Recomandări culturale vineri, 11 martie
11 Martie 2022, 01:00
Dirijorul britanic, Leo Hussain revine la Sala Radio la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Program: Carl Maria von Weber—Turandot, Paul Hindemith – Metamorfoze simfonice pe teme de Weber și Serghei Rahmaninov -- Dansuri simfonice. Concertul este transmis pe toate frecvențele Radio România Cultural şi Radio România Muzical şi online, pe site-urile celor două posturi de radio. Ora 19:00.
Ambasada Italiei și Institutul Italian de Cultură din București, în colaborare cu Cinecittà Luce, organizează în perioada 9 - 13 martie, festivalul „Noua cinematografie italiană în România”. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului din București.
Muzeul Național al Țăranului Român prezintă, de la ora 18:00, deschiderea expoziției MMXXII, a artistului Gabriel Stoian.
Spectacolul „Călătorii prin galaxii”, scenariul Anca Zamfirescu, regia Alexandrina Halic. Ora 18:00, la Teatrul Ion Creangă.
The Cosmic House organizează expoziția de grup Egg White, în cadrul căreia 14 artiste vor expune pictură și instalații - obiect. Expoziția este deschisă până pe 3 aprilie.
Teatrul Evreiesc de Stat vă invită, astăzi şi mâine, de la ora 18:00, la premiera spectacolului „Cartea Lui Ruth” de Mario Diament. Regia artistică, costumele şi ilustrația muzicală: Eugen Gyemant.
Opera Națională București prezintă spectacolul de operă „Lucia di Lammermoor” de Donizetti. Regia: Andrei Şerban. Ora 18:30.
La ora 19:00, Teatrul Mic pune în scenă piesa „Noapte Bună, Mamă!” de Marsha Norman. Regia: Vlad Massaci. Scenografia: Ioana Pashca. Interpretează: Andreea Grămoşteanu şi Dana Dembinski Medeleanu.
Are loc premiera în cinematografele din ţară a filmului „Căutătorul de vânt”. Regia şi scenariul Mihai Sofronea.