Recomandări culturale – luni, 12 aprilie 2021
11 Aprilie 2021, 20:43
Biblioteca Județeană „Duiliu Zmfirescu” Vrancea din Focșani deschide Clubul de Filosofie. De la ora 18:00 se desfășoară o discuție având ca temă Trăirile şi Valorile Metafizice.
Orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu-Vâlcea susține un concert cu lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Witold Lutoslawski și Robert Schumann. Dirijor: Adrian Petrescu. Soliști: Oxana Corjos – pian și Petru Pane – clarinet.
În acest an, Cineclubul One World Romania își propune să arunce o nouă privire asupra evoluției filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. 12 documentare realizate de cineastul Paul Călinescu în perioada 1934-1948 sunt disponibile online gratuit până pe 25 aprilie pe site-ul cineclub.sahiavintage.ro.
La Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești a fost vernisată expoziția temporară „Fumuri de altădată”. Expoziția prezintă o parte a colecției de pipe, portţigarete şi brichete aparținând Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Expoziția este deschisă până pe 14 mai.
Secţia Germană a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu prezintă spectacolul „Contra democrației” de Esteve Soler. Structurat în şase tablouri de sine stătătoare, spectacolul prezintă diferite viziuni asupra democrației, îmbinând comedia cu absurdul. Regia: Alexandru Dabija. Interpretează actorii: Daniel Plier, Johanna Adam, Ali Deac, Yannick Becker, Daniel Bucher. Spectacolul este difuzat pe TNRS - Scena Digitală și are traducere în limba română.