Recomandări culturale – marți,16 martie 2021
16 Martie 2021, 05:48
În cadrul “Stagiunii de marţi seara” are loc un recital cameral susţinut de Daniela Cobuscean - vioară, Eleonora Bordînc – violoncel şi Mihaela Culea – pian. Programul serii include creații de Franz Schubert, Johannes Brahms și Dmitri Șostakovici. Ora 19:00, la Ateneul Român. Recitalul este difuzat pe paginile de Facebook ale Filarmonicii „George Enescu” și Radio România Muzical și pe canalul de YouTube al Filarmonicii „George Enescu”.
Zilele poeziei la Cărturești se desfășoară în perioada 16 - 21 martie și celebrează noutatea și diversitatea vocilor poetice, intensitatea emoțiilor create de poezie, traducerea de poezie și întâlnirea acesteia cu celelalte arte. Întâlnirile sunt transmise în direct pe paginile de Facebook Cărturești. La ora 19:00 are loc lansarea volumului de poezii „Visul diacritic” de Andrei Codrescu.
Ambasada Republicii Kazahstan în România prezintă trei capodopere ale cinematografiei kazahe ca parte a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului de film kazah. Filmele pot fi vizionate exclusiv online. La ora 19:00 este proiectat filmului “Tomiris”, în regia lui Akan Sataev
Institutul Cervantes din Bucureşti difuzează la ora 21:00 pe canalul Vimeo filmul „Crima din Cuenca” de Pilar Miro. Filmul poate fi vizionat timp de 48 de ore.
Proiectul „De la Case adunate… și iarăși la lume date” prezintă o serie de evocări, povestiri, tururi ghidate prin lumile fermecătoare ale unora dintre cei mai apreciați scriitori români: Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu și Anton Pann. Cele două episoade săptămânale sunt difuzate în fiecare zi de marți și duminică, de la ora 21:00, pe pagina de Facebook și pe site-ul MNLR și pe platforma culturaindirect.ro
Cu începere de la ora 19:00, Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iași prezintă piesa „Gaițele” de Alexandru Kirițescu. Din distribuție fac parte: Mihaela Arsenescu Werner, Irina Răduţu Codreanu, Georgeta Burdujan, Dumitru Georgescu, Radu Grăjdeanu, Bogdan Ionescu și Ştefan Neagu.