Recomandări culturale – luni, 21 iunie 2021
20 Iunie 2021, 23:23
MNLR prezintă episodul 40 al Mini-Cafenelei critice online. Invitat: Andrei Florian, profesor al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Ora 19:00, pe site-urile MNLR și culturaindirect.ro.
Între 21 iunie și 3 iulie artista Bianca Ferăstrău expune lucrarea 5 TATTVAS la galeria Celula de Artă din București.
Începând cu ora 19:00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova se va desfăşura cel mai lung spectacol de teatru din istorie: „Ziua Hektomeron”. Toate cele 100 de episoade ale Hektomeronului însumează 25 de ore şi 30 de minute de spectacol.
Are loc deschiderea oficială a expoziţiei de sculptură „Sub semnul Unirii”. Ora 18:00, la Palatul Culturii din Iași.
Institutul Francez din România organizează o serie de concerte susţinute de artistul francez Marc Fichel (voce şi pian), acompaniat de Franck Seguy (clarinet, acordeon şi percuţie). Turneul lui Marc Fichel în România are loc între 21 și 23 iunie.