea un loc unde să își arate filmele, unde să se exprime. Mai multe informații: https://www.facebook.com/Superadolescentii/, www.superfestival.ro, https://www.instagram.com/superfestival/