Regele și Marea Britanie. O seară în onoarea M.S. Regelui Mihai, la împlinirea a 95 de ani
27 Octombrie 2016, 06:15
Institutul Cultural Român din Londra se alătură seriei de manifestări dedicate aniversării celor 95 de ani ai Majestății Sale Regelui Mihai printr-un eveniment menit să prezinte publicului britanic destinul extraordinar al uneia dintre cele mai respectate personalități românești.
Evenimentul are loc la sediul ICR Londra în data de 27 octombrie și va debuta cu o evocare susținută de invitata de onoare a serii, A.S.R. Principesa Elena a României, cea de-a doua fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana. Aceasta va fi urmată de proiecţia filmului ,,Războiul Regelui” (2016, producător și scenarist - Trevor Poots, producător executiv - John Florescu), care prezintă încercările eroice ale tânărului rege român de a-și salva țara de sub dominația sovietică.
Reverendul Peter Galloway, capelan al Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a la Capela Savoy, profesorul și arhitectul Augustin Ioan şi cineastul John Florescu vor examina moștenirea istorică și culturală a venerabilului monarh, precum și relațiile dintre Casele Regale ale României și Marii Britanii.
Cu același prilej, în Galeria „Brâncuşi” a Institutului se va deschide o expoziţie de fotografie cuprinzând portrete mai puțin cunoscute ale M.S. Regelui Mihai, realizată cu sprijinul Arhivelor Naționale ale României.
Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk și www.icr/london, precum și https://www.facebook.com/ICRLondon/