Storymania! Brâncuși, între realitate și legendă
30 Martie 2019, 06:07
”O întâlnire” cu marele Constantin Brâncuși este bine venită oricând, nu doar în zile aniversare ori la date de comemorare!
În ediția Storymania din 30 martie 2019, ora 18:00, mi-am propus prin urmare, să-l surprind altfel pe Brâncuși. Cu invitații mei la microfon: Doina Lemny, istoric de artă la Centrul Pompidou, Paris, Pavel Șușară, critic de artă și Nicolae Fleissig, sculptor vorbim despre Brâncuși, așa cum l-au descoperit pe marele artist universal, și mai ales, cum s-au apropiat ei de spiritul operei brâncușiene.
Împreună cu cei trei
specialiști scoatem la lumină la Storymania de sâmbătă – 30 martie 2019, începând
cu ora 16, motivele pentru care în jurul lui Brâncuși s-au țesut pânze de
mister, felul în care s-au creat legendele, stranii,
neplăcute ori chiar false.
Legenda, după opinia lui
Pavel Șușară are și un rost pozitiv; legenda a născut curiozitatea și aceasta
i-a apropiat pe unii de Brâncuși, de aforismele lui și chiar de opera
sculpturală.
Doina Lemny este mult mai
aspră față de slabii cercetători, incapabili să sesizeze adevărul lucrărilor
lui Brâncuși, și deci, esența mesajului brâncușian –colportori de informații trunchiate
și explicații greșite asupra operei brâncușiene, inadecvați și periculoși!
Cu Nicolae Fleissig ne
apropiem altfel, parcă mai tactil, și deci, mai adevărat de ”simțirea”
sculpturii brâncușiene.
Storymania din 30 martie 2019 este o împletire de informații, interpretări și stări, o incursiune într-o lume pe cât de limpede, pe atât de fragilă, în care zvonul capătă putere deplină, detronând adevărul ori punându-l într-o lumină nefavorabilă.
Realizator Roxana Păsculescu
Fotografiile ii reprezinta pe participantii la emisiune: Doina Lemny, Pavel Susara si Nicolae Fleissig (in foto cu Adrian Tudor, la dreapta)
Legenda fotografii: Roxana Pasculescu
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/storymania-br%C3%A2ncu%C8%99i-%C3%AEntre-realitate-%C8%99i-legend%C4%83/