Recomandări culturale vineri, 21 august
21 August 2020, 06:07
• NIGHTLOSERS revine la Quantic vineri, 21 august, acces public:19:00. Înființați în 1994, NIGHTLOSERS cântă un fel de ’blues ardelenesc’ , un etno-blues construit ca display muzical postmodern, în care acordurile serioase ale blues-ului american sunt piperate cu intervenții etno române, maghiare și țigănești, montate în conformitate cu o imagine (a formației) desprinsă dintr-un film autoironic
• “One World Romania 2020” - Eforturile din ultimele luni ale întregii echipe One World Romania și ale partenerilor festivalului sunt încununate de faptul că putem să vă anunțăm că ediția a treisprezecea va avea loc, în ciuda condițiilor excepționale, atât fizic cât și online, între 21 și 30 august
• Vineri, 21 august, de la ora 20:00, ne dăm întâlnire la concertul We Singing Colors în Grădina cu Filme! We Singing Colors a apărut în peisajul muzical în 2011 și îi recunoști cel mai ușor după fluieratul Good Days, Bad Days, care se aude de la primul album din 2014, Made of wool, made of Heavy Metal
• “Cinema sub clar de lună” - Proiecțiile au loc în aer liber, vinerea, sâmbăta și duminica, de la ora 21:00, într-un spațiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu)
• “Varșovia: Ghid Turistic”, în regia lui Eugen Gtemant – o mamă şi fiul ei călătoresc spre Varşovia, pentru a încerca să obţină o clădire care a aparţinut familiei lor înainte de cel de-al doilea război mondial, spectacol susținut de Muzeul Național de Artă București, vineri, 21 august, ora 19:00
• “20 de ani în Siberia”, în regia lui Sorin Misirianțu – povestea unui fascinant monolog dramatic despre destinul unei ţărănci bucovinence care a supravieţuit Gulagul-ului Sovietic, inspirat de memoriile Aniţei Nandriş-Cudla – TNB Teatrul Național București “I.L.Caragiale”, vineri 21 august, ora 21:00