Recomandări culturale – joi, 6 iunie 2019
06 Iunie 2019, 05:46
Audiția și premiera absolută a versiunii în limba română a satirei politice ”Imperiul bicefal” / ”L’Empire bicephale” de Ilinca Stihi și Amandine Casadamont (spectacol radiofonic, co-producție Radio România-Radio France). Ora 20.00, Grădina Eden, Calea Victoriei nr. 107
Lansarea romanului „Înghețat” de Bernard Minier (Ed. Trei), în prezența autorului francez, supranumit ”Stephen King al Franței”. Ora 19, Librăria Cărturești Carusel
Spectacolul “Căpcăuni/Ogres” de Yann Verburgh, în regia lui Eugen Jebeleanu, producție realizată la Théâtre Ouvert din Paris. Ora 19, Teatrul Odeon
Vernisajul expoziției ”Nostalgia aplicată”, care prezintă fotografii realizate de Mitar Mitrović și Petruț Călinescu în București, respectiv în Belgrad. Ora 17,30, Muzeul Național al Țăranului Român
Primul spectacol de muzică și poezie susținut de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și actorul Alexandru Repan în cadrul Turneului ”Flautul Fermecat 2019” (6 iunie – 1 iulie). Ora 19, Pavilionul “Marcel Guguianu”, Bârlad
Les Négresses Vertes concertează la București, în cadrul turneului aniversar care celebreazã 30 de ani de la albumul de debut "Mlah". Ora 20,30, Club Control