S-a lansat primul site românesc dedicat marelui pianist Dinu Lipatti
18 Octombrie 2016, 12:23
Proiectul “Lipatti Restituiri”, propus de Asociaţia Opus şi finanţat de Ministerul Culturii, s-a încheiat vineri, la Colegiul Noua Europă din Bucureşti. Acesta a cuprins lansarea site-ului www.dinulipatti.org, primul site românesc dedicat marelui pianist, și o serie de trei conferințe susținute la București și Cluj de Mark Ainley, cercetător canadian și expert în înregistrări istorice.
În prezenţa unor personalităţi ale vieţii culturale româneşti, a presei şi a melomanilor, a fost lansat primul site românesc dedicat lui Dinu Lipatti – www.dinulipatti.org – ce cuprinde informații despre toate fațetele personalității sale. Articolele de pe site poartă semnăturile unor muzicologi și cercetători recunoscuți în plan internațional care s-au ocupat vreme de decenii de studierea activității interpretative și a creației lui Dinu Lipatti, precum Grigore Bărgăuanu (biograful lui Lipatti), Mark Ainley, Viniciu Moroianu, Vlad Alexandrescu, Ana Maria Orendi, Oana Velcovici Rădulescu, Lavinia Coman.
Site-ul beneficiază de versiuni în limbile franceză și engleză, realizate de specialiști cu dublă specializare – muzicală și lingvistică: Maria Monica Bojin, Petra Gherasim și Ileana Țăroi.
La lansarea site-ului au luat cuvântul muzicologul și prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu (rectorul NEC), prof. univ. dr. Vlad Alexandrescu, fost Ministru al Culturii în perioada 2015-2016 și Oana Drăgulinescu, muzicolog și expert în comunicare.
Valentina Sandu-Dediu: “E important să ai cărţi despre un subiect. E important să ai acces la acele cărţi, dar e mult mai simplu să faci un click şi să ai un întreg site cu informaţii diverse, colorate, bogate, actuale şi actualizate mereu, pentru că asta e calitatea unui site: poate fi mereu îmbunătăţit. Este ceva ce ar trebui să fie creat pentru fiecare muzician român.”
Oana Drăgulinescu: “Lipatti înseamnă enorm pentru cultura românească. Din fericire, există oameni nu numai care declară că-l iubesc pe Lipatti, dar care chiar fac ceva în acest sens. Şi proiectul iniţiat de Monica Isăcescu şi Ştefan Costache este un astfel de proiect. Nu este prima oară când ei încearcă un astfel de demers de recuperare a lui Lipatti. Ar părea puţin lucru să faci un asemenea hub online. De fapt, este enorm, pentru că în această eră a online-ului iată că suntem la un click distanţă de o informaţie care este de o calitate excepţională.”
Vlad Alexandrescu: “Este un instrument, un prim instrument românesc. Eu, personal, aş spera ca el să aibă şi un forum pentru că, iată, prin persoane care cunosc mai mult despre viaţa lui Lipatti şi despre împrejurările în care el a cântat, a înregistrat muzică, se poate ajunge la înregistrări private care astăzi sunt ascunse în diverse arhive. Cred că e o primă formă de solidaritate în jurul figurii lui Lipatti, care ar trebui să cuprindă în continuare şi publicarea compoziţiilor lui.”
Seara s-a încheiat cu ultima dintre cele trei conferinţe pe care expertul canadian în înregistrări istorice Mark Ainley le-a susţinut în România, la București și la Cluj, începând cu data de 6 octombrie. Pe parcursul acestora au fost prezentate rezultatele unei cercetări de mai bine de 25 de ani asupra înregistrărilor pierdute ale lui Lipatti, dar și ultimele descoperiri în domeniu ce urmează să apară cu ocazia Centenarului Lipatti 2017, la Casa americană Marston.
Mark Ainley: “Această vizită în România, în cadrul proiectului «Lipatti Restituiri», și lansarea site-ului dinulipatti.org au fost pentru mine visuri devenite realitate. După 30 de ani de la momentul în care l-am auzit pentru prima oară cântând pe acest pianist extraordinar și mi-am început cercetările cu scopul de a descoperi înregistrări pierdute ale sale, am reușit să ajung în sfârșit în orașul și în țara sa natală și să împărtășesc rezultatele demersurilor mele sub forma unor înregistrări editate sau needitate, informații din arhivele EMI și din alte surse. Am fost primit cu multă căldură și amabilitate și am fost foarte emoționat să constat marele respect de care se bucură Lipatti din partea publicului care a venit la conferințele mele. Sunt încântat de apariția site-ului trilingv ce-i este dedicat, care va continua cu siguranță să se dezvolte și să constituie o resursă online pentru cei interesați de marele muzician. Apropiindu-ne de centenarul lui Lipatti, vedem că numele său este din ce în ce mai prezent, așa cum se cuvine. Fie ca acest omagiu să dăinuie!”
Parteneri: Institutul Cultural Român, Colegiul Noua Europă, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj Napoca, Festivalul “Toamna Muzicală Clujeană”, Filarmonica “Transilvania” din Cluj Napoca, Muzeul Judeţean Argeş, Hotel Ibis.
Parteneri media: Radio România Muzical, Observator Cultural, Liternet, societatesicultura.ro