Recomandări culturale luni, 14 martie
14 Martie 2022, 00:36
- 14 martie, ora 20:00, TNB Sala Pictura - Apologia Medeei
Regia: AmaliaStrinopoulou / Distribuția: Amalia Strinopoulou. Spectacol prezentat de Ambasada Republicii Elene din Bucureşti în parteneriat cu Teatrul Național „I.L. Caragiale”. Chorokyttaro Thessalonikis prezintă spectacolul Apologia Medeei. O psihografie a eroinei tragice a lui Euripide bazată pe sunet, cuvânt și mișcare. - 14– 27 martie, Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Acvariu - Interferenţe Balcanice “ Expoziţia Internaţională de Pictură, Icoane, Fotografie și Artă Decorativă” . Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă miercuri, 16 martie 2022, ora 17:00, la vernisajul expoziţiei internaţionale de pictură, icoane, fotografie şi artă decorativă Interferenţe Balcanice (ediţia a II a).
- 14 martie, ora 19:00, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Sala Mare – Macbett, de Eugène Ionesco. Traducerea în limba maghiară: Róbert Bognár, regia: SILVIU PURCĂRETE.
- Până la data de 20 martie, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” - Restituiri – Artă, Tradiție, Meșteșug . Expoziția cuprinde obiecte conservate şi restaurate pe parcursul anului 2021 de specialiștii Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Bunurile culturale aparţin inventarului unor obiective din expoziţia permanentă în aer liber și din colecţiile muzeului (Ceramică, Lemn, Metal, Hârtie, Religioase, Port popular, Textile, Obiceiuri, Ţări străine).