Ascultă Radio România Cultural Live

Succes în premieră la Elbphilharmonie din Hamburg pentru Orchestra Română de Tineret

13 August 2019, 21:21

După evoluţii în faţa publicului din ţară în concerte susținute la Sinaia si Bucuresti, Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal au entuziasmat cei peste 2200 de spectatori care au umplut spectaculoasa sala ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein. Orchestra Română de Tineret a fost prima orchestra romaneasca aflata vreodata pe aceasta scena si a cantat in cadrul festivalului intr-un contextg in care au mai fost invitate doar trei alte orchestra de tineret - a Statelor Unite, a Germaniei si a Uniunii Europene. Biletele pentrui concertul Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, au fost epuizate cu trei luni inainte evenimentului, iar programul a fost unul extrem de pretentios, cuprinzand Richard Wagner - Preludiu şi Moartea Isoldei, Richard Strauss - Suita “Cavalerul Rozelor” si Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5, program prezentat anterior pentru publicul din România în festivalurile de la Sinaia şi București.

La scurt timp după înființarea sa în 1986, Schleswig-Holstein Musik Festival (SHMF) a ajuns unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume. În locul renumitelor concerte programate în săli de concerte și teatre de operă obișnuite, multe dintre evenimente au loc în castele sau hambare, spații neobișnuite, în cele mai spectaculoase biserici din Schleswig-Holstein și chiar în locuri neobișnuite precum docuri sau hale industriale. 

Despre acest concert ne-au vorbit :
Excelenta sa, domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul plenipotentiar al Romaniei in Germania
“Este o simbioză, o euforie extraordinară pentru că nu doar ei cresc în văzul acestui public foarte instruit şi exigent dar şi publicul îşi găseşte, îşi regăseşte cele mai înalte aşteptări în aceşti oameni. Sunt oameni care fac muzică şi crează cu zâmbetul pe buze şi sunt cei mai calificaţi – şi o spun în cunoştinţă de cauză – cei mai prestigioşi ambasadori ai României.”

Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română”, organizatorul turneului
„Această orchestră poate reprezenta un model atât cultural cât şi social pentru întreaga societate românească pentru că ei reuşesc ceea ce, poate, mulţi alţii nu au putut să o facă până acum. Concertul de la Hamburg cu acest program extraordinar - Wagner, Strauss, Şostakovici, un program exigent pentru orice public cunoscător de muzică clasică - aceşti tineri dovedesc că au capacitatea şi performanţa de a o executa la cel mai înalt nivel profesional şi mai ales de a crea emoţii fără niciun fel de problemă personală în sensul când se află în faţa unui public exigent, cunoscător de muzică clasică şi, mai ales, într-o sală atât de preţioasă ca cea de la Elbphilharmonie din Hamburg. Schimbarea este esenţială prin acest tip de model cultural iar mentalitatea acestor tineri este cea care va aduce ceea ce noi ne dorim din timp, o schimbare la nivelul întregii societăţi.”

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:30

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România

Performance-ul 2025: Nouameapiesă? , pe un text semnat de dramaturgul Peca Ștefan, va fi prezentat, itinerant, în...

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 03:00

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025

Luni, 14 aprilie, de la ora 17.00, la Galeria ARTOTECA a Bibliotecii Metropolitane București (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4), va...

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 01:12

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”

Electric Castle revine între 16 și 20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida cu cea de-a 11-a ediție, reunind peste 200...

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:06

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor, Opera Națională București prezintă publicului două spectacole tematice destinate...

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:00

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului

În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine gazda unuia dintre cele mai rafinate evenimente dedicate muzicii de...

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Muzică-Dans-Arte 11 Aprilie 2025, 06:50

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”

Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025 : concertul Dances of the Night , programat vineri, 11...

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 17:35

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 12:26

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot...

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Ascultă live

Ascultă live

21:00 - 22:30
Românii în lume
Ascultă live Radio România Cultural
Acum live
Radio România Actualităţi
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
21:00 - 22:00
Deutsch 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
21:00 - 22:00
ZI-LE D-ALEA D-ALE NOASTRE!
Ascultă live Radio România Internaţional 2
21:30 - 21:56
Armâneaşti 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:00 - 22:00
ÎNTRECERE LA PETRECERE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
19:04 - 22:00
Special pentru tine ( muzica populară)
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
21:05 - 21:50
Romantica - Ascultă-ți muzica!
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
21:00 - 22:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara FM
21:00 - 22:00
Mesaje de Paște
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru