Recomandări culturale luni, 10 ianuarie
10 Ianuarie 2022, 05:26
Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc pe scena Teatrului Național Ion Luca Caragiale textul lui Victor Ion Popa – „Tache, Ianke şi Cadâr”. Ora 17:30.
Fundația Calea Victoriei vă invită să descoperiți cele mai frumoase şi interesante momente din creația muzicală cultă. Radu Mihalache prezintă cursul online „Cinci anotimpuri sonore—Istoria muzicii, de la Renaștere la Modernism”. Ora 19:00. Detalii pe site-ul fundatiacaleavictoriei.ro.
Teatrul Act prezintă spectacolul „Omul pernă” de Martin McDonagh. Regia: Eugent Gyamant. Interpretează: Ionuț Grama, Lucian Iftimie, Andrei Seușan, Dan Rădulescu și Teodora Iancu. Ora 19:30.
Primăria Alexandria deschide porțile Centrului Multifuncțional din Alexandria, unde tinerii pot să îşi dezvolte abilitățile artistice într-un spațiu adecvat.
Peste 40 de poeţi debutanţi s-au înscris în concursul pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Opus Primum, acordat anual de Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Astăzi juriul, va anunţa nominalizările.